Oana Kovacs

oana-kovacs-nunta
3

Cum a fost când m-am măritat eu

La spartul târgului m-am decis și eu să scriu cum a fost când m-am măritat. Adică acum aproape un an jumate. :))

oana-kovacs-nunta

Nu prea intenționam să povestesc despre asta pe blog, dar zilele trecute m-am lovit de vreo 3 postări de-ale mireselor care povesteau ce zi stresantă a fost aia cu nunta, cum au leșinat ele de oboseală și cum le-au durut picioarele, cum machiajul s-a scurs, freza s-a dus naibii și n-au apucat să mânce nimic și cum le-a costat totul o căruță de bani. O droaie de nemulțumiri, practic. Ceea ce mi se pare extrem de trist… așa că mi-am luat inima în dinți (vorba vine) să scriu cum a fost la noi.

Dragi domnișoare și doamne, vouă mă adresez. Nunta e cum v-o faceți voi. Ori trăiți momentul fie ce-o fi, ori nici nu văd rostul stresului cu un an înainte pentru a avea o experiență din care să nu vă amintiți nimic bun.

La noi totul a început cu vreo lună înainte, cu tradiționalul ”Vrei să…?” și alea-alea. Am zis da, ne-am pupat, am deschis aplicația de cumpărături din telefon și-am făcut lista de oaspeți. Am împărțit-o în două: familie și party animals. Familia – părinți, bunici, unchi, mătuși, frați, surori, verișori – d-alea – unde aveam media de vârstă 50+ – pe ei am decis să-i scoatem la restaurant. Petrecăreții (evident, frați, surori, veri, verișoare – au aterizat și aici) – party într-un club privat.

Ceremonie civilă + cea religioasă – în aceeași zi, la noi la țară.

Număr de invitați – sub 20 la restaurant și sub 30 la petrecere. Nași – îi aveam de când lumea și pământul, nici prin cap nu ne treceau alții, domnișori de onoare n-am vrut, așa că eu am avut-o pe Anca, cu forța, că așa a vrut ea. :))

Criteriul pentru a-i invita? Oamenii cu care ne vedem cel mai des, care sigur se vor bucura, cei cărora nici prin cap nu le-ar trece să NU vină. Am nimerit-o – în afară de o pereche de invitate din altă țară, mamă și fiică, care nu au putut veni deoarece una n-a primit acordul medicului pentru zbor, fiind sub tratament pentru o boală gravă, n-a fost nimeni să zică pas.

Data? Când nu erau festivaluri de muzică, alte evenimente planificate și erau TOȚI în Timișoara, adică fix o zi din vara trecută.

Planificarea… păi, nu e ca și cum la primărie la noi la țară am fi stat la coadă să depunem vreun dosar și să ne batem cu alții pe ora dorită. Sau la biserică. Pe astea le-am rezolvat cam în 10 minute ambele.

Hainele – eu știam din start că NU vreau rochie clasică de mireasă și m-am dus la Laura Chiriță cu o idee spunându-i cam ce vreau și că mie îmi trebuie musai pantofi roșii de lac. M-a rezolvat RAPID. Eu în plus doar mi-am luat converși roșii, să fiu o mireasă asortată, ce naiba. :)) Alex – cred că în 30 de minute și-a luat costumul și pantofii, tot ce i-a lipsit a fost cămașa, pe care și-a cumpărat-o în ziua nunții când eram eu la machiaj. Ba a și stat la Starbucks la o cafea după, că doar avea timp…

Nu am făcut probă de machiaj, nu am făcut probă de freză, nu mi-am luat luat decorator. Nu am făcut invitații de hârtie. Am vrut să luăm un fotograf, dar cum era nuntă mică, tatăl finei noastre, care e el fotograf, s-a oferit să facă el pozele. Nu am filmat ceremonia… filmările de la nunți mi se par meeeeeeeeeeeeeega plictisitoare. NU m-am stresat. :))

Machiajul l-am cam avut în minte, îl aveam și cumpărat de luni bune, în cadrul unei licitații caritabile, așa că am profitat de el dacă tot mă măritam. Plus că a ieșit mișto. La freză m-am dus la tipa care mă tundea, a ieșit o porcărie inimaginabilă față de ce îmi doream și ceea ce îi cerusem, cu poze, dar afară erau 45 de grade, așa că treaba cu ”mă duc eu acasă, mă spăl și îl întind” nu era o opțiune. Am zis că asta e, dacă e ceva să nu iasă bine, freza să fie, dă-o naibii. N-am suferit nici două secunde, că nu vedeam rostul.

Pe bijuterii n-am cheltuit nici un leu (mă rog, pe verighete am dat bani, că nu le-am furat, evident :D), am avut o pereche de cercei simpli de la ai mei – deci cu valoarea sentimentală, și un colier de mărgele roșii făcut de nașa mea după un model de pe Pinterest. Buchetul și aranjamentele de pe lumânări mi le-au făcut fetele de la Tourmaline Boutique că știam că nu mă trezesc cu alte flori sau surprize neplăcute dacă apelez la ele și am vrut musai dalii roșii. La restaurant au aranjat frumos cei de acolo, fără vreo pretenție anume de la noi, iar la clubul unde am făcut petrecerea am cumpărat eu niște tablouri ”în temă” de decor, lumânărele cu tot cu suporturi, am printat niște citate amuzante despre nuntă, căsătorie și d-astea și le-am pus în rame și am atârnat din tavan niște chestii la care am uitat cum le zice. Toate astea au fost roșu cu alb și cu negru și le-am cumpărat din Jumbo, iar acum am acasă tablourile de la nunta noastră, fotografiile cu citatele și o tonă de suporturi roșii de lumânări, evident. Flori (trandafiri albi și roșii și floarea miresei, cumpărate cu câteva ore înainte de party din piață) au dus acolo niște prieteni și le-au pus în pahare și căni cu Mr. & Mrs., cumpărate tot din Jumbo (evident că și alea le avem acum). Pe partea de catering am fost atenți, că nu voiam să sufere invitații de foame și-am luat de la o firmă de-a lui Pasarelli (da, italianul certat cu legea :D), prăjituri de la Codrina (care a dat-o-n bară cu unul din două torturi, dar cine se mai uită…) și multe fructe. Două cuvinte care le-au schimbat viața invitaților: OPEN BAR. :)) Plus un DJ cunoscut în oraș, cu care nici nu mi-am bătut capul să discut despre muzică, s-a descurcat singur.

Rudele au fost extrem de fericite că nu au fost nevoite să supraviețuiască unei nopți de chef și muzică ”modernă”, familia tânără și prietenii au fost mega încântați că nu am avut vreo pretenție la cum să se îmbrace/încalțe/comporte, că au avut liber la mâncat și băut și media de vârstă cred că a fost undeva pe 28 de ani.

La ceremonia civilă am mai invitat câțiva oameni pe care ni i-am dorit alături, dar pe care nu i-am chemat la chef (o fi fost bine sau nu, nu știu) pentru că nu ținusem legătura constant înainte de nuntă și nu am dorit să îi facem să se simtă obligați cu ceva.

Ce a mers prost? Păi de freză v-am zis… afară au fost 48 de grade (48!!!) și am transpirat oribil de tare, pantofii mei mult visați roșii de lac m-au nenorocit, mâțul a avut o tentativă să-mi mânce buchetul de mireasă (nu i-a ieșit), prietena care mi-a zis că mă rezolvă cu florile mi-a zis când era treaba pe jumătate făcută că al ei copil plânge și cam trebuie să mă descurc, o chelneriță de la clubul unde am făcut cheful i-a închis ușa în nas nașului când a mers cu fructele la ”establișment” pentru că nu se aștepta să vadă un om cu vestă de piele și bocanci la ușă, Codrina a dat-o-n bară cu tortul de la petrecere (au făcut altul, nu ceea ce cerusem noi), dar… ce contează?!

Am avut o zi de vis, nu am avut emoții deloc, am trăit momentul 100%, m-am distrat, am râs, am dansat, am băut (în viața mea n-am băut atâta șampanie – note to self  – paharele alea cu care se întâmpină invitații nu e musai să fie golite la fiecare invitat în parte!), am avut prietenii dragi alături, dar și familia, și i-am văzut pe toți bucurându-se sincer pentru noi.

Am primit cadouri frumoase, nu m-am uitat deloc cine și cât ne-a dat unde era vorba de bani (mi se pare prea… ordinară treaba, pe toți i-am invitat de drag, nu am simțit vreo obligație de a avea pe cineva acolo) și din toate plicurile am scos frumos și am pus deoparte felicitările. Unele m-au emoționat maxim, altele m-au făcut să râd isteric, iar citindu-le pe unele mi-am dat seama ce decizie bună am luat să petrecem un astfel de eveniment strict cu cei extrem de apropiați, care ne cunosc de ani buni și cu care, într-un fel sau altul, am crescut împreună.

Așadar, viitoare doamne, dacă ați ajuns până aici… respirați. Și dacă faceți nuntă cu 1500 de persoane și vă pierdeți nopțile organizând-o, și dacă machiajul vă nemulțumește sau vă strâng pantofii, nu vă stresați cu ce e rău. E păcat să trăiți apoi o viață cu sentimentul ratării unei astfel de ocazii.

Comments

Oana • November 30, 2016


Previous Post

Next Post

Comments

  1. roșu vertical November 30, 2016 - 11:22 Reply

    Like. Si noi am facut nunta cu 25 de oameni apropiati, more or less aceleasi putine stresuri (tortul a fost foarte bun, dar am mincat prea putin!)

    • Oana December 2, 2016 - 01:15 Reply

      Acuma ca ai zis de tort mi-am amintit ca o amica de-a mea povestea cum a facut ea nunta tot asa, pe la 25 de persoane, in US, si la final au intrebat-o invitatii de tort si si-au dat seama ea si sotul ca au uitat cu totul de acest detaliu.:))

      • roșu vertical December 2, 2016 - 11:11 Reply

        Haha, lasa ca mai bine sa uite cu totul decit sa nu ii ajunga (o amica de-a mea :d)

Leave a Reply