Oana Kovacs

14

În fiecare an, câte un sfârșit de lume

Daca suntem norocoși, chiar de două ori pe an.

sursă foto

Nu știu voi, dar eu în general sfârșiturile lumii le-am prins pe job și am profitat de mess sau skype să “sărbătoresc” cu prietenele care se aflau și ele la datorie. Și anul ăsta n-am înțeles exact dacă vine sfârșitul în 12 sau în 21 și după care fus orar. Nu de alta, dar eu la ora 12:12 minute (ora pe care tot o aud) nu-s în pauză. Și doamne-ferește, mă prinde sfârșitul lumii scriind vreun text, ceea ce nu m-ar încânta foarte tare (deși depinde și aici de subiect).

Plus că vreau să știu dacă să împachetez cadourile de Crăciun sau nu, dacă îmi mai încep așa-zisa curățenie de sărbători, dacă selectez rețete de prăjituri, dacă-mi fac wishlist de ziua mea, dacă are rost să trimit felicitări de Crăciun.

Mie îmi plac treburile organizate și nu-s deloc mulțumită de cum se preconizează că se-ntâmplă sfârșitul ăsta al lumii, într-o debandadă totală…

Acuma, s-o spun pe bune, dacă ar fi 100% real sfârșitul lumii și aș fi sigură, mi-aș da demisia și mi-aș petrece ultimele zile cu cei dragi și în special cu iubitul. Voi ce-ați face?

Comments

Oana • December 7, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Miştotică December 7, 2012 - 08:30 Reply

    Eu n-are sens să-ţi mai spun. Am vaga impresie că ştii deja.
    PS: Numa’ să nu uiţi de câine. :mrgreen:

    • Oana December 8, 2012 - 15:23 Reply

      Stai că m-ai pierdut cu câinele :)).

  2. Savoir Faire December 7, 2012 - 16:45 Reply

    cum sa vina pe 12 sau 21 daca lansarea “the hobbit” incepe pe 14 ?
    Sa astepte barem sa ies din sala de cinema.

    • Oana December 8, 2012 - 15:32 Reply

      Pai nici eu n-as vrea sa-mi ratez ziua de nastere :)).

  3. Andra December 7, 2012 - 22:03 Reply

    Si eu as face ca tine. As petrece timpul cu familia mea si as manca ciocolata si inghetata pana mi-ar exploda stomacu :)) si as incerca sa fac tot ce mi-e la indemana din lista mea de To do 😀

    • Oana December 8, 2012 - 15:36 Reply

      As si manca. Mult :). Fara sa ma gandesc la extra-kile.

  4. Kadia December 8, 2012 - 00:16 Reply

    21! Cica ar fi 21, noi avem lunch cu toata echipa. Un fondue de sfarsitul lumii platit de sefu’ O sa fie chiar interesant 😉

    • Oana December 8, 2012 - 15:39 Reply

      La noi e zi de lucru si ultima zi inainte de vacanta de iarna :)).

  5. Kadia December 8, 2012 - 00:19 Reply

    Acum ca am citit pana la capat am vazut si intrebarea finala :)) Sincer, nu cred ca vine asa de repede sfarsitul lumii, dar mi-as face floricele si as iesi pe terasa cu sotu’ sa vedem cum fac restul. Daca tot e sa mori nu prea are rost sa alergi, atunci macar sa te distrezi un pic. Desi mi-ar fi mila de pisicile mele, nu stiu cat ar pricepe ele ca e gata, nu vor mai primi un pliculet in fiecare vineri seara…

  6. O Oană December 9, 2012 - 10:14 Reply

    Nu probabil, ci sigur aș petrece TOT timpul cu iubitul, cu familia, aș face ca și Gerri și aș spune celorlalți tot ceea ce cred despre ei – life, nu în scrisori – aș mânca, aș dansa mult, aș bifa chestii de pe my Bucket List.

    • Oana December 9, 2012 - 16:29 Reply

      Chiar… si eu le-as zice unora in fata chestii :D. Chiar si cu cuvinte urate ca oricum ar veni sfarsitul lumii :)).

  7. Iulia Nanescu December 10, 2012 - 17:47 Reply

    Firstly, cred ca mi-as roade unghiile de entuziasm numai analizand reactiile celor din jur.

    Secondly, si asta e pe bune: daca ar fi sfarsitul lumii as vrea sa ma prinda ascultand PINK sau uitandu-ma la un film bun de prin anii 2000. Si as mai bea si un fresh de rodii. da, asta as face!

    • Oana December 10, 2012 - 21:31 Reply

      Fresh de rodii suna bine, doar ca eu as sari peste film.

  8. cumpărături de apocalipsă | DANAP.RO

Leave a Reply