Oana Kovacs

brad
4

Fie ca

brad

Ha! Nu vă speriați, n-am dume cu fie ca. Dacă aveam, vi le dădeam din timp, acum, în ajun de Crăciun, e cam târziu.

Dar m-am gândit să apar pe blog ca să vă zic că încă trăiesc. Bine, chiar.

Și-un scurt raport.

Masa de Crăciun, habar n-am pentru când, că mâine plănuim să le mâncăm bucatele părinților și bunicilor: sarmale. Arse, în prima tură de fiert, că domnișoara aici de față nu stă bine cu simțul mirosului și n-a simțit absolut nimic. Dar le-am reparat, nu o să mâncăm sarmale fusion prăjite, să știți. :)

Desert: tiramisu. Nu știu cât o să mănânc eu din el că deja mă ia cu transpirații când mă gândesc că 50% din cei cu care vom socializa de Crăciun pregătesc tot prăjitura asta. Na, asta e, mănânc mai puțin, mă îngraș mai puțin.

Cadouri de Crăciun și ziua mea, că fac și-o vârstă frumoasă, 16 ani ar zice cine mi-ar vedea fața plină de coșuri: mai multe, dar țin să menționez Kindle-ul de la minunatul meu iubit și drăguții mei colegi și cele mai faine prietene. Am mai primit și cărți și dulciuri, ca să fiu grasă, frumoasă și cultă.

Brad: cumpărat azi, încă neîmpodobit. Dar e frumos, după cum vedeți în poză. Și Alex a și reușit să mă prostească în legătură cu el. Mi-a zis că a luat ce-a găsit și că erau doar pomi urâți, că speră să nu fiu foarte dezamăgită. Ai mei l-au susținut în minciuni și m-au bătut pe umeri că va fi bine. Când am intrat în casă mirosea atât de tare că am simțit și eu și am și rămas cu gura căscată vreo 5 minute să-l admir.

Părinți: bine sănătoși. Tata a decis că-i o idee bună să-și cumpere telefon intelijentFi-sa nu e de acord și nevastă-sa se amuză de chinurile pe care le îndură ca să-l utilizeze.

Iubit: încă la muncă. Are cadoul pe undeva pe aproape, doar că nu știe.

Și trebuie s-o menționez și pe Tes, mașina. Pentru că azi împlinește două luni cu mine și am ajuns s-o iubesc de nu mai pot. :)

Urări: să fiți sănătoși și iubiți, dacă le aveți pe astea se rezolvă toate. Dacă nu se rezolvă, vă lipsește fie sănătatea, fie dragostea, fie… ca :))

Over and out înainte să ard iar singurul fel de mâncare pe care l-am pregătit.

Comments

Oana • December 24, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Kadia December 25, 2013 - 14:19 Reply

    Iti doresc Sarbatori Fericite, pline de bucurie alaturi de cei dragi!
    Restul sunt doar amanunte 😉

    • Oana December 25, 2013 - 23:38 Reply

      Sarbatori fericite, Kadia!

  2. roberts December 25, 2013 - 19:53 Reply

    Sarbatori fericite si pofta mare, oriunde vei manca!:)

    • Oana December 25, 2013 - 23:39 Reply

      Craciun fericit, Roberts!

Leave a Reply