Oana Kovacs

nu-ne-am-nascut-in-locul-potrivit-fest-fdr

FEST-FDR 2014: Nu ne-am născut în locul potrivit

nu-ne-am-nascut-in-locul-potrivit-fest-fdrsursă foto

Jur că nu era scopul meu să dispar ca măgarul în ceață de săptămâna trecută și să revin doar cu ocazia FEST-FDR (m-aș fi bucurat să revin și cu ocazia PR Beta, dar, oh well, am să vă povestesc curând de ce nu am ajuns la ediția de anul ăsta), dar așa s-a întâmplat și efectiv n-am avut timp să stau pe net (oricât de greu ar fi de crezut).

În plus, am să vă povestesc de o grămadă de cărți și spectacole, dar… timp ioc, așa că le iau pe rând în funcție de priorități. Și, zilele astea, una din prioritățile mele este FEST-FDR, de care v-am și povestit în penultima postare.

Am fost miercuri la primul spectacol din cele selectate de mine – Nu nu-am născut în locul potrivit de Alice Monica Marinescu și David Schwartz. Aveam un pic emoții când am văzut decorul, adică 5 scaune. Nu de alta, dar anul trecut am văzut la TESZT Sala de așteptare, cu un decor similar, spectacol de la care am plecat profund dezamăgită din cauza problemelor de traducere. Spre norocul meu, cel de miercuri a fost în limba română, ba chiar avea traducere în engleză (ceea ce mi s-a părut foarte fain).

Dar să n-o mai lungesc, că trece FEST-FDR și vă povestesc ce se mai întâmplă în viața mea după. 😛 Deocamdată, vă zic de un afgan, un kuweitian, o evreică, o sârboaică și o irakiancă. Oamenii ăștia nu se întâlnesc niciodată, și totuși, poveștile vieților lor sunt încărcate de aceleași sentimente și emoții: ură, suferință, teamă, speranță.

Toți cinci au trecut prin războaie. Toți și-au părăsit patria. Au fugit, chiar dacă au vrut sau nu, spre alte orizonturi, care promiteau mai mult decât tristețe și moarte. Nu ne-am născut în locul potrivit e un spectacol destul de static, dramatic și foarte emoționant (cel puțin din punctul meu de vedere).

Afganului îi sunt refuzate cele mai banale cereri în Iran și constată că nici măcar acces la educație nu are. Kuweitianul află în adolescență ce înseamnă să fii apatrid; evreica suferă din cauza religiei sale și muncește până la epuizare. Sârboaica face absolut orice sacrificiu pentru copiii săi, iar irakianca nu înțelege de ce o țară (România, de tine e vorba) care o adoptă o și fură și-i pune și piedici.

Mi-a plăcut tare mult ideea spectacolului și m-au încântat și actorii. Am fost impresionată de text și de faptul că oamenii de pe scenă nu s-au folosit de foarte multe lucruri materiale pentru a țese așa o poveste emoționantă.

Ce nu mi-a plăcut a fost că a durat un piiiiiiiiiiiiiic prea mult, am simțit că se putea pune punct un pic mai repede pentru a evita lungirea inutilă și plictiseala din sală.

Dacă ar fi să-i dau o notă în același sistem în care notez cărțile de pe Goodreads, i-aș oferi 4/5 stele, pentru că mi-a plăcut foarte mult.

Bucureștenii pot vedea spectacolul (care a câștigat și concursul de teatru A vorbi despre granițe) la Centrul Național al Dansului.

Comments

Oana • May 16, 2014


Previous Post

Next Post

Leave a Reply