Conferința PR Beta 2013

Panelul 1:

Călin Crainic – Vitrina Advertising – nu părea impresionat că e primul speaker, ideea speech-ului său a fost că trebuie să te faci ascultat, nu auzit.

Sorin Trâncă – Friends Advertising – a vorbit foarte mișto de storytelling, de povestea care trebuie creată în jurul brandurilor. Am apreciat foarte tare că e primul om din comunicare pe care eu personal l-am auzit subliniind că 75% din brandurile românești din top 50 nu sunt controlate de români.

Ștefan Stroe – Incandescent Marketing – a vorbit fain despre comunitățile online și brand ambassadorship, un subiect care pe mine mă interesa.

Panelul 2:

Oana Bulexa – The Practice – deja știți, m-a impresionat rău, doar e de la THE Practice. A vorbit despre comunicare mai presus de social media și de faptul că nu orice brand are nevoie de social media, exemplul fiind Pay Point.

Alex Ciucă – Superior Media – a explicat pe înțelesul tuturor cum gestionezi foarte bine un cont de Facebook cu buget zero – dacă ești vedetă! :) Tot el a subliniat importanța găsirii canalului de comunicare perfect.

Georgiana Gheorghe – The Presage – a avut un discurs și un ”joc” legat de transparența în comunicare.

Panelul 3:

Daniel David – Babeș Bolyai – a explicat ce e contaminarea psihologică și de ce nu putem controla informația de care ne lovim, chiar dacă avem impresia că putem.

Christos Fouskoudis – Romtelecom – a vorbit un pic despre proiectul afacereataonline.ro, Romtelecom fiind susținătorul PR Beta.

Mugur Pătrașcu – iLeo – a vorbit despre esența brandurilor, despre contentul care, după cum bine știți e rege, despre managementul unui brand în trecut și în prezent. Tot Pătrașcu a ținut să menționeze că e foarte important ca un influencer să-și asume 100% brandul. Ca să nu o lungesc, vă zic că a vorbit mult și bine. :)

Panelul 4:

Simona Neumann – Asociația Timișoara Capitală Culturală Europeană – jur că n-aș fi vrut să scriu asta, dar greșelile de pe absolut fiecare slide m-au distras enorm. Am rămas doar cu ideea că asociația există din 2011, are nevoie de voluntari și de bani și se speră că în 2021 orașul nostru va fi capitală culturală europeană.

Tinu Vidaicu – Club Management & Ritma – am aflat că promovează Ponton Casa Baraj, BC Timba și cântăreții Kamelia și George Hora + câteva detalii pe aceste studii de caz.

Oltea Zambori - Comedy Cluj – Nebuloasa a vorbit din perspectiva omului implicat în Comedy Cluj despre pasiunea pe care o pune în proiectele de comunicare culturală. Și credeți-mă pe cuvânt, când e vorba de cultură, pasiunea e ultra-necesară, cultura nu produce bani care să dea afară din casă cam pe nimeni la noi. Tot Oltea a spus că este important pentru un comunicator să-și cunoască produsul și defectele acestuia pentru a putea gestiona cazurile în care și alții i le remarcă.

Workshopuri:

Comunicarea de criză – Monica Jitariuc – bestial! Ce pot să vă zic, și dacă nu aș fi aflat nimic nou, tot m-aș fi declarat încântată pentru că Monica a fost funny și șarmantă. Ne-a dat niște informații super mișto despre cum manageriază o agenție de PR o criză și despre cum se pregătește pentru ea. În plus, am făcut un exercițiu pe echipe, am primit de la ea feedback ”distructiv” și ne-am testat talentele de oameni de PR.

fotografie de pe Facebook-ul PR Beta din timpul workshop-ului Monicăi

De la site la online - Alex Ciucă – nu pot să zic că am primit informații noi, chiar știam cam tot din ceea ce a prezentat Alex. Totuși, mi-a plăcut mult pentru că a explicat metode super simple de promovare oamenilor din sală (mulți nu lucrau în comunicare, ci pur și simplu veniseră pentru a învăța cum să comunice online când e vorba de afacerile lor proprii). A fost un dialog fain de tot, s-a discutat mult, s-au schimbat impresii și s-au creat legături. În plus, Alex s-a pregătit temeinic cu sugestii pentru participanții la workshop (studiase lista de dinainte pentru a știi pe la ce firmă lucră fiecare), chestie tare drăguță.

Concluzia: PR Beta 2013 mi-a plăcut mai mult decât PR Beta 2012, deci vreau să merg și la PR Beta 2014.

Felicitările, masa și dansul în comentarii, vă rog. :)

Ieri am stat, am ascultat și-am scris. Am o grămadă de notițe, aproape tot va ajunge și pe blog, că mă gândesc că nu sunt singura pasionată de comunicare din zonă și dacă tot am fost eu la PR Beta 2013 e fain să aflați și voi cum a fost.

Ca să nu vă spun doar că a fost mișto și atât, vă zic că The Practice a mai crescut în ochii mei (nu știam că se mai poate, eu oricum îs mare fană a agenției) după ce am auzit-o pe Oana Bulexa vorbind și-am crezut că poate suntem doar noi două în sală și stăm la cafea de e așa relaxată și spune așa sincer că NU orice companie are nevoie de promovare agresivă pe online. Dar gata, mai mult nu vă zic!

Azi merg la un workshop de comunicare de criză susținut de Monica Jitariuc și-s super curioasă cum o să fie! :)

Să aveți o vineri plină de evenimente frumoase!

sursă foto

Titlu: ”Flori pentru Algernon”

Titlu original: ”Flowers for Algernon”

Autor: Daniel Keyes

Traducător: Dan Rădulescu

Editura: Art

Preț: 29,9 lei – o găsiți la Cartea de Nisip, pe vechea stradă Alba Iulia numărul 1, în prezent strada Victor Vlad Delamarina

Aș citi-o deoarece:

• Prezentarea inițială a lui Charlie îmi amintește de Lennie din
  Of Mice and Men;
• E unul din puținele SF-uri la care le-am zis da din start, pe motiv că are potențial de a se transforma în realitate (chestiile cu super-eroi și mașini care se transforma în roboto-oameni… mmm, not my thing);
• Prezintă un experiment impresionant și arată transformarea unui om bun într-unul nu neapărat rău, dar cel puțin schimbat de putere;
• De asemenea îi arată declinul;
• Are iz de carte psihologică și e și inspirată din viața autorului;
• Ideea unui asemenea experiment e totuși utopică.

A citit-o cineva? Că-s curioasă cu ce aș putea-o asemăna.

sursă foto

Pentru că e primăvară și ieșirile în oraș și pe terase s-au înmulțit, am tot cunoscut lume. Și cum am multe prietene, care vin cu înc-o prietenă și înc-o amică, cumnata, sora vecinului, o cunoștință, fina sau fiica lăptarului cu ele, am tot zâmbit, am tot întins mâna și m-am tot declarat încântată (o dată la câteva zile). Și stând la povești am observat că unele domnișoare au un pattern.

Nu apucam eu sau altcineva de la masă să începem o propoziție simplă, gen: Am fost ieri să ridic un colet de la poștă că zbang (!), we were bitchslapped: Eu nu mă încurc cu poșta, iau doar prin curierat, dai un ban dar stai în față.

sau

Am băut o limonadă super bună în Unirii.

și fiți piți: Eu am descoperit cea mai bună limonadă din oraș, e la XYZ.

Doamne-ferește să se plângă careva de job sau să pară că s-ar plânge:

Azi am avut de lucru de nu mi-am văzut capul.

pentru că: Eu numai m-am relaxat, am așa un job mișto.

Sau să spună cineva ceva de prieten/iubit/soț:

Eu și Gigel lucrăm așa mult că abia așteptăm weekendul ca să stăm mai mult împreună.

pentru că: Iubibubi mi-a luat o mașină ca să nu mai fiu supărată că stă până târziu la birou.

Să nu credeți că îmi place să mă aud vorbind sau că nu vreau să știu ce au alții de zis, doar că eu cred că atunci când o persoană abia începe să vorbească, și nu a terminat ce are de zis, nu e ok să te bagi peste ea fix în momentul în care ia o gură de aer, pe motiv că a tăcut, deci și-a pierdut rândul la vorbit. Nici nu-și pune omul bine gândurile în ordine că vreo pisi hop și ea să își dea cu părerea. Păi n-ar fi corect să termine fiecare ce are de zis și abia apoi să ia cuvântul altcineva? Și dacă Ghiocela se plânge de job să o lase pisi să-și lingă rănile în pace fără să rub in her face ce job mișto are ea? Sau dacă suferă că n-are timp pentru ea și Gigel, n-ar fi mai corect să tacă pisi și să nu aducă vorba fiiiiiiiiiiiiiiiix atunci de mașina pe care i-a luat-o iubibubi că-l năpădea vina?

Offff, comunicarea asta. E ușor de vorbit mult și greu de ascultat puțin, nu-i așa?

sursă foto

Titlu: ”Atlasul norilor”

Titlu original: ”Cloud Atlas”

Autor: David Mitchell

Traducător: Mihnea Gafita

Editura: Humanitas

Preț: 49 de lei la Cartea de Nisip (o găsiți pe strada Alba Iulia, chiar înainte de Piața Libertății din Timișoara)

Aș citi-o deoarece:

• M-ar ajuta să înțeleg mai bine filmul, și-n plus, întotdeauna cartea bate filmul (sau aproape întotdeauna);
• Îmi plac cărțile complicate, cele care să mă fac să recitesc câte un paragraf, astea-s în general și cele greu de uitat;
• Cred, și eu, că istoria se repetă, și asta e una din bazele cărții;
• Prezintă 6 povești paralele și-n același timp legate (dacă vi se pare ilogic să nu credeți că am uitat că matematica spune că paralelele nu se intersectează niciodată, doar că literatura spune altceva);
• Mitchell a scris cartea într-un stil de ”oglindă” – începe mai multe povești, pe rând, și apoi le oferă un final, dar într-o altă ordine;
• Tom Hanks. :)

Ok, ok, poate ultimul meu argument nu-i tocmai argument, dar… Tom Hanks!

Pentru că în urmă cu minim 10 ani, nici eu nu mai știu exact, un prieten de familie din Germania, mi-a povestit că a vizitat Africa. Nu-mi amintesc exact care parte din Africa, dar îmi aduc clar aminte cum mi-a spus că a luat mâncare unor copii de acolo și alții au venit și în văzul lumii i-au bătut ca să o fure. De la acel moment, el nu arunca mâncarea și făcuse o obsesie pentru toată treaba asta cu waste management-ul.

sursă foto

Eu, din fericire, nu am martora vreunei întâmplări de genul ăsta, dar am reținut de la el că oricum nu e OK să risipești resursele pentru simplul motiv că le ai. Evident, când m-am mutat cu prietenul meu am dat-o în bară la modul catastrofal, cumpăram chestii încontinuu, se stricau, le aruncam, sau pur și simplu găteam cantități mult prea mari. În timp, am învățat din mers cam ce și cât să cumpărăm și cum să preparăm mâncarea pentru a ne asigura că nu ia calea găleții de gunoi. Îs sigură că nu vă interesează pe voi dacă eu arunc sau nu mâncare sau că nu sunteți impresionați de cât sau cum gătesc, dar am o listă de motive general valabile pentru care mâncarea nu ar trebui risipită:

• Mâncare = bani. Aruncați bani la gunoi? Presupun că nu. Atunci nu îi dați nici pe legume/fructe sau alte alimente pe care nu le consumați și ajung să se strice.
• Mâncare = timp. Chiar și felurile rapide de mâncare consumă timp. Dacă nu aveți de gând să mâncați 7 zile la rând ciorbă, nu puneți 6 morcovi la fiert, curățați doar doi, ia mai puțin timp, nu?
• O puteți împărți cu alții. Eu de exemplu gătesc anumite chestii pe care Alex nu le mănâncă, ca să mi le iau la job. Dacă am prea mult, împart cu Aida, că știu că și eu îs mofturoasă și apreciez mâncarea proaspătă.
• Pentru că nici legumele, nici fructele, nici alte alimente nu apar din aer. Nu avem resurse care să ne țină la nesfârșit. Cei care aveți bunici sau părinți la sat probabil știți că în grădină nu cresc milioane de roșii pe zi sau sute de dovleci pe secundă.
• Mâncare = muncă. Mai bine faceți mai puțină mâncare și munciți deci, mai puțin pentru a o prepara, decât să stați două ore în bucătărie și apoi să aruncați jumate pentru că s-a stricat sau v-ați plictisit de ea.
• Pentru că nu aveți ocazia să mâncați orice și oricând. Și să aibă gust, că asta contează, nu? Au vreun gust roșiile de acum? Cele pe care le cumpăr eu nu. Probabil sunt aduse de prin Turcia și dacă le uit în frigider până în iarnă le pot consuma și atunci bine mersi. Dar cele adevărate trebuie consumate rapid, altfel se strică. Dacă vă prisosește orice, împărțiți cu alții.
• Unele feluri de mâncare se pot recicla. Da! :) Din ouăle rămase de la Paști de exemplu, se poate face o pastă de întins pe pâine. Din bananele cu pete, care nu mai dau bine în salata de fructe iasă un smoothie excelent. Și așa mai departe.

Nu zic că ar trebui să mâncăm chestii alterate sau să stăm cu frigiderul gol sau, sau, sau. Doar că ar trebui să fim un pic atenți ce facem cu hrana noastră, pentru că e mult mai importantă decât pare la prima vedere.

]]> http://oanakovacs.com/aruncati-mancarea/feed/ 12 http://oanakovacs.com/avem-piele-facem/ http://oanakovacs.com/avem-piele-facem/#comments Mon, 13 May 2013 03:24:16 +0000 Oana http://oanakovacs.com/?p=4286 Îngrijirea pielii e unul din piticii mei de pe creier. E acolo unul, pare gingaș și duios, cât să mă facă să uit ce obsedant e, dar când se trezește la viață mă face să-mi pun întrebări legate de îngrijirea pielii mele. Și-atunci citesc. Mă documentez. Mă informez. Îmi doresc să aflu cât mai multe lucruri noi.

Mi-a plăcut foarte mult ceea ce e scris pe acest tablou care practic promovează o gamă de produse care apără pielea de efectele nocive ale soarelui. :)

Well, datorită doamnei doctor Oana Spânu, medic dermatolog, care a început un parteneriat de bun augur cu Avon România, am avut ocazia să pun și eu mâna pe un studiu făcut la noi în țară. Recent – în luna aprilie a acestui an. Vă dați seama că atunci când am primit mailul, am sărit peste tot ce scrie în conținut și-am descărcat direct documentul pentru a-l citi. Dar înainte să vă povestesc și vouă ce am aflat nou, legat de obiceiurile noastre, ale româncelor, în ceea ce privește îngrijirea pielii feței, vă spun că 7000 de femei au fost chestionate, toate având vârsta de peste 15 ani, 48% chiar peste 30.

Avem deci următoarele cifre: 7000 de femei > 15 ani, luna a 4-a a anului 2013, România, care au dus la o serie de procente, destul de îngrijorătoare, după mine:

• 15% își îngrijesc pielea doar când simt că nu e ceva în regulă cu ea;
• 20% folosesc produse pentru hidratarea pielii de două ori pe săptămână;
• 10% consideră că au riduri, deci dau o mai mare atenție pielii;
• 60% folosesc cremă antirid doar în cazuri de urgență;
• 20% își aleg cremele după ureche;
• 25% ascultă sfatul medicului când e vorba de alegerea unor produse.

Evident, Avon a folosit datele studiului pentru a recomanda mai ușor produsele din cele 4 game de îngrijire a pielii pe care le deține: Anew – produse antiîmbătrânire (eu am din gama asta un ser – Anew Reversalist, face o piele ca de bebeluș), Solutions (o gamă pentru toate tipurile de ten), Sun (cu protecția UVA și UVB) și Clearskin (produsele astea anti puncte negre le iubesc – loțiunea tonică și masca).

Dacă tot am vorbit despre teorie, ar trebui să menționez și cum stau eu în practică, nu? Că n-ar fi frumos să dau lecții fără să zic ce fac și ce nu fac eu.

Eu am început pe la 14 ani, parcă, să folosesc produse pentru față. Mama mea nu s-a machiat niciodată și nici creme nu a folosit până recent, doar măști naturale, așa că nu mi-a dat lecții în privința asta. Dar fiind la o vârstă la care acneea apare ca florile primăvara, bunică-mea se ocupa să îmi facă stocuri. Așa am tot încercat produse până am văzut care mi se potrivesc. Și pe parcursul anilor am mai adăugat produse de îngrijire la portofoliul meu: demachiant, loțiune tonică, măști de față etc. Abia pe la 20 și-un pic de ani am ajuns la dermatolog datorită unor alunițe și spre bucuria mea am aflat că-s în regulă cu tenul și nu am stricat nimic. :) În prezent am un milion de chestii pentru îngrijirea pielii, testez și altele noi și dacă nu-s bune renunț. Am diverse branduri și de la fiecare folosesc ce-mi priește, restul le fac cadou.

E foarte important să folosim produsele potrivite, trebuie să menționez și asta. Nu e vorba doar de a folosi un anumit brand, ci chiar de a găsi ceva potrivit pielii noastre, indiferent sub ce nume se ascunde. Îngrijirea tenului e foarte importantă și se observă (din ceea ce am remarcat eu la persoanele din jurul meu) mai ales după 35 de ani.

Așa că mare grijă ce faceți cu pielea voastră acum, pentru că se va observa mai târziu.

Eu mă voi bucura de vreo 4 piese, că atâtea am putut strecura în programul meu după ce l-am studiat îndelung pe cel al festivalului. Dar cum îs băgătoare de seamă și iubesc să-mi dau cu părerea, vă fac un top 3 (că atâtea piese din festival se suprapun cu ce am văzut eu până acum) al pieselor de neratat. Să nu vă prind că nu mergeți din motive financiare, pe cuvânt că acum chiar îs super oferte!

So:

Locul 3 – Gardenia - piesă doar cu femei, povestea unei familii de-a lungul câtorva generații. N-are niciun minus pentru care am pus-o pe locul 3, au celelalte piese plusuri.

Locul 2 – Vremuri de pace – trebuie văzută piesa mai ales pentru actorul principal. Joacă extraordinar, din punctul meu de vedere.

Locul 1 – Operă Țărănească – dragoste, pasiune, muzică, și mai multă muzică, decoruri, costume, Django unchained și iar muzică. Să vă zic pentru a mia oară că eu am fost o dată și mai merg încă o dată și cu ai mei? :)

Vă las mai jos programul. La ce piese ne vedem? (Ca să vă zic și de prețurile de la TESZT: un abonament TESZT 60 costă 60 de lei și include 6 spectacole. 6! Pentru o sumă pe care mulți o dau pentru un bilet la un film 3D, nachos și Cola la cinema. Gândiți-vă la asta.)

Așa că nu am putut decât să mă bucur când am citit ce pregătește grupul editorial All acum, când colecția Strada Ficțiunii, a cărei ambasador de brand sunt (cu mândrie!) împlinește doi ani. Strada Ficțiunii e toddler! :)

Marți, la Teatrul de Comedie din București se va juca Elling, o piesă care are la bază romanul Frați de cruce de Ingvar Ambjørnsen, roman care se va lansa chiar atunci de către editura Allfa. De față vor fi și CEO-ul Mario De Mezzo și domnul George Mihăiță, care în prezent este chiar directorul teatrului la care se va sărbători apariția cărții.

Și-acum să vă zic cum faceți să ajungeți la piesă și la lansare, nu? Nu pot să vă zic cu ce mijloace de transport ajungeți, că-s cam departe de București și habar nu am cu ce se circulă în capitală, dar pot să vă vând un pont ca să vă ajut să intrați la eveniment. Comentați la postarea asta de pe blogul All Cafe și câștigați prin tragere la sorți o invitație dublă. Eu n-am absolut niciun cuvânt de zis asupra câștigătorilor (e vorba de mai mulți), dar vreau să vă zic că votez cu Irina Stoica pentru că ea a scris exact ce-aș fi scris și eu – fiind vorba de a argumenta care-s cărțile favorite de pe Strada Ficțiunii – câte ceva despre Fetele din Shanghai și Visul lui Joy, ambele scrise de Lisa See.

Mi-ar face mare plăcere să aud că v-ați bucurat de teatru și de literatură după ce ați aflat de la mine de eveniment. :)

Eu funcționez pe ideea că în văzul lumii nu-s doar eu de capul meu, Oana Kovacs, ci reprezint și firma la care lucrez și clienții cu care colaborez. Deci evit să-mi dau în petec unde nu-i cazul și când nu-i necesar. Ghidându-mă după aceeași logică asociez și firme cu oameni și oameni cu branduri și ajung să mă trezesc întrebându-mă cu ce specialiștii lu’ pește am de-a face uneori. Nu mă refer neapărat la specialiști în comunicare, ci și la angajații incapabili să ducă o treabă la bun sfârșit fără să o gafeze. Dar să încep în ordine cronologică, că frustrări există.

Demult, am dat like pe Facebook paginii Adevărul (între timp am dat și unlike, vedeți imediat de ce). La un moment dat am observat într-una din știrile lor niște tâmpenii pe care le-am semnalat pe blog, într-un articol pe care l-am pus și pe Facebook, cu link spre ei, evident. Răspunsul din partea specialistului în comunicare Adevărul? Liniște. Azi de curiozitate am intrat iar pe un link cu o știre postată pe pagina lor și am găsit alte tâmpenii. Am decis să las un comment, îs tare curioasă dacă mi se răspunde, deși ar fi o realizare să nu fie șters direct de expertul care manageriază pagina de Facebook.

Later edit și un print-screen nou că mi s-a atras atenția că nu se vede titlul postării de la Adevărul:

Bun, am terminat cu Adevărul, să vă zic de Otto Curier, serviciul de curierat care bate limitele penibilului. Domnișoarele din call-center mi-au închis telefonul în nas și m-au mințit, curierul m-a certat că am avut tupeul să îl chem cu coletul care trebuia preluat și specialistul în comunicare de pe Facebook mi-a șters postarea în care scriam că le-am dat like special ca să le zic că au servicii de rahat. (Nu reușeam nicicum să dau tag altfel, de aia am dat like, în caz că sunteți curioși.)

Dar nu, nu totul se întâmplă online. De exemplu, o chelneriță de la barul Emotion din Timișoara mai că nu m-a făcut mincinoasă în iarnă. Am mers acolo două zile la rând, într-un am plătit cu cardul consumația de maxim 10 lei pentru că nu aveam nici măcar un leu la mine. A doua zi, consumație 27 de lei. M-a lăsat să aștept 5 minute cu cardul în mână în timp ce povestea cu barmanul. În cealaltă mână aveam banii pregătiți pentru a-i lăsa ciubuc, 3 sau 4 lei. Când să plătesc cu cardul, mi-a spus că ei nu acceptă plăți cu cardul sub suma de 30 de lei. Evident, i-am explicat că nu e prima dată când plătesc așa, dar a insistat că nu știu eu și că nu țin minte de alte dăți. Fie. A plătit prietena mea (da, iar nu aveam bani scoși). I-am lăsat și ciubucul. Nu știu de ce.

Dar acum că au apărut terasele în Timișoara ca și ciupercile după ploaie, treaba-i și mai și. Ieri, dau o fugă la Baroque cu două prietene. Comand un frappe, băutură care teoretic trebuia să aibă cafea. Nici urmă de ea. În fine, am primit ceva bun și n-am mai zis nimic. Vine și prietenul meu, comandă o/un Ice-something, nu mai știu denumirea exactă, cert e că era ceva cu înghețată (conform meniului). Vine chelnerul cu o chestie fără strop de înghețată în ea. Alex îi atrage atenția și băiatul îi spune că îi reface băutura. Ia ghiciți cum i-a adus-o refăcută? Cu o bilă de înghețată trântită peste. Așa pur și simplu. :)) Eu m-am amuzat copios, îmi pare rău că nu i-am făcut și o fotografie băuturii, dar arăta fantastic începută și cu bucata de înghețată aruncată peste, ca din pod.

Postarea asta nu e scrisă din ură, luați-o ca pe un studiu de caz dacă vreți. Plătim niște servicii de rahat și firmele plătesc niște specialiști wannabe pentru a le reprezenta în fața noastră, a clienților. Noroc că suntem un popor de experți, altfel ne-am duce de râpă. :)

Se mai miră cineva că ofer un bilet gratis la PR Beta pe joia viitoare?