Oana Kovacs

fata-pcului-laptopului-party-planner
2

Din fața laptopului

Zilele astea am ajuns la o concluzie interesantă: sunt un angajat/freelancer foarte bun, atâta vreme cât îs în fața calculatorului.

Când mă scoți din rutină și mă trimiți prin oraș să rezolv fel de fel de drăcovenii, o iau razna. Mor de cald vara, de frig iarna, înjur în trafic, mă stresez cu parcările, mă plâng de ceea ce am de făcut, sufăr, uit de lucruri care trebuie făcute, încurc singură detaliile stabilite de mine + altele.

Săptămâna trecută mi-am luat două zile libere ca să mă ocup de organizarea unui prânz și a unei petreceri mici, gen 20 și un pic de oameni. Pardon, am zis că-n prima zi mă relaxez și-n a doua rezolv tot sau invers. Evident că habar nu aveam cum merge treaba și 3/4 din fiecare zi am fost în mașină, transpirând, la peste 40 de grade. Și-am fost nemulțumită și nervoasă și mâțâită, noroc că vineri seara am mers la unghii și la masaj (80 de minute, decadent de-a dreptul!) și mi-am revenit.

În fine, ideea e că n-aș putea niciodată să fiu organizator de petreceri ieșind din bula mea creată de laptop sau PC. Sau să fiu agent de vânzări, doamne-ferește. Sau fotograf, să stau în soare și să transpir pe la evenimente. Sau, sau, sau.

fata-pcului-laptopului-party-planner

În fine, știu că o să ziceți că la nevoie faci orice, și-s perfect de acord, însă e așa bine să faci și cu drag ce faci, nu doar că-i musai. :) Eu sunt om de birou și organizare din fața ecranului, m-am convins.

Comments

Oana • July 29, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Bookish July 29, 2015 - 16:26 Reply

    Mie îmi place să organizez evenimente, chiar abia aştept să îmi planific ziua de naştere în toamnă. Dar activităţi gen vânzări nu aş face nici eu niciodată.

  2. dam167 July 30, 2015 - 08:57 Reply

    Fotografii stau în vânt, frig, apă, zăpadă, soare etc. Alteori mai dormi în reprize, în pantaloni de schi, în luna august. Alteori îți mai strici echipamentul prin râuri. Și cu toate astea, înfipt printre pietre și cu apa șiroind pe lângă tine, auzi în depărtare o voce mieroasă: ”mai ai mult?!”. Nu vreau nimic, am ținut doar să completez.

Leave a Reply