Oana Kovacs

18

Un copil. Cine-l crește?

sursă foto

Era din 22 aprilie draftul, dar, ca un făcut, iese la suprafață postarea abia acuma.

M-a lovit filosofia din toată părțile în ultima vreme și așa ajung la mult disputatul subiect: copilul (sau copiii, dar să începem de la un număr unic). Am văzut, oarecum în mod egal la cei de vârsta mea două tendințe. Unii îi așteaptă cu nerăbdare, alții nu știu cum să se ferească mai tare. Și pentru aceiași problemă, aud două chestii total distincte de la cele două tabere.

Cine-l crește? (Adică educă, să fim bine înțeleși…)

Am observat că în general ăia care abia așteapă bebelușul mult dorit se gândesc deja cum îi vor ajuta părinții. De aia îs părinți, ca să ajute! Hmmm, pe mine personal, argumentul nu mă convinge, dar să trec mai departe. Părinții vor ajuta că abia așteaptă un nepot. Și existe și bone și alte tanti care n-au de lucru.

Concluzia mea: da, bebelușul are nevoie de părinți doar când doarme, să-l admire, că-n rest îs alți fraieri care abia așteaptă să se arunce la schimbat scutecele murdate ale noului membru al familiei. Că de făcut și de dorit copilul e simplu…

Tabăra cealaltă, cei care folosesc 3 metode contraceptive și spun și-un Doamnea-ajută înainte să purceadă a exersa exercițiile care duc chiar și la făcut copii în circumstanțele pe care ei le evită. De ce să-l facă? Cine să-l crească? Dar cariera? Trecerea de la Secretară Junior la Secretară (full?)? Dar cele 3784783578 de rate la casă? Vacanța în Maldive? Aoleu! Supărați mai ceva ca luptătorii din bătălia de la Mărășești, nu mai au mult până la a-și lipi abțibilde cu un bebeluș cu un X roșu peste și sloganul ”Pe aici nu se trece!”.

Concluzia mea: așa, nu-i faceți. Așteptați până se termină ratele la casă. Și la mașină. Și până vedeți cele 7 minuni ale lumii. Și apoi întrebați-vă ce termen SF e ăla fertilitate.

Eu îs undeva la mijloc, ca și alții (zic eu!)… Și nu, nu susțin niciuna din cele două tabere.

Comments

Oana • June 26, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Deea June 26, 2012 - 07:19 Reply

    Daca parintii nostri ar fi avut atitudinea de “nu facem copii pana nu avem Disneyland-ul in spatele blocului”, sunt foarte convinsa ca inca eram niste suflete ratacite zburand deasupra norisorilor 😀

    • Oana June 26, 2012 - 09:29 Reply

      Nu aveam noi bloguri azi :)).

  2. roberts June 26, 2012 - 07:36 Reply

    si pe noi ne-au facut altii:D e greu sa-ti asumi raspunderea unui copil. nu trebuie sa te bazezi nici pe parinti, nici pe socri, doar sa gandesti ce faci dupa cei 2 ani de stat acasa. adevarul e ca putine mamici stau 2 ani acasa si atunci intervin cresele, bonele sau tot felul de combinatii. intrebarea este: vreau sa muncesc sa-mi cresc copil? si da, e foooaaarrrte multa munca, nu se compara cu nici un job. dar merita. si valabil ca la toate marile hotarari, trebuie sa fii sincer cu tine insuti si cu cel de langa tine.

    • Oana June 26, 2012 - 09:30 Reply

      Pai asta ma gandesc si eu ca e mai greu decat orice job. Si nu mi s-ar parea fair sa-l fac ca sa-l trimit pachet la ai mei sau la ceilati bunici.

  3. Bia June 26, 2012 - 07:50 Reply

    Eu spun ca e mai putin important daca facem un copil in conditiile in care primim ajutor material, spiritual si mana de lucru de la parinti sau nu-l facem din cauza ratelor, a job-ului sau a altor interese. In ambele cazuri sunt detalii bazate de cutuma sociala.

    Mi se pare ca cei mai multi trecem cu vederea faptul că facem un copil ca asa trebuie, ca e varsta sau ca avem pe ce sa ne bazam cand il crestem si cum il educam… Adica uitam de tot, faptul că a face un copil inseamna a crea o viata noua, o fiinta noua si ca foarte multe lucuri mai apoi vin de la sine. Prea vedem o norma (sau o incalcare a ei) in a face un copil si deloc esenta unui fapt extraordinar. Asa mi se pare ca vad in jur…

    • Oana June 26, 2012 - 09:31 Reply

      Chiar asa e in jur, Bia. Ma mira ca o gramada fac copil pe motiv ca bebelusii-s draguti sau trebuie. Ma socheaza!

  4. Mihaela Alexandrescu June 26, 2012 - 07:57 Reply

    Mi-am scris punctul de vedere cu privire la o parte din subiectul “copii” aici: http://mihaelaalexandrescu.com/2011/09/05/complete-without-kids/ si am fost usor pusa la zid. Nu mi-am schimbat insa parerea de atunci.La intrebarea cine-i creste as spune ca cine apuca. Asta daca parintii lucreaza full time. Se jongleaza in general cu copilul intre cine are timp. Iar de multe ori bunicii sunt obligati sa stea cu nepotii (desi nu toti isi doresc sa faca asta, noii parinti iau acest ajutor ca unul by default). Mie personal nu mi se pare corect ca o bunica sa stea atatea ore cu un copil pro bono 😀 plus ca de la o varsta nici nu mai ai energia necesara sa suporti toate mofturile copiilor.

    • Oana June 26, 2012 - 09:40 Reply

      Mi se pare normal ca parintii sa lucreze daca nu-s plini de bani, dar vad ca la unii le trebuie NEAPARAT copii si apoi ii exporta definitiv la parintii lor. I don’t get it.

      • Mihaela Alexandrescu June 26, 2012 - 19:36 Reply

        Pai e interesant sa povestesti ca ai copii si ce isteti sunt ei indiferent ca te ocupi de ei sau nu si indiferent daca se trezeste bunica sa le dea de mancare pana si in weekend :)))

        • Oana June 26, 2012 - 21:41 Reply

          Exactly my point!

  5. Gabitelu June 26, 2012 - 09:08 Reply

    nici eu nu ma bag in niciuna din tabere. Lesinata dupa copchii n-am fost niciodata, dar cand vine vremea, vine.
    Ai vazut Idiocracy si de ce ne prostim de tot pe masura ce trece timpul? tocmai pt ca aia mai dastepti asteapta prea mult si apoi nu se mai poate. Deci, nici asa.

    • Oana June 26, 2012 - 09:41 Reply

      Am vazut Idiocracy :D.

  6. Alexandra June 26, 2012 - 14:16 Reply

    Casatorie, copii… Oana banana, ce-i cu tine si intrebarile/postarile existentiale in ultima vreme?:P
    Acuma despre postare: daca nu ai 7 carute de bani sau daca nu are tatal copilului 7 carute de bani, e mai greu sa stai acasa for ever and ever sa-ti educi copilul. Ca “oama” normala din clasa muncitoare, o sa te intorci dupa un an fara vreo 2 saptamani (ca daca te intorci mai repede de 1 an la munca, iti mai da statul niste bani pe anul viitor, ca semn de apreciere ca esti harnica si muncitoare). La un an, mai greu cu cresa, ca nu prea-l vrea nimeni daca inca nu este poop-proof. Asa ca ai 3 variante: cresa privata (daca iti permiti), dadaca (daca iti permiti si ai incredere sa-l sau sa o lasi cu un strain X ore pe zi) sau parintii. Ce alegi?
    PS: pentru unii e mai bine sa se abtina de la baby making.

    • Oana June 26, 2012 - 21:37 Reply

      Nu-s decât idei, chill :)).
      Păi da, creșă și bonă, dar nu export definitiv la bunici ca părinții numai să se mândrească ce copil au ei (produs de ei și atât).

      • Alexandra June 27, 2012 - 20:58 Reply

        nu m-am stresat sau ceva, si nici eu nu-s de acord sa il deportez cand il ai, dar pana la urma, sunt unii care ori il au in maniera “il deportam la bunici” ori nu il au… prea mult blog de printesa urbana si totul e despre bebelusi acolo, deja o iau razna:))

        • Oana June 27, 2012 - 21:11 Reply

          I know, am observat :))).

  7. Andra June 26, 2012 - 16:55 Reply

    Eu una intotdeauna mi-am dorit copii, 3 chiar :)). sper sa nu ma apuce 50 de ani fara ei :)), dar asta e cel mai rau caz posibil 😛

    • Oana June 26, 2012 - 21:38 Reply

      Dă-i bice, nu lăsa pe 50 de ani treburi d-astea :D.

Leave a Reply