Oana Kovacs

broken-friendship
26

Voi ce-ați face?

De câteva săptămâni bune, mai bine zis de la începutul lui 2014, mă roade o problemă. Am rămas cu niște relații în aer și nu-mi place. Pe bune. Sunt două persoane la care mi-e greu să renunț, pe care mi-e greu să le șterg de pe lista mea cu special people.

Problema e că nu știu ce și cum să fac. Dar să iau cele două situații pe rând.

broken-friendship

În prima e vorba de o fată cu care, la propriu, ani buni am mâncat din aceeași farfurie. Am crescut împreună, ne-am jucat împreună, am făcut teme împreună, ne-am belit genunchii și ne-am povestit despre primii fluturi din stomac. Doar că… doar că, atunci când fluturii s-au transformat în mai mult, iar simpatiile au devenit relații, prietenia noastră s-a dus pe apa sâmbetei. Nu ne-am mai văzut la un suc, la o cafea, la o… nimic. Au trecut câțiva ani de când am stat la povești și încă mă bântuie chestia asta. Problema e că mă simt și fraieră. Am luat de câteva ori frâiele și-am invitat-o să bem un ceai la mine, dar întotdeauna m-am lovit de Da, cândva. Acum mă gândesc și eu că poate n-am lansat o invitație exactă și nici ea nu vroia să deranjeze. Nu știu ce să zic.

Cert e că sunt dezamăgită că nu mai avem relația pe care o aveam odată. Pardon, nu avem nici un fel de relație acum. Și mă întreb dacă e inteligent din partea mea să îi dau pur și simplu un telefon și să îi spun: Ai chef să vii pe la mine luni după 5 să bem un suc și să stăm de vorbă? Sau e doar un semn că-s de o naivitate fără margini și-ar trebui să îmi țin gura?

În a doua e vorba de o prietenie mai nouă. N-am fost noi niciodată prietene la cataramă, nici n-am avut ocazia să devenim foarte apropiate, dar fata asta mi-a fost alături și-n momente nașpa și-n momente faine. Doar că, la un moment dat, într-o situație care încă mi-e parțial neclară, ceva s-a dus naibii. Eu am fost arătată cu degetul și m-am apărat, deși eram total confuză și n-am știu nicicum să gestionez situația la momentul respectiv, să cer explicații, să pun întrebări. Treceam printr-o perioadă nașpa, de care am mai menționat aici pe blog, și pur și simplu mi-a scăpat totul de sub control și n-am reacționat pentru că și creierul mi-era amorțit atunci. Și n-am realizat ce s-a întâmplat decât cu trecerea timpului, când au apărut și alte semne. Iar mai târziu, ne-am trezit într-un conflict, dar n-am pus cărțile pe masă, nici eu, nici ea. De ce mă încăpățânez să mă gândesc la asta? Pentru că am avut atâtea discuții cu fata asta și o știu atât de obiectivă și de clară în gândire și decizii într-o grămadă de situații încât pur și simplu tind să cred că something was lost in translation. Și tot mă întreb: ce să fac, ce să fac? Mă gândesc că poate ei nici nu-i pasă. :)

Și am tendința să îi scriu un sms: hai să ieșim doar noi două la o ciocolată caldă, doar noi două, să vorbim față în față. Și evident că mă opresc din scris și mă întreb dacă nu am luat-o razna. Mi-e dor să vorbesc cu ea, să batem câmpii și să criticăm fix aceleași chestii.

Mno, am scris o întreagă polologhie, fix de parcă m-aș afla pe canapeaua unui psiholog. Reparați-mă voi.

P.S. Și dacă vă întrebați dacă nu cumva ele citesc pe aici, prima mi-a spus la un moment dat că intră din când în când pe blog și a doua îl citea destul de constant la un moment dat. No idea dacă vor citi azi sau dacă se vor regăsi în ceea ce am scris. La fel de no idea cum mă simt și eu când vine vorba să iau atitudine față de ele sau nu. NO IDEA.

Comments

Oana • January 31, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. O Oană January 31, 2014 - 07:54 Reply

    La fel sunt și eu cu două relații de prietenie: în pom. De fiecare dată când vreau să sun sau încep să scriu mă opresc, parcă ceva mă strânge de mână. O fi un semn, cine știe. Dar e clar că ceva-ceva tot trebuie să fac.

    • Oana January 31, 2014 - 19:29 Reply

      Si eu am retineri, dar piticul ca trebuie sa fac ceva e acolo, bine merci, sta si asteapta sa ma loveasca in cap.

  2. Roxana January 31, 2014 - 09:07 Reply

    Eu zic să încerci one more time! Măcar eşti împăcată că ai încercat şi dacă ele nu vor măcar ştii o treabă sigură! Naşpa, dar sigură!

    • alaxandra January 31, 2014 - 14:07 Reply

      Sustin ideea Roxanei.
      Incearca inca o data, tu. Nu se stie niciodata de unde sare iepurele. :)

      Am fost si eu in situatia ta, si stiu ce aiurea e.

      Si da, cand a fost cazul am rupt relatia, motivand: “Mi-e dor de tine, te-am cautat. Nu ai raspuns, m-am simtit ca o fraiera, dar macar stiu ca am incercat tot ce puteam.”

      Aia e. Unele relatii sunt doar pasagere, te invata ceva si apoi se ofilesc. :)

      • Oana January 31, 2014 - 20:25 Reply

        Cred ca si parte din frica de a incerca e teama de esec. Dar asa cum ziceti si voi, ce pierd? Nimic. :)

    • Oana January 31, 2014 - 19:33 Reply

      Si asta cu nimic de pierdut e un principiu foarte bun. 😀

  3. Razvan January 31, 2014 - 09:30 Reply

    oamenii se schimba, relatiile evolueaza, asta e viata.

    asa ar suna un raspuns realisto-cinic.

    pe de alta parte, parerea mea e ca mai bine dai un telefon / sms faci tot ce tine de tine sa va vedeti decat sa ramai cu vesnica intrebare ce ar fi fost daca…

    sigur e posibil sa va vedeti si sa descoperiti ca nu mai aveti prea multe sa va ziceti. se mai intampla.

    • Oana January 31, 2014 - 20:26 Reply

      Razvan, ratiunea mea functioneaza pe principiul cinico-realist, dar in cazul asta ratiunea e mototolita si sta intr-un colt. 😀

  4. ily January 31, 2014 - 09:45 Reply

    Mai, referitor la prima situatie, daca o cunosti de atata timp pe acea fata ar trebui sa stii daca e genul de ametita pe care trebuie sa o tragi de maneca in mod repetat ca sa va mai intalniti (asa sunt eu, de exemplu, ma iau cu altele, uit sa raspund la mesaje, fac planuri vagi de care nu ma tin ex. ‘ne vedem saptamana viitoare’ s.a.m.d. – prietenii mai apropiati s-au obisnuit cu ideea ca nu o fac din lipsa de drag ci de imprastiata), saaau daca in alte situatii/cu alti oameni nu are probleme in a stabili intalniri. In primul caz are rost sa tragi de ea, in al doilea nu prea.

    Iar referitor la a doua situatie.. is de parere ca asa cum relatiile noi au o perioada de ochelari de cal si totul e roz, la fel si unele prietenii par promitatoare pana cand cealalta persoana se simte destul de confortabil sa isi dea arama pe fata. Un om care merita sa fie in viata ta nu se blocheaza in drame marunte si iti e alaturi si in perioadele naspa (care, apropo, nu sunt invizibile, si e o tampenie sa dai vina pe tine ca si cum daca te-ai fi dat cu curul de pamant ar fi fost complet altfel, sincer ma foarte indoiesc). My point being, maxim lasa o usita deschisa in caz ca vrea ea sa revina, dar eu nu as mai investi energie.. OK, in viata si de la o varsta incolo nu cunosti multi oameni cu care sa clickui, de aia poate iti e mai greu sa renunti. Dar si daca ai cunoaste 1-2/an, in conditiile in care ca adult nu ai timp si energie de foarte multi prieteni apropiati (mie una 5 mi se pare o limita foaaaaarte generoasa), mai bine sa fii cu resursele astea ‘disponibile’ pentru cine e mai dornic sa se intalneasca la mijloc cu tine.

    No ca am scris romane. :) Sper totusi ca ajuta parerea mea complet neavizata.

    • Oana January 31, 2014 - 20:28 Reply

      Ily, merci ca ai scris romane! Apreciez.
      Sa stii ca mi-e greu sa renunt la persoane cu care clickui. Fix asa e.

  5. Lorelei January 31, 2014 - 10:48 Reply

    Cu ce varianta te simti mai ok, sa continui exact asa cum e acum, sau sa incerci sa iei legatura si in cel mai rau caz sa pui punct definitiv relatiei?
    Eu cred ca asa m-as hotari, facand comparatia asta pentru fiecare situatie in parte.

    • Oana January 31, 2014 - 20:29 Reply

      Nu ma simt ok cu niciuna asa cum e acum. Dar cum spuneam, mi-e teama de esec, refuz, cearta etc.

  6. Grasutu January 31, 2014 - 11:55 Reply

    Asa obisnuiam sa fac si eu (si inca o fac, dar am inceput sa incerc sa schimb situatia odata cu noul an).

    Ideea care vreau sa o subliniez eu e ca trebuie sa spui ce gandesti si ce simti si sa te faci clar inteleasa pentru ca altfel te intrebi “ce ar fi daca?”. Care e cel mai rau lucru care s-ar putea intampla? sa zica “nu”? Poate nu-si da seama ce trece prin capul tau, poate simte exact-exact la fel sau poate e intr-o situatie naspa si nu vrea sa spuna (mai sunt si oameni mandrii sau care intra in depresii si uita sa se mai deschida).
    Daca simti ca vrei sa suni, suna si nu te lasa “intimidata de nimic”. Mai stiu eu pe cineva care obisnuia sa planifice trimiterea unui SMS si n-ar fi pus mana pe telefon sa sune nici in ruptul capului.

    Am dat, chiar ieri, peste un clip care ilustreaza cat se poate de frumos ce inseamna si unde duce auto-cenzura intre oameni.

    SPUNE CE SIMTI, chiar crezi ca se poate intampla ceva rau? Cand tii la un om si ii spui asta si ii mai spui si ca te doare ca lucrurile au ramas in aer iti spun SIGUR ca nu vei primii nicio reactie negativa… unless you did something bad, dar macar poti afla ce ai facut si sa incerci sa repari daca persoana respectiva conteaza pentru tine (desi daca ii spui persoanei ce inseamna pt. tine ii va da o lacrima oricat e de suparata si va intelege ca nu ai intentionat sa se intample asta).

    Nu stiu daca are sens sau bat campii de pomana (obisnuiesc sa fac asta… si multe paranteze). Nu sunt genul care se baga in discutiile altora, doar observ de la distanta, dar ma aflu intr-o situatie similara (doar ca eu incerc sa o rup cu unii oamenii, nu sa o reiau) si clipul de care vorbeam m-a facut sa realizez ca asa cum eu ma auto-cenzurez, asa fac si ceilalti.

    Enjoy! http://www.wimp.com/couldhave/

    • Oana January 31, 2014 - 20:37 Reply

      Raducu, Raducu, chiar ma intrebam cine mi-a scris sub nickname-ul asta, nu-mi venea sa cred ca esti tu. :)
      Merci de film, l-am vazut, zic ca-i incurajator si smart.

  7. NightOn January 31, 2014 - 12:28 Reply

    hai să-ți spun cum aș proceda eu dacă aș fi în locul tău, în aceste situații.
    Referitor la prima persoană, cum spuneau și fetele mai sus, oamenii se schimbă DAR TOTUȘI ați mâncat din aceeași farfurie…nu prea e ok îndepărtarea asta doar că a apărut cineva în viața ei. Cred că pur și simplu, ar trebui să lași lucrurile exact așa cum sunt. Poate că într-o zi își va da seama și te va căuta ea. Că va fi prea târziu sau nu, asta decizi tu la acel moment.
    Cât despre cea de-a doua prietenă, chiar cred că ar trebui să-ți iei inima-n dinți și să-i trimiți acel sms. Vezi ce se întâmplă. Daca vă vedeți și lămuriți lucrurile veți fi și mai bune prietene pe termen lung, dacă nu, măcar știi o treabă.

    • Oana January 31, 2014 - 20:40 Reply

      Merci de sfat. E mult mai simplu sa auzi ce-ti zice o persoana obiectiva. :)

  8. crinutza January 31, 2014 - 13:46 Reply

    Eu as trimite cele 2 sms-uri. Cu invitatie ferma :P.
    Nu te costa decat cel mult niste centi, dar psihic iti va aduce linistea ce iti lipseste vis-a-vis de subiectele astea.

    • Oana January 31, 2014 - 20:42 Reply

      Nici macar centii aia, ca am sms-uri incluse. Aflarea unui raspuns e gratuita. :)

  9. Diana Brici January 31, 2014 - 19:15 Reply

    Eu sunt de parere ca intuitia e vocea sufletului, iar cand e vorba de bucurie (asadar cand cautam bucuria, sau fericirea), vorbim de linistea sufletului, de un suflet impacat.

    In primul exemplu, imi pare (dar poate ma insel) ca intuitia ti-a transmis deja ce crezi tu ca e mai potrivit sa faci “Ai chef să vii pe la mine luni după 5 să bem un suc și să stăm de vorbă?”.
    Doar ca a aparut apoi Ego-ul, adica orgoliul sau mandria in alti termeni (Ego-ul e raspunzator de nefericirea umana) care iti transmite o temere, si anume ca ai fi “naiva”
    Oi fi eu psiholog acum, dar si un psiholog naiv, ca tot veni vorba, te-ar intreba ceva de genul: “si tu ce crezi despre asta?” Ca daca ar fi ca si tu sa crezi ca esti naiva, atunci a cui parere e de fapt cea care conteaza mai mult? A ta sau a celorlalti?
    Ideea e ca mereu ne deranjeaza doar lucrurile cu care noi rezonam sau pe care le consideram adevarate despre noi (chiar daca sunt doar voci ale Ego-ului, prin urmare nu reflecta Adevarul despre noi insine la cel mai profund nivel).

    In a doua situatie la fel. Intuitia iti spune (probabil) ca “something was lost in translation”, prin urmare e nevoie de clarificare, dupa cum si tu ai spus ca iti vine sa ii spui “hai să ieșim doar noi două la o ciocolată caldă, doar noi două, să vorbim față în față”.
    Si apoi intervine iar Ego-ul ” mă întreb dacă nu am luat-o razna”.
    Cine spune ca “ai luat-o razna?” Tu ce crezi despre asta?

    Si ma repet: ne deranjeaza doar lucrurile cu care noi rezonam sau pe care le consideram adevarate despre noi. De asta mereu ce spun ceilalti e irelevant. Are importanta doar in masura in care noi dam importanta. Si dam importanta pentru ca o parte din noi rezoneaza cu acel lucru.

    Practic, in ambele situatii faci o alegere: fie iti urmezi sufletul (fapt ce se face prin intuitie; chiar daca poate fi un proces dureros, cel putin inveti o lectie de viata si mai ales te manifesti autentic, esti in echilibru/armonie cu tine insati) sau iti urmezi Ego-ul (vocea altora, a parintilor sau a societatii in general, care aduce nefericire deoarece te indeparteaza de tine, de cine esti tu cu adevarat in sufletul tau).

    Personal aleg sa imi urmez sufletul, indiferent de consecinte. Asta pentru ca stiu ca aceste consecinte, desi dureroase uneori sau blamate de altii, ma apropie de mine insami cu adevarat, si astfel ma fac sa traiesc in bucurie, in liniste sufleteasca.
    Dar asta sunt eu. Fiecare e responsabil pentru propriile alegeri, iar alegeri facem oricum (si pasivitatea e o alegere, la fel cum si nefericirea este).

    • Oana January 31, 2014 - 20:45 Reply

      Vai, Diana, asa bine ai despicat firul in 4 cum mie nici prin cap nu mi-ar fi trecut. Cum ai pus tu problema mie mi-e mult mai clar totul. Multumesc din suflet ca ti-ai facut timp sa-mi citesti toata pologhia si sa-mi explici asa bine!

  10. Raluca January 31, 2014 - 20:23 Reply

    Eu le-as scrie amandurora. Si pe mine m-a apucat, inainte sa vina iarna, sa le scriu unor persoane cu care n-am mai tinut legatura.. Au ramas multe lucruri nespuse, lucruri care au durut mult timp, dar tot timpul le-a vindecat, mai apoi. M-am gandit ca n-am ce sa pierd, daca le scriu, le surprind si bine am facut. De ce? Pentru ca mi s-a raspuns cum imi doream sa mi se raspunda. Iar acum e bine totul, ca am reluat legatura, chiar daca ne despart cateva mii de kilometri.

    • Oana January 31, 2014 - 20:47 Reply

      Multumesc de incurajare, Raluca! Mai ales ca ai trecut si tu prin chestia asta, mi-e mult mai simplu su mie sa “procesez”. Cred ca am ajuns in punctul in care, daca incerc sa trec peste, nu pot. Probelemele astea lasate in aer sunt “my bump in the road”.

  11. Monica February 1, 2014 - 21:41 Reply

    Vin si eu acum spre final cu un gand si iti marturisesc ca si eu am fost in situatia ta. Nu ma raportez acum la psihologia relatiilor interumane si cum unii oameni nu mai au nevoie de noi in viata lor … asa, pur si simplu.
    Eu nu sunt genul de om care sa stau calare pe o prb pana ma mananca de energie si putere. Eu actionez “agresiv”. Adica am sunat si am cerut o intalnire. La intalnire am zis direct ce simt, ca mi-e dor de ea, de noi, de prezenta ei in viata mea, dar ca daca ea nu simte la fel, daca ea nu mai are nevoie de relatia asta cu mine e ok, nu o condamn, dar vreau sa stiu, pentru ca ma ajuta sa stiu, chiar daca sufar. Si m-am eliberat. Desi s-a purtat frumos la intalnire si mi-a zis ca nu e vb ca nu ar vrea sa aiba o relatie cu mine, dar este ocupata. Si de atunci a tot fost “ocupata” iar eu m-am linistit.
    Succes :) si liniste cu relatii fructuase :) si curaj, pentru ca ai nevoie de curaj sa spui tot ce doare … :)

    • Oana February 1, 2014 - 22:32 Reply

      Monica, oare de ce nu ma mir ca tu iei mai repede atitudine? :))

  12. Robert March 22, 2014 - 23:08 Reply

    Hmmm, abia acum ti-am citit postul…si ma intreb: ti-ai luat deja inima in dinti sau…?

Leave a Reply