Oana Kovacs

13

Experiența ”Wuthering Heights” și importanța vârstei cititorului

Am decis să scriu postarea asta, după ce a-z mi-a scris în postarea mea despre ”Persuasion” că dintre ”Spre Far” și ”Wuthering heights”/”La răscruce de vânturi” o alege pe a doua. Oricum avusesem mai demult o discuție cu Tomata pornită de la lecturarea ”Little women” și îi spuneam că eu consider că nu am citit-o la vârsta adecvată și de aia nu mi-a plăcut. 
Ei bine, asta mi se pare tare important, să citim cărțile potrivite la vârsta potrivită. Când mergeam la cenaclu (yes, I did that :D) profele de acolo ne-au atras atenția că valoarea operei literare e dată de forța impresiei cu care rămâne cititorul (de exemplu, pentru mine, cartea anului este până acum ”Golful francezului” pe care încă o promovez intens printre prietene pentru că efectiv m-a marcat și cu review-ul făcut de mine nu i-am făcut dreptate nici 1%…).
Din experiența mea, există mari șanse să citim o carte și să nu ne placă sau să nu ne impresioneze în mod deosebit pentru că efectiv nu am citit-o la momentul potrivit. Nu știu cât de înțeleasă mă fac cu teoria mea, de aia am și ales ca studiu de caz experiența mea personală cu ”La răscruce de vânturi”. Well, cartea asta am citit-o prima oară la 16 ani stând pe plajă (mie de obicei la plajă mi-e lene și să deschid gura, dar mai să mă concentrez la citit), cred că în două zile am terminat-o, eram cu niște prieteni de familie și se mirau cum pot fi atâta de concentrată :)). Ca să nu mai zic că am tras la un moment dat o boceală cu lacrimi de crocodil și cu sughițuri de am mulțumit că nu-s în România să înțeleagă toată lumea ce probleme existențiale grave am :). Ce să zic, am rămas traumatizată/afectată/cum vreți să-i ziceți, atâta de mult mi-a plăcut cartea de plângea sufletu-n mine :).
Anul trecut (sau acum doi ani, nu mai știu exact) am trecut printr-o perioadă prea roz probabil, altfel nu știu ce a fost în capul meu să reiau o carte care știam că mă va băga într-o stare de jale. Ei bine, am citit-o și nu mi-a mai mișcat niciun mușchi de pe față, nu m-a mai impresionat cu nimic, nu am plâns, nu am lăcrimat, nu am suferit, nu m-am emoționat.
Deci, trag concluzia că vârsta și experiențele avute (la 16 ani eram mai naivă și visam cai verzi pe pereți) ne influențeză inclusiv când citim :).
Pe lângă experiența povestită, sunt convinsă că și ”Little women” dacă o citeam în adolescență aș fi adorat-o, citind-o recent, m-a lăsat rece.
Când eram mică citeam de o grămadă de ori aceleași titluri (”Tom Sawyer”, ”Vrăjitorul din Oz” etc) dar diferență de percepție nu exista pentru că eu nu trecusem prin mari schimbări sau diverse experințe :). 
Ați recitit cărți? Le-ați ”simțit” la fel?

Comments

Oana • September 18, 2011


Previous Post

Next Post

Comments

  1. iri September 19, 2011 - 04:55 Reply

    exact asta e motivul pentru care eu nu reiau niciodata cartile. am multe carti care mi-au placut la disperare cand eram mai mica (in mod special cam tot ce a scris eliade), dar acum mi-e groaza sa le recitesc pentru ca ma gandesc ca n-o sa imi mai placa la fel de mult si asa le stric toata magia. prefer sa raman cu senzatia aia frumoasa, de carte geniala. in rest, da, ai dreptate, conteaza varsta foarte mult. eu am patit exact pe dos: am adorat little women (15 ani) si wuthering heights mi s-a parut…ok :)) (19 ani) adica nici superba, dar nici imposibila, ok 😀

  2. Oana September 19, 2011 - 05:44 Reply

    Iri, acuma m-am invatat si eu minte :).

  3. a-z September 19, 2011 - 09:17 Reply

    relectura vine ca un act asumat, nu reusesti sa pui in paranteza ce deja-ti mai aduci aminte ca se intampla din prima lectura, dar nu totala impresie lasata prima data se transfera automat in citirea noua.
    ca sa nu mai spun de varsta, unde receptarea la o varsta, mai ales de-i si prima data e intr-un fel, relectura petrecuta ceva mai tarziu, are observatiile sale pe seama operei, ceva mai adecvate, intrucat presupunem ca o varsta mai marisoara decat cea a primei lecturi ne avantajeaza.
    desigur, multe relecturi.
    hai sa-ti propun si tie ceva: manon lescaut-abatele de prevost.
    primul e titlul, al doilea autorul. sunt curios, putin asa, de-ti place si daca da, cam cat? more than golful?

  4. Oana S. September 19, 2011 - 10:58 Reply

    Cu Wuthering Heights am avut aceeași experiență. Am citit-o în română în liceu și am rămas un pic traumatizată, iar a doua oară în primul an de facultate, în engleză. A mers ceva mai greu, dar m-am lămurit și nu m-a afectat ca prima oară.

    Singura carte pe care am citit-o de 4 ori a fost Doamna Bovary: o dată în generală, o dată în liceu și de două ori în facultate. Am ajuns să învăț și pasaje pe de rost și să știu cam tot despre ea :)) Și culmea, prima oară când am citit-o am urât-o la culme.

  5. Tomata cu scufita September 19, 2011 - 11:22 Reply

    Imi aduc aminte discutia, si parca ti-am zis si atunci ca-s de acord cu tine. Si mie mi s-a intamplat sa consider ca o anumita carte isi are momentul ei cand trebuie citita. E drept ca nu mi s-a intamplat cu Little Women, ca's o sucker for love stories. 😛 Insa mi s-a intamplat cu Micul print, de la care aveam asteptari mai mari.

    Pe de alta parte, am citit Singur pe lume si Poveste fara sfarsit la 25 de ani, nu inainte de 15, si mi-au placut de-am innebunit de placere. 🙂

    Ciudat, oricum. Pana la urma, daca o carte iti face sufletul sa vibreze, nu conteaza cand trebuia citita. 🙂

  6. ioanamiroiu September 19, 2011 - 13:15 Reply

    Sincer, nu-mi amintesc să fi recitit cărţi. În general, am un pitic pe creier care-mi zice "prea multe cărţi, prea puţin timp", dar aş vrea neapărat să recitesc "Viaţa pe un peron" la un moment dat, pentru că simt eu că o voi înţelege mai bine sau cel puţin mai altfel.
    N-am citit "Wuthering heights", dar mi-a fost recomandată destul de mult şi e pe listă, abia aştept să văd ce impresie îmi lasă.

    Aaa, mă gândeam că nu-mi pare rău deloc că am citit "La Medeleni" acum. Sunt lucruri pe care sigur nu le-aş fi înţeles la fel dacă aş fi citit-o pe la 11-12 ani, odată cu "Cireşarii".

  7. Oana September 19, 2011 - 15:08 Reply

    a-z, n-am citit inca "Manon Lescaut", cred ca o am pe undeva, trebuie sa o caut, sa o am in vedere daca o compari cu "Golful francezului" :).
    Oana, deci li se intampla si altora cu "Wuthering Heights", bun :D. "Madame Bovary" doar o data am citit-o si nu m-a incantat.
    Tomata, da, da, aia-i discutia :). Eu am citit "Singur pe lume" in copilarie de multe ori si de fiecare data dramatizam, aia-i o carte de care eu nu ma mai ating veci :D.
    Ioana, si eu is in cumpana cu "La Medeleni" si as citi-o, mi-a zis cineva ca o reciteste periodic si de fiecare data i se para ca surprinde nuante noi.

  8. adizzy September 19, 2011 - 20:05 Reply

    conteaza varsta, dar nu conteaza daca chiar vrei sa citesti si te pierzi in poveste 🙂 ca nu are acelasi efect..ehh ceva tot are

  9. Oana September 19, 2011 - 22:21 Reply

    Adriana, depinde si ce gen citesti :).

  10. a-z September 20, 2011 - 14:26 Reply

    nu compar manon lescaut! spuneai doar ca golful francezului iti placu aproximativ teribil, ca sa zic asa!
    si ma intrebam, manon dupa ce-oi citi-o, la fel iti va fi placand?
    toate bune! si lectura neintoarsa! 🙂

  11. Oana September 20, 2011 - 23:07 Reply

    a-z, mea culpa, asa mi s-a parut.

  12. Diana September 26, 2011 - 21:24 Reply

    Mai degrabă tentative de recitire. 😆
    Chiar mă bucur că unele cărți le-am citit la adolescență; altfel, acum, nici nu l-aș fi frunzărit. Face bine la cultura generală.

    Am recitit cu aceeași plăcere de fiecare dată foarte rar… unul din puținele exemple e „Zăpezile albastre”.

  13. Oana September 27, 2011 - 00:22 Reply

    Diana, nu am citit-o, am gugalit-o acuma si m-am intristat.

Leave a Reply