Oana Kovacs

1

Eu pup poala popii, popa pupa poala mea

Asta da exercitiu de dictie cu influente religioase.
Asa cum astepta subiectul meu arzator cu amenzile RATT sa fie scris, asa astepta si subiectul asta – erau colegi de post-it.

Pentru caaaaaaaaa aproape zilnic imi fac drum printr-un centru comercial marisor din orasul de pe Bega, de cateva luni am observat eu acolo doi calugari/preoti asezati unul pe un scaun si unul in picioare langa un magazin de cosmetice cu nume sonor. (Defapt ei erau in amintirile mele de mai demult, o sa intelegeti de ce si cum pana la final.) Evident nu stateau asa doar de dragul artei, ci erau la produs – nu ca si gagicile alea, ci ca preotii care, cu privirea smerita atintita asupra ta, te fac sa iti indrepti mana dreapta/stanga spre portofel de unde sa extragi o bancnota de minim 5 lei sperand sa ti se mai stearga din pacatele de pe lista si drumul spre rai sa fie mai lin.
Eu, om hotarat de cand cu aparitia pe lume a genialului “Filantropica”, trec cu nasul pe sus si nu dau niciun semn ca as fi impresionata de privirile de catelusi cu coada intre picioare ale celor doi… domni. Si imi bat gura cu toata lumea pe deasupra, sa vada filmul si sa ia aminte.

Bineinteles, intr-o zi cu soare, acelasi scenariu, acelasi decor – centru comercial, scaun, popi, magazin de cosmetice – hop si eu sa astept o prietena sa ne aruncam in mrejele shoppingului. Si ce-mi vad ochii??? Unul din cei doi popcalugari scoate din sutana un TEANC imens (nu exagerez) de bancnote si ii da unui domn care era si el in decorul nostru. Domnul in civil ii pune frumos in buzunar si pleaca. Bineintelesul nr. 2 – cand a venit prietena mea, hop si ea sa sara cu banii, induiosata pana in fundul sufletului de conditia popcalugarilor. Evident >:), mi-am bagat eu codita si banii au fost cheltuiti in alte scopuri dupa o suita de onomatopee si interjectii venite de la ea inspre mine, toate dorind sa exprime rautatea si micimea sufletului meu. Dupa un discurs explicativ, am calmat domnisoara furibunda, and the rest is history.


Si cum spuneam, eu am drum pe acolo toata ziua – asa mi-am dat seama ca domnul in civil e prezent si el acolo zilnic, din cate am observat eu relatiile lor de munca – e un fel de CFO. Si popcalugarii nu sunt de azi sau de ieri, ci isi fac veacul de cativa ani buni, de aia mi-i aminteam eu :). 
Deci, oameni buni, uitati-va la “Filantropica” si canalizati-va energia pozitiva si continutul portofelelor spre cei care au nevoie cu adevarat, nu spre cei care stau cu mana-ntinsa sperand sa pice para lui Malaiata in gura lui Natafleata…

P.S. Argumentele gen “Pacatul lor” nu tin la mine :)). Ar fi pacat de inteligenta mea daca as da bani oricui, convinsa ca Dumnezeu ma vede si imi mai sterge cate ceva de pe lista… Si tot pacat ar fi ca niste bani munciti cinstit sa se duca pe problemele imaginare ale unora cand ar putea sa ajute, de exemplu, niste copii reali cu nevoi reale.

Imagine CartoonStock

Comments

Oana • March 11, 2011


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Frustrările mele legate de cadouri | Oana Kovacs

Leave a Reply