Oana Kovacs

emotia-revederii-intalnire-ani-liceu
10

Emoția revederii

Povesteam zilele astea cu o prietenă de faptul că ai săi foști colegi de liceu s-au apucat de organizat întâlnirea de 10 ani. Și noi suntem, vorba lu’ nea John de la țară, not at all impressed.

De ce? Nu pentru că am fost vreodată ceva bitches with no friends, ci pentru că nu mai suntem în 1998 și Facebook strică toată emoția revederii. Ba chiar aș zice… care emoție și care revedere?

I-am văzut pe foștii mei colegi de liceu online în timpul facultății, știu cu cine s-au căsătorit, știu câți copii au, știu care pe unde lucrează. Ca să nu mai zic că eu, lucrând și în social media, petrec ceva timp pe Facebook și aș putea din start, la strigarea catalogului, să zic ce mare brânză au făcut în cei 10 ani în care nu ne-am văzut live în locul lor. Că pe net îi văd zilnic, așa că nu simt vreun dor deosebit, nu-mi bate inima mai tare la gândul revederii, n-am nicio trăire din-asta dramatico-romantică de eroină de film.

Să mă laud la 10 ani de la liceu nu o să am cu ce. Că am vrut să mă fac jurnalistă și acuma mi se pare că bubuiam de prostie cu ideea asta în urmă cu 10 ani? Că acuma un deceniu credeam că la maxim 25 de ani o să fiu la casa mea? Ha, ha! Că viața mea e un pic altfel decât o planificam la frumoasa vârstă de 18 ani și altfel decât visează majoritatea părinților? Că lucrez mai multe decât credeam că o să lucrez și totuși o fac cu drag? Că am un job fain? Majoritatea au joburi, unii mai bune, alții mai proaste, iar fain ăsta e subiectiv, că n-ar fi primii care-și dau ochii peste cap când aud ce fac eu 8 ore pe zi, dar nici ultimii care mi-ar spune că freelancing-ul e pierdere de vreme și că pe Facebook poate să lucrez oricine.

După atâția ani și cu expunerea pe care o avem cu toții (eu cu blogul ce să mai zic?), nu știu cât de impresionantă va fi întâlnirea – dacă o va organiza cineva, că eu… busy as usual, după cum se știe + că mi-am dat seama că organizarea de evenimente nu e baș my cup of tea.

Mai sunt 12 (sau 11?) luni mari și late. Să-ngrășăm porcul acum ca s-avem cu ce ne lăuda în 2016? :))

emotia-revederii-intalnire-ani-liceu

Comments

Oana • July 10, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Mihaela July 10, 2015 - 08:03 Reply

    Si noi ar trebui sa facem intalnirea de 10 ani anul viitor. Nu stiu daca ma duc…Fix din aceleasi motive expuse de tine.
    Au trecut 10 ani, nu sunt in punctul in care credeam ca am sa fiu la aceasta varsta. Simt (si probabil doar mi se pare mie) ca am ramas pe undeva pe la mijloc. Nici n-am urmat calea familiei, ca unele colege de-ale mele, care acum au si 2 copii, nici n-am ajuns sa am cine stie ce cariera extraordinara (ca alti colegi de-ai mei care lucreaza la Google/Facebook/Amazon sau sunt medici, judecatori). Sunt asa, pe undeva pe la mijloc, cu o cariera ok si cu o relatie ok. Si nu stiu, mi se pare ciudat sa ma ridic in fata a 300 si ceva de oameni si sa zic asta. :)

    • Oana July 10, 2015 - 08:21 Reply

      Eu nu zic ca mi-ar fi rusina cu “ce-am ajuns”, dimpotriva, eu is multumita de mine si mandra de ceea ce fac, dar nici nu simt nevoia sa mi se ridice statuie sau sa “castig” admiratia a zeci de oameni.

  2. Tomata cu scufita July 10, 2015 - 08:51 Reply

    Cred ca te cramponezi in ideea americanilor care incearca sa epateze cu ce au ajuns dupa 10 ani de la terminarea liceului. Nu ca tu ai incerca sa faci asta, dar ca te preocupa ideea.

    La intalnirea de 10 ani nu m-am gandit nici o clipa la asta, la ce am ajuns eu sau altii, cred ca nici macar n-am vorbit cu colegii despre asta pana nu ne-a pus directorul (care ii tinea locul dirigintelului nostru) sa povestim ce-am mai facut in acei 10 ani. Pentru mine a fost o bucurie sa-i revad, nu eram prietena cu toti pe Facebook si chiar de-as fi fost, intalnirea de 10 ani a fost minunata. Si banchetul de dupa la fel, poate chiar mai fain pentru ca ii vedeam pe profi altfel si ne puteam intelege cu ei din alta pozitie, in care ei nu mai aveau nici o autoritate, dar noi ne pastraseram respectul.

    Na, nu stiu, mie mi-au placut colegii mei si cei din generala si cei din liceu. Si chiar daca ii vad zilnic pe Facebook, intotdeauna ma bucur sa ma vad cu ei, chiar si intamplator pe strada.

    • Oana July 10, 2015 - 08:59 Reply

      Si eu ma bucur sa-i revad, dar cum am ramas apropiata de fix DOUA persoane nu pot sa zic ca ma da pe spate ideea intalnirii faimoase. Si nici n-am de gand sa organizez. :))

  3. Bookish July 10, 2015 - 12:33 Reply

    La noi nici s-a mai făcut reuniunea anul trecut pentru că cea care trebuia să se ocupe de organizare s-a dat la fund. Am făcut până la urmă o ieşire cu clasa noastră, dar am fost vreo 12 persoane numai. Şi mie mi se pare că facebook taie din emoţia revederii. Oricum ce m-ar fi emoţionat ar fi fost “întâlnirea” cu liceul, cu clasa si banca mea, cu profesorii şi mai puţin cu colegii pe care îi pot vedea pe facebook oricând. Am rămas în continuare apropiată fix de cele 3-4 persoane cu care eram prietenă şi în liceu şi cu care mă văd şi acum fără să fie nevoie să treacă 10-15 ani de la terminarea liceului.

    • Oana July 10, 2015 - 15:28 Reply

      Nu stiu la ce te referi tu prin “cea care trebuie sa se ocupe”, dar eu is de parere ca nu e un job asta si oamenii au si chestii mai importante in viata. Si atunci isi prioritizeaza si ei treburile, which seems fair. :)

      • Bookish July 13, 2015 - 12:45 Reply

        A existat o colegă care s-a oferit să se ocupe de organizarea reuniunii pentru toate clasele. Ne-a întrebat şi în ce dată am prefera, s-a făcut un sondaj, etc. Şi apoi nu a mai zis nimic. De obieci existe cineva cu iniţiativa, eventual cineva care nu a plecat din oraşul natal şi se ocupa de contactat profesori, închiriat local, etc.

        • Oana July 13, 2015 - 14:57 Reply

          Mda, cam naspa sa promita si sa dea teapa, dar daca nimeni altcineva n-a “sarit” sa-i ia locul… probabil nu se dorea asa mult reuniunea.
          Zic si eu. Eu una nu o sa ma bag la organizat din lipsa de timp. Pardon, pentru ca majoritatea oamenilor nu inteleg. Timp exista, dar il aloc unor lucruri cu adevarat importante (ca mi s-a reprosat ca nu imi fac timp). Se numeste prioritizare. :)

  4. Oana’s Books July 10, 2015 - 14:28 Reply

    Nu știu cât de tare m-ar entuziasma ideea de întâlnire de 10 ani… poate peste 3 ani o să simt altceva, deși mă îndoiesc. Ca tine, am rămas apropiată de vreo 2-3 persoane, din care 2 sunt plecate peste mări și țări și nu intenționează să se întoarcă. Oricum, m-ar distra să văd cât de tare se bucură să se vadă într-un mediu cât de cât oficial niște persoane care atunci când se văd pe stradă se fac că nu se cunosc :))

    • Oana July 10, 2015 - 15:29 Reply

      Ha, ha, eu am patit din-astea doar cu cei din generala. Brusc nu ma stiau pe strada. :)

Leave a Reply