Oana Kovacs

12

E ziua lui

Anul ăsta aș fi vrut să îi fac un cadou care să-l dea pe spate și să-l emoționeze așa de tare încât să nu-i vină să creadă, în schimb a sărit el să mă ajute în îndeplinirea visurilor mele cu același elan ca întotdeauna. Sunt un pic dezamăgită de mine și mândră de el și mă întreb dacă vreodată o să pot să fiu o mamă la fel de bună pentru copiii mei așa cum îmi este el mie tată (că eu tată sigur nu le voi fi copiilor mei).
Cele mai frumoase amintiri din copilăria mea se leagă de el – jucatul prin casă, mersul pe jos la bunica și discuțiile interminabile, sfaturile, muzica de care povestea, mersul cu sania, împodobitul bradului, încurajările. Și mă întreb dacă vreodată o să îl pot răsplăti pentru tot ceea ce înseamnă el pentru mine și pentru influența enormă pe care a avut-o întotdeauna în viața mea. 
Nu știu dacă va citi vreodată pe blog și va observa că toate postările în care vorbesc de el sunt de bine, legate de mandria mea de a avea așa un tată :). Ar fi fain să îl apuce mania netului, sigur i-ar plăcea :D.
Poate, peste câțiva ani o să îi fac un cadou așa cum îmi doresc eu, să rămână mut de uimire. 
Până atunci, pentru bucuria mea, scriu aici, de ziua lui, pentru că e cel mai bun tată și mi-aș dori să-mi fie alături forever (problema e că el nu vrea să trăiască ”1000 de ani, ca cioara” – citat exact :)) ).
 
Și Queen pentru toată lumea, că doar așchia nu sare departe de trunchi!

Comments

Oana • July 18, 2011


Previous Post

Next Post

Comments

  1. INTJ July 19, 2011 - 04:33 Reply

    cadoul cel mai de pret pe care-l poti face si cel mai des (nu numai "de ocazii") … ar fi sa-l lasi sa vada/sa-i arati ca esti fericita. parerea mea de "non-tata" …

  2. Amiuţa July 19, 2011 - 05:35 Reply

    La multi ani tatalui tau!
    P.S. : Te inteleg foarte bine, tatal meu inseamna enorm pentru mine si e perfect in ochii mei. In plus, as vrea si eu sa traiasca o mie de ani…

  3. hapi2233 July 19, 2011 - 11:48 Reply

    Sa iti traiasca si sa ai parte de el multa vreme.
    Ei, uite, ziceai ca tu nu ai amintiri nepretuite cu bunicii.
    Nici eu nu prea am cu tata……..si cate le aveam , le pierd zi de zi…….odata cu speranta ca el se va schimba si ca intr-o zi va incerca sa-si recupereze viata…….

  4. Oana July 19, 2011 - 12:05 Reply

    INTJ, cu siguranta el e fericit cand eu sunt :).
    Amiuta, tnx! Si eu as vrea sa-l tin 1000 de ani, pe el nu-l incanta ideea :)).
    Hapi, intr-adevar cu tata am MARE noroc. E pe locul 1 in topul membrilor familiei :D.

  5. salmi July 19, 2011 - 12:45 Reply

    Multi multi ani inainte, sa se bucure impreuna cu tine de nepotii lui! 😉

  6. CARMEN July 19, 2011 - 20:04 Reply

    La multi ani tatalui tau si din partea mea! sanatate si numai bucurii!
    PS: toti taticii se bucura de cadoul de a avea o fetita! :))

  7. anda_elena July 19, 2011 - 22:08 Reply

    Avem norocul de a ne mandri cu niste super-parinti! Asta nu e de ici, de colo!
    Tatal tau nu are nevoie de un cadou – un pachet cu un obiect in el. Are nevoie de tine. Sa te stie sanatoasa, zambareata, descurcareata. Are nevoie, in continuare, de dragostea si de respectul tau. Are nevoie sa simta ca a facut om din tine.
    Si, cum toate astea le are – e un fericit! La multi si frumosi ani! :*

  8. Oana July 19, 2011 - 23:45 Reply

    Salmi, multumesc, mai avem un pic pana acolo, dar sigur se va bucura el de momentele alea :).
    Carmen, multumesc si sa stii ca ai dreptate. Tata isi dorea baiat si acum e super extra mandru ca are fata.
    Anda, multumesc. Stiu ca e fericit cu sentimente, ca sa zic asa, dar tot imi doresc sa ii ofer cat mai multe.

  9. ioanamiroiu July 20, 2011 - 08:57 Reply

    Cu întârziere, la mulţi ani tatălui tău şi să te bucuri de el mult timp, chiar dacă împotriva voinţei lui! 😛

  10. Oana July 20, 2011 - 11:40 Reply

    Multumesc mult!

  11. a-z July 21, 2011 - 19:38 Reply

    eu mai cred ca in virtutea entuziasmului motivat si rational si emotional ar fi bine pentru toata familia sa va moderati ideea "de a da pe spate/impresiona prea mult/surprinde/lua prin surprindere" cu orice fel de gest/cadou, mai ales in ocazii mai aparte cum sunt aniversarile. emotiile sau trairile emotionale prea intense sunt periculoase sanatatii inimii si nu numai si e indicat a se tine cont si de asta. in plus, cunoaste aprecierea de care se bucura in ochii tai si cred ca asta conteaza cel mai mult pentru dumnealui. aniversare placuta a parintelui tau si sanatate ca e mai buna ca orice! intentionat am evitat rima! 🙂

  12. Oana July 21, 2011 - 19:56 Reply

    Multumesc! Deocamdata l-am surprins doar cu un vin de 15 ani :).

Leave a Reply