Oana Kovacs

14

Ce e de văzut în Barcelona (atracțiile cunoscute) I

V-am promis că vin cu un ghid pentru Barcelona și așa și fac. Sunt foaaaaaarte mult de văzut în oraș, unele chestii nici nu-mi aminteam exact cum se numesc, dar sfântul Google m-a ajutat. O să o iau iar în stilul proces verbal ca să fie ușor de citit. Ordinea e aleatorie, iar în această postare includ atracțiile faimoase care apar și în ghidurile clasice.

El Gato Negro

Pisicuța

Ok, eu acuma de pe Google înțeleg că ăsta e numele unui bar din apropiere, dar și al creației lui Fernando Botero. Noi am găsit pisica întâmplător, pe Rambla de Raval, într-o zonă relativ liniștită. E mare, deci greu de ratat :).

Sagrada Familia

Fațada de la Natividad inclusă în patrimoniul UNESCO

E evident că n-am cum să cuprind toată biserica într-o fotografie, dar sunt sigură că ați auzit de ea. Faimoasa creație a lui Gaudi, la care se lucrează de mai bine de 100 de ani. Ultima dată când am verificat eu, se estima că va fi gata în 2025. Acum văd e data estimată a finalizării ei e 2026-2028. E mare, impresionantă și superbă.

Parc Guell

Intrarea în Parc Guell

Ca un parc de turtă dulce. I loved it!!! Așa îmi închipuiam eu căsuța în care au stat Hansel și Gretel. Din câte am înțeles, Gaudi a făcut parcul pentru un om de afaceri catalan. La 3 ani după ce a fost gata, proprietarul a murit și primăria a cumpărat parcul pentru a-l include în circuitul turistic. Bună idee!

Port Vell

Yachturile ziua

Nu-i de ratat! Cu hoteluri imense, cazino, yachturi unul și unul. Curat și frumos, impresionant (ca tot ce-i în Barcelona, de altfel). Pun o poză cu Port Vell și noaptea, să vedeți ce frumos e.

Două hoteluri (sper să nu greșesc) din Port Vell noaptea

Tibidabo

Ăsta e cel mai înalt munte din zonă, 512 metri deasupra nivelului mării. Cuprinde mai multe atracții: un parc de distracții (erau închise ”jucăriile” când am fost noi), o biserică (Temple de Sagrat Cor) și un turn de telecomunicații. Ne-am învârtit prin parc, am intrat în biserică și am urcat până sus (în vârf e o statuie a lui Iisus cu mâinile întinse, similară cu cea din Rio de Janeiro, dar mult mai mică) și am admirat de la distanță turnul de telecomunicații.

Barcelona văzută de pe Tibidabo

Turnul de telecomunicații

Statuia lui Iisus din varful bisericii

Caruselul din parc. Nu arată absolut superb? 🙂

Muzeul de știință și tehnologie La Caixa

Ăsta e Alex! :)) Un robot l-a pozat și i-a făcut portretul în nisip.

Muzeul ăsta e singurul accesibil din câte am descoperit noi, 3 euro intrarea. E sponsorizat de banca La Caixa. Înțelegeți voi cum e cu PR-ul. În orice caz muzeul e imens și super interesant. O mulțime de experimente fizice se fac pentru a demonsta diverse teorii, dar sunt și expoziții legate de istorie, precum una în care am văzut obiectul din fotografia de mai jos.

Adică un PELVIS de dinozaur! 🙂

Tot aici puteți vedea și o pădure scufundată.

Din păcate nu aveam cum să cuprindem în fotografie toată pădurea scufundată.

Las Ramblas

Cred că toată lumea care a auzit de Barcelona știe și de strada asta, cea mai faimoasă, PLINĂ de lume și de statui care prind viață! 🙂

Las Ramblas ziua

Una din statui – singura care eu chiar credeam că e statuie adevărata. Am mușcat-o. 😀

Deși îmi doream să scriu o singură postare, mi-am dat seama că nu am cum. Ar însemna să arunc 3 poze și două cuvinte, când am de zis MULTE! Așa că o sa revin cu o postare cu partea a doua din atracțiile Barcelonei.

Comments

Oana • October 8, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Bia October 8, 2012 - 06:10 Reply

    Stii care e problema mea, nu? Poze putine :)) Astept partea a doua, poate o sa fii mai darnica. Chiar ca astea sunt obiectivele de bifat, adica nu ai cum sa ajungi la Barcelona si sa nu le vezi… singura de care nu stiam era ditai Mâtza aia, musai de vazut 🙂

    Tu, esti asa draguta si tinerica, Oana draga :*

    • Oana October 8, 2012 - 11:56 Reply

      Merci, Bia! :*
      O sa editez postarile viitoare si o sa adaug poze :).

  2. dojo October 8, 2012 - 10:19 Reply

    Sagrada nu ne-a impresionat deloc. Mi se pare urata in portiunile noi, asa ca ne-am invartit putin, am facut niste poze si cam atat. Parcul e demential, in ala am stat vreo 4 ore cred 🙂

    Mai vrem poze 😉

    • Oana October 8, 2012 - 11:57 Reply

      Bun, am prins ideea, postarile viitoare vin mai incarcate de poze, desi nu-s eu tocmai experta :).

  3. Ana Q. October 8, 2012 - 12:58 Reply

    da, da… sagrada familia imi doresc si eu demult sa vad. E una dintre dorintele mele, bucket list ca sa-i zic asa 😀

  4. Andra :) October 8, 2012 - 14:26 Reply

    Ce rau imi pare ca n-am ajuns la Tibidabo 🙁

  5. Savoir Faire October 8, 2012 - 18:58 Reply

    Pisica neagra mi se pare geniala.
    Are un fascin care ma atrage (eu sunt omul cu gusturi ciudate).
    Pestii aia mari ma fac sa ma gandesc cum ar fi sa mor mancat de un peste 😐 si sa nu crezi ca nu am remarcat unghiile rosii 😀

  6. joe October 9, 2012 - 00:56 Reply

    Deci ai muscat un artist stradal…

  7. Cris-Mary October 9, 2012 - 09:05 Reply

    Absolut minunat oras pe care ma gandeam sa-l vizitez in aceasta toamna dar am sa aman putin vizita in Barcelona pana la anul. Frumoase pozele !

  8. Miss I. October 9, 2012 - 12:49 Reply

    Te invidiez, să știi! În sensul bun, adică vreeeau și eu 😀 Mersi pentru insight, dar ce avuseși cu săraca statuie? 😛

    • Oana October 9, 2012 - 13:12 Reply

      Nu am muscat-o literally :)))).
      Am muscat-o as in mi-am luat tzeapa :). Credeam ca e statuie pe bune si era un nenea.

  9. Andra October 9, 2012 - 15:42 Reply

    Oana, Barcelona e superba. Imi place asa de mult cum ai descris totul. Si eu vreau :(((

  10. Ce e de văzut în Barcelona (atracțiile cunoscute) II | Oana Kovacs
  11. Ce e de văzut în Barcelona (atracțiile cunoscute) III | Oana Kovacs

Leave a Reply