Oana Kovacs

E iarna iar pe ulita

A-nceput de ieri sa cada cate-un fulg… ups, wrong story!

Asta este o poveste cu multi fulgi, chiar foarte multi, aia care de azi dimineata de pe la ora 5 tot au aterizat si mi-au ingreunat mie si altora viata. Nu celor care iubesc iarna, eu iubesc zapada cu doua conditii: sa fie Craciunul sau sa fiu la munte :). 

Asa ca de dimineata m-am echipat corespunzator (si nu suficient totusi) si am purces spre job, “bucurandu-ma” de noile conditii meteo. Eu am fost o norocoasa, am prins tramvaiul (hi, hi, yes I did it), nu am dat de bulgaritori prin oras (probabil dormeau sau erau la ora de mate la ora aia) si am ajuns intreaga la job. 

Chestia funny a fost ca am prezis de dimineata ca autoritatile vor declara ca au fost luate prin surpridere si no surprise there, pe la ora 6 si ceva am aflat ca asa a fost :)). Cum evident, traim intr-o tara tropicala unde ninsoarea e un fenomen are se petrece odata la cateva sute de ani, o data cu prima zapada mai serioasa, toata lumea s-a panicat. Am citit acum pe tion.ro ca firmele de deszapezire au lucrat de la ora 5… si totusi s-au facut cu masina drumuri de 10 minute in juma’ de ora sau mai mult si ei au incasat si ceva amenzi. Nu ma mira, se intampla anual, e deja traditie – vine ninsoarea, strazile sunt acoperite de zapata, autoritatile mirate, firmele de deszapezire degeaba.

Ok, poate sunt eu rautacioasa ca nu lucrez in domeniu si nu ma pricep, dar cred ca oricui i s-ar parea funny ca an de an, in luna decembrie zapada INCA ne mai surprinde.

Comments

Oana • December 14, 2010


Previous Post

Next Post

Leave a Reply