Oana Kovacs

god-gangster-dumnezeu-mafiot-tnt
1

Dumnezeu e un mafiot

Mai rău, e un om de pe stradă, genul pe care nu dăm doi bani.

Citiți-mă cu atenție și gândiți-vă (nu trebuie să-mi scrieți dacă nu vreți): îi băgați în seamă pe cei care cerșesc mila și banii voștri la colț de stradă? Eu vă zic sincer că nu, îi ignor automat pe minim 95% din ei. Dar dacă vreunul din ei v-ar împărtăși niște vorbe înțelepte, ați sta să-l ascultați?

Să nu furi.

Să nu ucizi.

Să nu minți.

Să nu preacurvești.

Să nu fugi cu șeful soțului.

Să nu îți abandonezi copiii.

Să nu distrugi ceea ce se află în jurul tău.

Sunt astea niște reguli de bun-simț sau aveți nevoie de Dumnezeu să vi le impună? Ați ține cont de ele și dacă ar veni de la un nimeni sau aveți nevoie de amenințarea autorității și de teama pedepsei divine?

god-gangster-dumnezeu-mafiot-tnt

Cam despre asta a fost vorba în God is a gangster la Teatrul Național din Timișoara. Un vagabond pretindea că e Dumnezeu. Că a făcut lumea, cerul și pământul, apa, oxigenul și praful. Că el e începutul și sfârșitul. Straiele nu-l ajutau, nici tonul. Tot spectacolul am simțit oamenii din sală fâțâindu-se și foșnind inconfortabili, jigniți, supărați. Încărcat de simboluri, God is a gangster a subliniat nevoia noastră, a oamenilor, de măreție, pentru a băga la cap niște reguli de bun simț. Mi s-a părut că ni se transmite destul de clar că noi suntem incapabili să respectăm niște limite modeste. Simplist ar fi Nu-ți construi fericirea pe nefericirea altuia sau Libertatea ta se termină acolo unde începe libertatea altuia.

Mi-e greu să cred că divinitatea, indiferent ce nume ar purta, vrea să-i aruncăm războaie în cârcă. Dacă ne vrea răi, învrăjbiți și plini de ură, am să aleg și eu să nu mă intereseze de ea.

Mi-am dat seama că multă lume a fost ofensată de afirmația Eu sunt Dumnezeu! venită de la un muritor de rând. Pot să văd de ce s-a supărat BOR și de ce a cerut interzicerea spectacolului, nu pot să înțeleg însă. Pentru că am venit acasă convinsă că am văzut dincolo de aparențe și am deslușit simbolurile.

Ah, și încă un lucru important: este primul spectacol la care actorul principal a mulțumit spectatorilor pentru prezență. Sunt sigură că Doru Iosif știa foarte bine în ce se bagă atunci când și-a asumat rolul lui Dumnezeu și-l consider un exemplu pentru toți cei care preferă să plece capul în loc să recunoască dezinteresul lor pentru cele sfinte.


Și un sfat pentru curioșii (mă feresc de cuvântul amatori în această situație) de teatru: de ce nu vă documentați un pic înainte de un spectacol? Eu mă duc în proporție de peste 95% la spectacole noi pentru mine, din dorința mea egoistă de a le evalua. Cred doar că mult timp s-ar economisi (și mulți nervi) dacă v-ați face timp pentru o pregătire de 5 minute. Nu vă ia mai mult o căutare pe google și o ocheadă aruncată unei recenzii de pe un site de încredere. Just my 2 cents.

Comments

Oana • March 10, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Kathy Bates March 11, 2015 - 11:48 Reply

    Cu vreo 2000 de ani în urmă, nişte preoţi ai unei religii organizate şi care avea vreo 1500 de ani pe vremea aceea, s-au supărat pe un predicator nomad şi au vrut să-i interzică să mai vorbească. Fiindcă el le-a răspuns că e Dumnezeu şi că le va dărâma şi reconstrui în 3 zile templul, au cerut să fie răstignit pe cruce.

    (De aici se vede că nu erau tocmai deştepţi, în ciuda a ceea ce se spune despre ei, fiindcă atunci când unul vine şi se oferă să îţi facă o construcţie pe gratis se presupune că nu vrei să-l omori în chinuri.)

Leave a Reply