Oana Kovacs

IMG-20141001-00061
8

Dragoste blănoasă

În septembrie 2012 l-am avut pe motanul Garfield acasă pentru 12 zile, cât timp familia lui a fost în vacanță. Și până să-l am eu acasă mi-era drag, dar în aproape două săptămâni cu el m-am transformat într-un fel de overly attached girlfriend, așa iubitor și dulce e el. Și nu a plecat bine de la noi, că la vreo jumate de an după am început să îi căutăm altă căsuță: părinții lui deveneau părinți pe bune, și din păcate blănița lui extrem de bogată nu se împăca cu bebelușul care era pe drum.

Nu pot să vă zic cât de mult mi-l doream eu, să-l ținem noi pe Garfield, să fie al nostru, să vin acasă și să-l găsesc tot timpul aici. Doar că… eu fac alergie de la el. :)) Nu știu de ce, dar din primele 10 minute de smotoceală mi se înfundă nasul și fac conjunctivită, așa că era on pills tot timpul cât stătea el la noi. I-am căutat familie, i-am făcut reclamă, i-am construit ”brend”, nimic. Oameni nu se înghesuie să adopte animăluțe.

Până la urmă s-a hotărât chiar Aida să-l ia, prietena mea. Îi era și ei drag și cred că îi părea rău că nimeni nu-l vrea și eram panicați (tot clanul mâțului) că nu e dorit. Na, atâta i-a trebuit Aidei, că și-a găsit dragostea blănoasă. Eu m-am bucurat că o să mai am acces la el, ea că are motan, părinții că-l așteaptă o căsuță frumoasă și o persoană iubitoare.

Și ce iubitoare! De luni întregi stăteam cu postarea-n draft și nu-mi găseam cuvintele ca s-o scriu, pentru că Aida mi-a zis că e extrem de fericită că l-a luat ea pe Garfield și că-i face viața frumoasă. A crescut inima-n mine când am auzit și am și oftat puțin la gândul că eu n-am partea de afecțiune pisicească.

Asta nu înseamnî că am încetat să iubesc animalele și să visez că atunci când voi sta la casă voi salva un cățel comunitar. Ei bine, dragii mei, socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg, că, după cum știți, ne-am găsit un Sleep care a intrat cu forța în viața noastră și pe care am încercat să-l dăm spre adopție. N-a mers și-acum avem și noi o dragoste blănoasă, că doar… nu era să-l dăm afară din casă. Și-acum când o să-l vedeți pe Sleepicios nu vreau să aud oferte, că motanul nostru nu e de dat. :-)

IMG-20141001-00061

IMG-20141002-00078

IMG-20141003-00083

10726269_798077916900513_628084723_n

Comments

Oana • October 10, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Lorelei October 10, 2014 - 08:43 Reply

    Mucho love 😀

    • Oana October 10, 2014 - 09:05 Reply

      Siiiii 😀

  2. Oana’s Books October 10, 2014 - 10:15 Reply

    În ultima poză parcă zâmbește 😀

    • Oana October 10, 2014 - 20:55 Reply

      E un ghidus :)

  3. Ioana October 10, 2014 - 10:46 Reply

    Ce urechi mari are ! dar e frumusel foc. Si eu am o pisica pe care o cheama Sylvestra pe care am salvat-o de la moarte din gura unui caine care fugea cu ea pe strada. Era asa de mica… nici pe canapea nu putea sa sara. Acum are 4 ani si nu mai pot concepe viata fara ea.

    • Oana October 10, 2014 - 21:00 Reply

      Si pisica noastra de la ai mei are acum 13 ani jumate… draga de ea, e batranica, dar o iubim la fel de mult.
      Si pramatia asta portocalie s-a schimbat in 3 saptamani, de cand e la noi, s-a ingrasat si i-au trecut niste zgarieturi si alte minuni.

  4. Petruta October 10, 2014 - 11:26 Reply

    Eu am 2 dar nu ma simt inca “the lady with the cats” :)) Ti-as ura sa te bucuri de el, dar e clar ca te asteapta multe zambete si aventuri 😀

    • Oana October 10, 2014 - 21:32 Reply

      Aventuri zilnice :))

Leave a Reply