Oana Kovacs

down-with-december
12

Down with December

down-with-december

sursă foto

Dacă până acum așteptam cu nerăbdare luna decembrie, anul ăsta aștept cu nerăbdare să-i pun punct. Cred că e prima dată în ultimii 8 ani când vreau să se termine anul odată că nu mai pot. Dacă până-n luna septembrie n-am avut de ce să mă plâng, în septembrie a avut Alex accident și s-a ales cu două rupturi musculare, iar apoi am pierdut banii pe vacanța în care n-am mai mers. Iar de mașina lui de lucru s-a ales praful.

Când în sfârșit și-a mai revenit de după accidentul cu primul bou, a intrat un alt bou în el la semafor. De mașina lui personală s-a ales praful. Asta a fost luna octombrie la final.

În 16 noiembrie, când Johannis câștiga alegerile, mașina mea s-a stricat. M-am dus la un service serios, nu la Gigel din spatele blocului. În 25 (!) de zile, cât a stat acolo, am primit-o de 3 spunându-mi-se că merge, iar după cele aproape 4 săptămâni, nota de plată a fost de 2,5 ori mai mare decât mi s-a spus inițial că va fi pentru a o repara. Am plătit și m-am bucurat că mi-am permit luxul ăsta și că merge, chit că de niște bani importanți s-a ales praful.

Aseară m-am dus să-mi pun cauciucurile de iarnă. Când am ajuns la vulcanizare, s-a constatat (de către alții!!!) că din mașina mea curge motorină aproape ca de la robinet și că exista pericolul să ia foc dacă-mi permiteam niște raliuriOh joy! Mecanicul care mi-a schimbat cauciucurile doar mi-a constatat neregula și aproape mi-a pus-o-n brațe, că doar n-are nici o săptămână de când am scos-o dintr-un service serios. Mi-a dat ”instrucțiuni de folosire” ca să o folosesc safe and sound până la service-ul din care doar ce-a ieșit și m-a trimis să mă cert cu băieții care mi-au zis că e tot în regulă.

În caz că vă-ntrebați cum de-au constatat alții ceea ce s-a întâmplat și eu nu, vă zic doar că după 10 ani de tratamente anti-alergie, mirosul e un simț opțional. Nu am simțit absolut niiiiiiiiiiiiiimiiiiiiiiiic și nici n-aș fi simțit, deși aș fi observat diferența mare de consum, pe care n-am apucat să o sesizez pentru că pusesem multă motorină în mașină după ce-am scos-o din service și pur și simplu n-am verificat dacă mai am (știind ce consum mic am).

Poate sună ca și cum m-aș plânge, e doar o vărsare de nervi și o descărcare, nu aștept bătăi pe umăr.

Nu mă-ntreb de ce noi, au parte alții de lucruri mult mai rele decât problemele noastre, eu pur și simplu am simțit că mi s-a umplut paharul și că-s enorm de dezamăgită de tot ce se-ntâmplă și-am vrut să defulez.

Ceea ce am și făcut, mărturisind aici că abia aștept să treacă 2014. Vreau să plece. Afară cu el. Jos cu luna decembrie. :(

Comments

Oana • December 16, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. lala December 16, 2014 - 09:57 Reply

    Mie imi place luna decembrie dar si eu abia astept sa treaca anul asta, plin cu probleme de sanatate! Si 2013 a fost la fel.
    Am asteptari mari de la 2014 :)

    • Oana December 16, 2014 - 10:24 Reply

      Si eu am asteptari mari de la 2014.
      Eu de probleme majore cu sanatatea anul asta chiar nu ma pot plange. Dar fiind alergica minim 6 luni pe an, as zice ca se compenseaza.

  2. Roxana December 16, 2014 - 10:06 Reply

    Nici pentru mine n-a fost un an prea cu happy-happy-joy-joy din punctul de vedere al maşinii… dar e musai să te cerţi cu ăia de la service! Eu m-am obişnuit anul ăsta să mă cert şi cu ăia de la service şi cu ăia de la reprezentanţă, deci dacă vrei să-ţi ţină cineva backing vocals la ceartă, I’m in! :)

    • Oana December 16, 2014 - 10:26 Reply

      L-am lasat pe Alex de dimineata la service, ca el a fost in charge cu reparatia din start. Se pare ca un furtun, din cele pe care le-am platit pe motiv ca s-au schimbat, nu era schimbat, dar era fisurat. Oh joy! Asa ca jumate din rezervor am lasat prin zona, unde-s numa’ pete pe jos de la mine, si pe drumurile patriei mama. :)

      • Roxana December 16, 2014 - 12:47 Reply

        Ar trebui să vină după tine să dea cu cârpa… că la câte de ciur e asfaltul, numai pete de motorină îi mai lipseau! 😐

        • Oana December 17, 2014 - 10:40 Reply

          Exact!

  3. Ioana December 16, 2014 - 10:54 Reply

    Oare de-aia sunt eu asa de fericita luna asta pentru că nu am mașină ? :) Transportul în comun nu se strică niciodata. Sau da ? :)

    • Oana December 16, 2014 - 11:11 Reply

      Poate nu se strica, dar cand ajungi sa iti petreci chiar si 3 ore pe zi prin tramvaie, deja nu-ti mai pasa ca nu se strica. :))

  4. lala December 16, 2014 - 15:40 Reply

    De la 2015 am vrut sa scriu :)) sper ca ti-ai dat seama :)

    • Oana December 17, 2014 - 10:41 Reply

      Da, da, nici n-am observat pana acum ca nu scrie 2015. :))

  5. Pot_fi_anonim? December 16, 2014 - 17:18 Reply

    Trecătoare… toate… Fără decembrie 2014 și fără anul 2014 ca întreg, nu ar exista nimic din ce va exista. Și fără cele ce au fost până în 2014, nu ar fi existat nici 2014. O enciclopedie de vastități întregitoare… în fiecare secundă. Bun venit în viață. Mai bine bucură-te pentru toate, cu flegmatism constructiv. Și o să trăiești mai mult.

    • Oana December 17, 2014 - 10:41 Reply

      Ma bucur ca nu e mai rau :)

Leave a Reply