Oana Kovacs

coetzee-disgrace-dezonoare-recenzie
4

Disgrace (Dezonoare) – J. M. Coetzee

Am citit Disgrace (mă folosesc de titlul original pentru că am citit cartea în engleză) în cadrul clubului de cărți, propusă de Cori-fără-blog. Habar n-am pe ce criterii a ales-o, dar pentru mine a fost o alegere foarte bună.

coetzee-disgrace-dezonoare-recenzie

sursă foto

Disgrace e povestea lui David Lurie, un profesor sud-african de facultate, acuzat de o studentă de hărțuire (deși între ei a fost o legătură acceptată de ambii). Practic, Lurie își atrage dezonoarea asupra numelui său, căci în urma scandalului legat de idila sa cu Melanie, este nevoit să demisioneze. În urma acestei întâmplări, Lurie se decide să plece din Cape Town la ferma fiicei sale, Lucy. Dacă la început viața la țară pare cea mai bună alegere pentru fostul profesor, după un atac asupra fermei, în care fiica sa este violată și rămâne însărcinată, totul se dă peste cap. Lucy decide să păstreze copilul, pe care îl vede, împreună cu felul în care a fost conceput, ca o plată restantă pentru păcatele comise de albi în timpul apartheidului. Faptul că ea nu ia nici un fel de atitudine după jaf și după trauma prin care a trecut îl înfurie nespus pe Lurie, care vede toată tragedia tot ca pe o pată de dezonoare, existentă de data asta asupra fiicei sale, căreia nu îi înțelege deloc atitudinea în fața dramei prin care trece. Rămâne, totuși, alături de ea.

Mi-a plăcut nespus de mult cartea. În primul rând, pentru poveste. E originală, nu e o dramă cu final fericit, e exact ca viața; în al doilea rând, am considerat-o o lectură foarte bună pentru că personajele au trezit sentimente puternice în mine: mai precis nervi. Lurie e un fel de ”las-o, bă, că merge-așa” și fi-sa suferă de prostie fără limite. Înțeleg că sentimentul de vină față de ce au suferit negrii în timpul apartheidului exista în mintea ei, dar imbecilitatea asta de sacrificiu, de a nu lua atitudine împotriva celui care te fură și te violează mi se pare o mare dovadă de cretinism. Rezolva ea ce? Nu rezolva nimic, evident. Avea așa o atitudine placidă că-mi venea să-i trag câteva palme răsunătoare, să o trezesc la realitate. Dar să trec la al treilea motiv pentru care mi-a plăcut cartea (că deja mi se zbate o venă la tâmplă gândindu-mă la Lucy) – pentru schimbarea de peisaj. Nu-mi amintesc să mai fi citit multe cărți cu acțiunea în Africa de Sud, cu atât mai puțin în contextul zilelor noastre. Și în al patrulea rând, mi-a plăcut felul în care scrie Coetzee, la obiect, fără înflorituri, îndesând o poveste complexă într-un roman relativ scurt (220 de pagini, conform Goodreads).

Mi-am mai pregătit un roman de Coetzee, doar că e pe hârtie și în limba română, drept urmare, mai stă la rând. :)

Comments

Oana • February 1, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Ana Q. February 2, 2015 - 11:46 Reply

    Nu am citit nicio carte de acest autor inca, dar dupa cum ai povestit despre cea din articol, pare genul de roman care ar putea fi si pe gustul meu. Merci frumos de recomandare!

    • Oana February 3, 2015 - 10:42 Reply

      Ana, iti recomand cartea asta cu drag. NU stiu cum sunt celelalte, insa mie asta mi-a placut foarte mult.

  2. cado February 2, 2015 - 12:27 Reply

    “e exact ca viata” spui tu… si poate tocmai asta m-a determinat sa o caut rapid ca sa o si citesc
    multumesc!

  3. Cărțile din 2015 | Oana Kovacs

Leave a Reply