Oana Kovacs

din-tren
20

Din tren

din-trensursă foto

Am avut sâmbăta asta ocazia să merg cu trenul până la Brașov. Nu că n-aș fi fost de mult cu trenul și mi-era dor, dar a fost nevoie și m-am conformat. Ultima dată am fost cu trenul la București în luna octombrie, dar atunci am călătorit pe timp de noapte și n-am reușit să mă bucur de peisaj. De data asta am plecat de dimineață, cu un tren care pleacă din Gara de Nord din Timișoara la ora 8:15 și am făcut până în Brașov nu mai puțin, dar mai mult de 10 ore. Da… ați citit bine, 456 de km (de cale ferată) în mai bine de 10 ore, pentru că am ajuns fashionably late.

Mă rog, cred că m-am plâns suficient de viteza de melc a trenului InterRegio, singurul care merge de la noi la Brașov sâmbăta, ideea e că mulți se întreabă (extrem de stupid credeam, dar acum cred că unele întrebări frizează penibilul) de ce nu circulă lumea cu trenul. Și de ce nu avem turiști.

Păi, să le luăm pe rând.

De ce nu circulă lumea cu trenul?

– Pentru că nimeni nu are timp de pierdut și nu vrea să parcurgă 456 de km în minim 10 ore, e o bătaie de joc;

– Pentru că trenurile noastre nu sunt murdare, sunt jegoase. Praful gros în compartiment e mic copil pe lângă mormanul de coji de semințe care ne așteptau când am urcat;

– Pentru că e scump: 85 (parcă 85 a fost) de lei ca să ajungi la Brașov în 10 ore? În mizerie? Cu o baie din care venea un miros fetid?

– Pentru că nașul îți vorbește de sus. Al doilea naș a urcat pe la Deva parcă. Nu ne-am dat seama că e altul și l-am întrebat dacă îi arătăm din nou biletele la care a răbufnit: ”Păi ce, mi le-ați arătat mie? Dar nu vedeți că numai ce-am urcat?”. Nu, nu văzusem.

Ok, primul punct fiind lămurit, să trec la al doilea: de ce nu avem turiști?

– Pentru că nu avem drumuri bune;

– Pentru că nu avem autostrăzi;

– Pentru că trenurile-s mizere, scumpe și pierd mult timp;

– Dar mai ales pentru că din tren se pot vedea mormane de gunoaie.

Concluzia mea după scurta călătorie cu trenul este că suntem o țară de aruncători pe geam. Nu am văzut porțiune de cale ferată fără gunoaie. Atât de tristă mi s-a părut chestia asta de nu pot să vă zic. Îs sătulă de gunoi, praf, mizerie, jeg. Dacă s-ar pune problema să vin ca turist în țara asta și să văd ceea ce am văzut ca simplu cetățean, a doua oară n-aș mai pune piciorul pe pământ românesc. Și sincer, nici n-aș îndemna pe nimeni să calce vreodată pe aici.

Comments

Oana • April 9, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Diana April 9, 2013 - 07:14 Reply

    In ciudat tristelor tale concluzii (care nu au nimic neadevarat in ele) eu ador sa merg cu trenul. Merg intotdeauna cu mare drag chiar daca e mizerie si cred ca singura umbra reala asupra acestei mici placeri ciudate este pretul intradevar ridicol de ridicat pt serviciile oferite.
    Cumva, reusesc sa ignor mizeria si personajele colorate si ma bucur tare de leganatul si zgomotele specifice. Adesea ma bucura si peisajul mereu in schimbare. E drept ca in ultimii ani am mers mai mult la cuseta unde este incomparabil mai curat. (Drumul pe care-l fac eu este Constanta – Arad si de obicei merg noaptea, de-aia luam cuseta.)
    Imi place mult sa citesc in tren…mi se pare un mediu perfect pt lectura (atunci cand am noroc de colegi de compartiment ne-vorbareti), imi place mirosul de munte…atunci cand ajunge trenul in zona Brasovului si incepe sa miroasa a munte si sa fie racoare.
    Cred ca imaginea mea asupra calatoriilor cu trenul este foarte deformata catre ultra-boem dar o prefer asa.
    M-as bucura nespus sa am parte de o calatorie cu trenul in alte tari, mai civilizate, in care poti sa te bucuri de tot fara neplacerile de la noi.

    • Oana April 9, 2013 - 08:27 Reply

      Diana, si mie imi placea la un moment dat, dar in ultimii 5 ani am prins niste calatorii execrabile. Am venit o data cu politia de la Cluj, politistii au stat cu mine si cu o prietena de teama sa nu patim ceva (era vestitul tren al foamei care venea din Iasi) si atunci m-am cam lecuit. Si in general cand ma dau jos din tren infloresc pe mine cosurile ca pomii primavara, din cauza mizeriei din tren. Acum cand am vazut si cojile de seminte efectiv m-am simtit jecmanita. Si gunoi, peste tot gunoi, gunoi, gunoi, munti de gunoi.
      Am fost si in Germania cu trenul, no comment. Curat, rapid si ieftin, dupa standardele nemtilor, ca doar ei il folosesc cel mai mult (si la ei din cate stiu de la prieteni germani, e ieftin fix pentru ca lumea nu se inghesuie si ei fac oferte intr-o veselie).

  2. aA April 9, 2013 - 08:31 Reply

    am facut recent o tura de bucuresti cu trenul si impartasesc multe din impresiile dianei. e adevarat ca a durat mult calatoria, dar aveam 2carti la mine, a fost acceptabil ca temperatura si cand am destul loc sa “expandez” dorm bine leganata. in plus, ador partea de pe malul dunarii, peisajele de munte cu petece de zapada si vesnica schimbare de pe fereastra, parca ma uit la film :)

    • Oana April 9, 2013 - 09:01 Reply

      Inspre Bucuresti am citit si eu. :)
      De fapt si acum inspre Brasov am mai citit, dar a fost foarte incomfortabil datorita mizerie (de la praf nu pot respira bine si de aici alte probleme legate de alergie).

  3. O Oană April 9, 2013 - 09:13 Reply

    N-am mai fost cu trenul de 5 ani și nu-mi pare rău. Atunci mi-am dat seama că-i ceva în neregulă cu sănătatea mea: am adormit lângă geamul plin de praf și m-am trezit cu fața umflată ca un pepene. De fapt, e ceva în neregulă cu tot sistemul ăsta feroviar infect.

    • Oana April 9, 2013 - 10:18 Reply

      Daca te incalzeste cu ceva, si eu ma umflu :))).

  4. dojo April 9, 2013 - 09:15 Reply

    Ultimele 2 calatorii cu trenul: ’99 – Sibiu-Timisoara – minus jde grade in tren (s-a stricat incalzirea). Am venit vreo 7 ore in cel mai crunt frig pe care l-am suportat vreodata; 2008 – Timisoara-Bucuresti – 12 ore in loc de 8.

    Scump, mizerabil (Gara de Nord din Timisoara este absolut socanta), mult timp pierdut. Nu am avut ‘sansa’ de a circula cu tigani sau nespalati, dar oricum …

    Am umblat cu trenul in Spania, Elvetia si Germania. Nu exista comparatie.

    Prefer masina mea la orice ora, cand sunt in Romania. Ajung cand doresc, pe unde doresc si nu ma costa atat.

    • Oana April 9, 2013 - 10:19 Reply

      Si noi am fi preferat masina, dar fix dupa o masina mergeam, asa ca trenul era solutia. Sper sa nu mai fac chestia asta repede.

  5. cotos April 9, 2013 - 11:05 Reply

    De vreo 5 ani de zile nu am mai calatori cu trenul. Inainte faceam poate chiar si mia de km pe luna. Stare deplorabila, conditiile inumane indeparteaza lumea de CFR.

    • Oana April 9, 2013 - 11:58 Reply

      1000 de km pe luna??? Aoleu :)

  6. Ana Q. April 9, 2013 - 11:45 Reply

    Oh da, cata dreptate ai din pacate. Eu in ultimele luni am calatorit zilnic pe ruta ploiesti-bucuresti si invers (ma rog, pana la 1 martie ca de atnci am hotarat sa pun punct si sa ma mut in Bucuresti dupa cum probabil bine stii) si crede-ma ca erau dimineti cu multe grade celsius pe minus in care in tren era oprita caldura. Mizerie cat curpinde, nas nesimtit, oameni nesimtiti, dar cred ca am scris o gramada de lucruri negative in perioada respectiva despre CFR.

    • Oana April 9, 2013 - 12:03 Reply

      De tine chiar stiam. Bine ca a trecut perioada aia horror.

  7. Savoir Faire April 9, 2013 - 15:50 Reply

    cel mai benefic drum cu trenul este acela care te scoate din tara.

    • Oana April 9, 2013 - 16:08 Reply

      Nu-s de acord. :)

  8. Kadia April 9, 2013 - 16:11 Reply

    Stii ce ma gandeamcand citeam articolul tau? Ca-n India conditiile sunt chiar mai rele, trenurile sunt aglomerate, murdare, oamenii sunt mult mai saraci si totusi nu duc deloc lipsa de turisti. Ba chiar am impresia ca o tara cu cat e mai saraca cu atat parca atrage mai multi turisti.

  9. Oana April 9, 2013 - 21:58 Reply

    Kadia, iti dau partial dreptate. Doar ca fata de India, comparativ cu Romania, exista o fascinatie (legata de cultura, oameni, traditii etc). Si tari sarace mai sunt – Afganistan, de exemplu, desi poate nu e cel mai fericit exemplu din cauza razboaielor.
    In orice caz, pentru un strain, ambele tari – si India si Afganistanul, sunt periculoase si totusi India are acel ceva care ii ”cheama” pe multi.
    Pe mine una nu ma atrage deloc fix din cauza… mizeriei. :)
    Singurul loc pe care l-as vizita (daca m-as teleporta) e Taj Mahalul.

  10. Dora Cascadora April 10, 2013 - 10:54 Reply

    De când mă ştiu m-au fascinat trenurile. Şi m-am plimbat destul cu trenul, de la personale şi motoare, la intercity, şi mai recentele regio şi inter-regio; în toate am urcat cu aceeaşi plăcere.
    Ţin minte că într-o vară, am întrebat naşul de vreo trei ori dacă rapidul în care m-am suit să mă aducă înapoi la Timişoara este într-adevăr rapid, pentru că nivelul de confort şi curăţenie aducea mai degrabă a intercity.
    Am circulat şi cu trenuri îngrijite, în care călătorii stăteau cuminţi pe locurile lor, dar şi cu trenuri burduşite de oameni, a căror vagoane parcă erau de la începutul lumii. Cu toate mi-a plăcut.
    Părerea bună pe care o am despre CFR probabil ţine de felul în care mă transform pe mine într-un personaj ce cutreieră lumea şi caută poveşti în fiecare petec de pădure pe lângă care trece, în fiecare colibă, în fiecare şuvoi de apă peste care trec.
    Sunt de acord că ruta Timişoara-Braşov se întinde pe un interval de timp înfiorător de lung, însă asta e din cauza tronsonului Timişoara-Buziaş, pe care-l face în mai bine de o oră, şi care e şi plicticos pe deasupra. În rest, am savurat de fiecare dată fiecare kilometru din drum.
    Cât despre naşi, probabil ţine şi de cum s-au trezit în dimineaţa respectivă. Dar şi pe ei îi fac personaje de poveste.

    • Oana April 10, 2013 - 11:02 Reply

      Am si eu povesti. Doar ca-s amuzante numai dupa ce trec peste momentele respective. :)

  11. Dora Cascadora April 10, 2013 - 11:16 Reply

    Ştii cu se zice, să iei ce-i mai bun din toate. E drept, nu avem cele mai luxoase trenuri, dar eu mă mulţumesc şi cu ce este.
    În plus, tocmai aici e frumuseţea – să vezi că ai trecut prin experienţa asta cu bine, astfel încât să zâmbeşti când îţi aduci aminte.

    • Oana April 10, 2013 - 11:33 Reply

      Pai eu am ales trenul ca sa evit autocarul :D.
      Trenul e the silvr lining :)).

Leave a Reply