Oana Kovacs

diagnostic-boala-google-ipohondrie
11

Diagnostichează-te singur. Și prost.

diagnostic-boala-google-ipohondriesursă foto

Recent, ca la școală aliniați am mers cu clasa colegii la medicina muncii, ca să dovedim că suntem apți. :-) Și dacă tot eram pe-acolo, am ridicat două degete sus cei care-am vrut analize mai detaliate pe banii firmei. Printre care și eu, că fix analize de sânge planificam, pentru că a mea fostă doctoriță de familie m-a sărit de la toate analizele din lume când a fost cazul, chiar de erau urgente (de Helicobacter Senior) sau pe banii mei.

Așa că acum, ca orice om care vrea să afle mai multe despre sănătatea lui, m-am luat și eu la puricat. Am stat cuminte să mi se ia sânge, am răspuns la toate întrebările, m-am interesat cum devin donator de organe în caz că

sau

dar nimeni nu știa să-mi zică. Și după ce totul s-a terminat, am așteptat să se afișeze rezultatele pe net. Cam la fel ca la bac. Evident, în ziua cu rezultatele, eu mi-am uitat foaia cu parola acasă, dar am zis că nu oi leșina eu de curiozitate, că dacă mă țin pe picioare n-o fi nimic grav.

Și seara ajung acasă și mi-amintesc de analize. Intru în sistem, introduc parola și intru. Surprise-surprise! Toate bune și frumoase și una din valori mai mare decât normalul. De PATRU ori.

Și dă-i și sapă. Și sapă. Și sapă. Google, prietenul meu, m-a luminat în cele din urmă. Aveam o boală gravă. Ceva legat de îngroșarea sângelui. Posibil mortală de la un atac de cord subit sau alte chestii simpatice. Dar pentru liniștea mea am aflat că o dată pe lună mi se poate scoate cam un litru de sânge, pentru a se fluidiza ceea ce rămâne. Floare la ureche!

Evident, m-am programat și la doctorița mea de familie, că trebuia să afle femeia că-s pe moarte și era bine să o afle direct de la mine. Și merg cu o moacă de câine spășit, îi întind foaia cu analize (am tras-o la imprimantă sentința, ce credeați?) și aștept confirmarea. Și ea îmi spune zâmbitoare: Ești foarte, foarte alergică. Deci, de ce te-ai panicat?

Deci să vă tot interpretați analizele singuri. NU!

Comments

Oana • March 18, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Savoir Faire March 18, 2013 - 08:06 Reply

    R.I.P :)))

  2. O Oană March 18, 2013 - 09:25 Reply

    Mai fac și eu câteodată chestia asta până vine un adult și-mi explică despre ce-i vorba. Mda, în cazuri din astea sunt COPIL :))

  3. cotos March 18, 2013 - 12:14 Reply

    :)) Sa stii ca si eu mai apelez la Dr. Google cateodata..Proasta alegere :))

  4. Andra March 18, 2013 - 16:41 Reply

    :)))) =)))) dupa Google, suntem toti pe duca :))

  5. Oana March 18, 2013 - 19:32 Reply

    Deci nu-s io singura cu piticul autodiagnosticarii. Bun! 😀

  6. Alina March 18, 2013 - 21:26 Reply

    Pff exact prin asta am trecut eu azi :))…mi-au aparut niste pete albe pe burta si m-am tot interesat pe net unde scria de ficat,ca-i ceva grav..alea alea..si cand merg la medic imi spune ca am luat o infectie de la piscina …asa ca ai dreptate…sa nu ne mai luam dupa capu nostru:))

    • Oana March 18, 2013 - 22:57 Reply

      Urmeaza pasul 2, gen bunica, tratamentele de capul nostru. :))

  7. Miss I. March 18, 2013 - 23:21 Reply

    Vai, am făcut și eu asta la un moment dat. Am nimerit locul unde era problema, doar că aia era evident. Singura chestie e că eu deja mă diagnosticasem cu nu știu ce insuficiență sau așa și când am ajuns la medic m-a întrebat dacă am avut examene și dacă am fost stresată :))
    Ce înseamnă accesul la informație pe care nu știm să o gestionăm :))

    • Oana March 19, 2013 - 07:56 Reply

      Too much Google :))

  8. Hapi March 20, 2013 - 19:49 Reply

    Nu-mi place asta cu datul rezultatelor pe mail/afisarea lor pe web
    Iti dai seama ca unora chiar li se descopera boli grave :( E cam inuman

    • Oana March 20, 2013 - 21:02 Reply

      Pai era de interpretat si trebuia sa merg eu la doctorita, nu sa imi imaginez… :))

Leave a Reply