Oana Kovacs

parinti-amuzant
17

Despre note și părinți

parinti-amuzantsursă foto

Na, dacă tot m-am apucat să vă povestesc de obiceiurile maică-mii în materie de modele, exemple și noroc, trebuie să vă zic de atitudinea părinților mei în ceea ce privește notele pe care eu le luam la școală, că m-au stârnit cele două Oane cu comentariile lor.

Nu știu cum v-au crescut pe voi ai voștri, dar eu, odată ce-am trecut de vreo 14 ani am trasat destul de clar strategia alor mei: mă comparau cu alții doar când alții erau mai buni, doar-doar m-ar fi ambiționat, și, nu că nu mă comparau, dar refuzau să audă comparații ale fiicei lor cu alții dacă acestea ar fi pus-o într-o lumină bună. Habar n-am dacă așa era și-n public (cred că nu, totuși, din câte am auzit), dar în privat, în marea noastră familie de trei persoane, cam astea erau regulile.

Și cea mai importantă comparație pe care ai mei o barau instant era cea legată de note, atâta timp cât notele mele erau mai bune, dar nu bune, și ale altor copii din familii cunoscut sau prietene erau proaste. De exemplu: dădeam lucrare la mate, eu luam 8, Delia 7. Eu mă bucuram de 8, mă lăudam acasă și buf, pica cerul pe mine, când ai mei îmi spuneau foarte serioși: Ce relevanță are că Delia a luat 7? Tu ești copilul nostru, la tine ne gândim noi și de la tine așteptăm să înveți.

Darrrrrrrrrrrrrr, sneaky, sneaky parents, ia să vedeți cu ce dume veneau ei când eu luam nota mică și altul pe cea mare. Dacă mă prezentam cu un 8 la biologie și tăceam chitic în legătură cu rezultatele altora, hop și întrebarea: Și Delia? Aaaaaaaaaaaaaaaahhhhhhhhhhhhgggggggggggggggggrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrrr, știți senzația. Le spuneam frumos că ea a luat 10. 10? Aaaa, deci Delia a putut să învețe și tu nu? Ia să iei exemplu.

Double standards, anyone?

Bine… acuma, sinceră să fiu, mi se pare pretty smart atitudinea lor, că pe vremea aia mă luau prin învăluire și niciodată nu mă prindeam că-mi tai singură craca de sub picioare – eu cu gura mea mare și cu tendința de a povesti tooooooooot acasă.

Comments

Oana • January 16, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. lala January 16, 2014 - 08:22 Reply

    toti parintii sunt asa. exact asa facea si mama. tu ai luat 8 dar Mihaela cat a luat? tot timoul ma compara cu Mihaela…..acum insa nu o face pentru ca Mihaela nu a ajuns prea bine…..

    • Oana January 16, 2014 - 09:40 Reply

      Tipic. 😀

  2. Gabriel January 16, 2014 - 10:31 Reply

    Pentru ai mei era important cat luam la matematica si romana. Am luat 10 la geografie sau istorie? Era zero. La matematica si romana trebuia sa iau note mari, restu erau materii la misto :)

    • Oana January 16, 2014 - 10:35 Reply

      Pentru ai mei toate erau importante, ca la final conta media: media la materie, media pe semestru, pe an etc. Eu mi-am dat seama ca unele materii erau la misto, probabil si ei, dar… tot aveau pretentii. 😀

  3. Miss I. January 16, 2014 - 10:57 Reply

    Double standards – check :)) Și mama a avut mult timp atitudinea asta, în condițiile în care eu am avut mereu doar note mari (de care îmi pare tare rău acum, fiindcă timpul pierdut învățând aberații nu mi-l mai dă nimeni înapoi). Dar pe de-o parte am înțeles-o, ținând cont de circumstanțe, am învățat din ”greșelile” ei și am stabilit chestii pe care n-o să le fac ever cu copiii mei.
    În liceu s-a relaxat, dar de când cu facultatea e cu totul altfel. În vară, când am fost la o mărire, cred că s-a rugat de mine două zile să nu mă duc, să o las dracului de notă și să dorm. Uneori n-o mai recunosc :)))

    • Oana January 16, 2014 - 11:54 Reply

      Ioana, exact așa și-ai mei. Și eu mi-am planificat strategia de parenting bazându-mă pe experiențele astea. :))

  4. cotos January 16, 2014 - 11:20 Reply

    Media pe an, aia era importanta. Daca luam nota mica, nu prea se stresau, eram cumva obligat psihic sa imi corectez nota ca sa ajunga la media dorita de ei…Nu imi reusea tot timpul, evident.

    • Oana January 16, 2014 - 11:55 Reply

      Și eu luptam pentru corectarea mediei. Un 8 necesita 3 de 10. :))

  5. O Oană January 16, 2014 - 11:31 Reply

    Exact așa și ai mei :)) Din cauza lor am ajuns să urăsc o colegă de generală (era urâțică și enervantă): îmi tot spuneau ai mei că dacă nu învăț, o să ajung să lucrez pentru ea, să îi ascult ordinele, să-i fiu subordonată. Îți imaginezi ce teroare pe mine :)) Nu numai că mă chinuiam și mai tare (la matematică, la ce altceva?), dar o mai și detestam din răsputeri, deși săraca fată nu-mi făcuse nimic :))

    • Oana January 16, 2014 - 11:58 Reply

      Ha, ha :))).
      Mie îmi spuneau că o să ajung muncitoare dacă nu învăț. Which is true, văzându-mi unii foști colegi.

  6. anca January 16, 2014 - 14:31 Reply

    ai mei sincer nu au fost foarte cazniti pe note.. bine, poate si pentru ca nu le-am dat motive.. adica nu eram de 10 mereu, doar la materiile care imi placeau si pe care mizam pe viitor.. cred ca faptul ca au vazut in mine ambitia de a face ceva in viata i-a scutit si pe ei de toata “drama” asta cu notele :) lucky me 😀

    • Oana January 16, 2014 - 15:09 Reply

      Ce fain. Așa m-am gândit și eu că voi face cu plozii personali. Nu de alta, dar materiile gen tehnologie, la care li se vorbește de telefonul mobil cât o cărămidă ca de ultima minune a tehnologiei sigur nu-i va ajuta prea mult.

  7. Kadia January 16, 2014 - 18:42 Reply

    Să știi că simpatizez din greu cu tine, exact astea erau problemele mele din copilărie, ba gura mea mare mă băga și mai mult în belea pentru că după primul șoc, am ținut minte și le reproșam că-s interesați de alții doar ca să-mi scoată mie pe nas nereușitele.

  8. Delia February 13, 2014 - 19:46 Reply

    :)) haha, atunci e bine pentru ca eu de obicei aveam note mai mici decat tine!

  9. Delia February 13, 2014 - 19:47 Reply

    :)) haha, atunci e bine pentru ca eu de obicei aveam note mai mici decat tine! 😉

Leave a Reply