“Departe de Kensington” e o carte pe care eu am primit-o de la editura All. În schimbul acestei recenzii și a comentariilor voastre (deci, nu vă rețineți), echipa All va presta muncă voluntară. Detaliat, despre campanie, puteți citi pe blogul All.
Am avut voie să-mi aleg ce carte vroiam, așa că am ales cartea asta pentru că citisem de autoare și ”Domnișoara Brodie în floarea vârstei” și mi-a plăcut.
În cartea de față este vorba despre doamna Hawkins, o văduvă de 28 de ani care după Al Doilea Război Mondial trăiește într-o casă din South Kensington, Londra, înconjurată de o mulțime de oameni oarecum… ciudați. Misterul e dat de o altă chiriașă a casei – croitoreasa ploneză Wanda, care primește scrisori de amenințare anonime și telefoane ciudate. Doamna Hawkins, văzută drept o zeiță a înțelepciunii de către ceilalți chiriași este oarecum… mama răniților și se implică și în cazul Wandei.
Pe parcursul cărții aflăm cum doamna Hawkins decide să se schimbe dintr-o văduvă plinuță într-o tânără atrăgătoare și își găsește și viitorul soț în persoana unui alt chiriaș al casei din Kensigton. De asemenea, o vedem cum schimbă joburile până găsește ceva potrivit și în cele din urmă părăsește South Kensington.
La sfârșitul cărții deslușește și misterul legat de Wanda și sinuciderea ei legată de relația ciudată cu un pisseur de copie.
Doamna Hawkins mi-a plăcut la nebunie. Este un personaj simpatic, care se transformă treptat pe parcursul cărții și își construiește o viață frumoasă. Practic, ea povestește toată acțiunea, la zeci de ani după ce a avut loc și condimentează poveste cu o grămadă de faze amuzante și spirituale.
P.S. Eu am asociat-o la aspect cu Cristina Hendricks
.
Nu uitați – postarea e parte din campania vALLuntar a Grupului Editorial All. Ca să înțelegeți mai bine de ce TREBUIE
să lăsați comentarii, vă dau copy paste de la ei - Pentru fiecare post scris echipa ALL va lucra 15 minute pentru un centru ales de bloggeri**, iar pentru fiecare comentariu referitor la carte şi la campanie se mai adaugă încă 3 minute de voluntariat.
P.S. 2 Fotografia e făcută începutului unui capitol, unde doamna Hawkins povestește cum se procedează în căutarea unui job. Foarte fain explică!
Powered by Facebook Comments
Ma, io nu-mi doresc cartea, subiectul nu ma atrage, nush de ce. Da’ vreau sa-i pun la munca pe astia de la Editura, asta mi se pare cea mai faina idee in care au fost implicati bloggerii in ultima vreme
Chiar e super. Mulțumesc – primele 3 minute!
Interesantă descrierea, dar nu mă atrage subiectul și nici cartea. Poate sunt pic prea tehnic în simțiri. Oricum, ca și stil literar pare OK, ceea ce e important.
E faina ca e plina de umor, dar trebuie sa-ti si placa stilul
.
Din ce ai povestit tu este o carte interesanta si mi-a captat atentia. Chiar mi-as dori s-o citesc.
E tare faina. E fermecatoare doamna Hawkins si plina de umor.
Pagina din poză mi-a amintit de o remarcă a unui tip mai mare care ne dădea nouă tips&tricks înainte să începem facultatea. Ne-a spus că el s-a angajat pentru că a ieșit să fumeze o țigară pe holul căminului și a intrat în vorbă cu un tip care lucra într-o bancă. Bineînțeles că depusese CV-ul la banca respectivă în repetate rânduri, dar după discuția cu el, a fost recomandat și chemat la interviu.
Deci da, să anunțăm lumea când ne căutm job
Pare interesantă cartea, o trec și eu o listă lungă, poate ajung la ea
Chiar merita. E plina de sfaturi amuzante, spirituale si utile
.
Din descrierea ta imi lasa impresia de carte pentru femei, sort of. Poate gresesc dar in ce ma priveste ar trebui sa fie tare bine scrisa ca sa ma prinda intrucat nu agreez dramele de salon cu un personaj feminin central care se transforma din proprie initiativa si-apoi totu-i merge bine.
Mmmmmmmmmmm, da si nu prea. E
Eu zic ca merita citita.
Nu m-a atras cartea inainte de a citi recenzia ta , nici macar autoarea(am cartea aparuta in colectia cotidianul dar n-am citit-o).Acum insa e must read!:)
Maya, amandoua sunt. Imi place tare mult stilul autoarei.
Si mie mi-a placut cartea, e chiar draguta..si doamna Hawkins e bestiala
)
Ma bucur
.
Si eu sunt in proces de citire a cartii de la editura All, imi place pana acum ce-am citit si, citind recenzia ta, mi-a venit o idee: ce-ar fi ca dupa ce terminam cartile si scriem pe blog despre ele sa facem schimb? (nu neaparat noi doua – desi mi-ar placea si asta – bloggerii in general care scriu despre carti in campania aceasta).
Cred ca ar fi frumos ca aceasta campanie sa fie continuata cu o mini campanie de schimb de carti.
M-a convins recenzia ta sa citesc cartea, mai ales pagina cu gasitul jobului, foarte tare.
Mihaela, e faina ideea ta, partea proasta e ca numai trimisul prin curier costa cam la fel de mult precum cartea. Eu chiar ma gandeam ca o duc la Schimb de Carti in Timisoara. Eu am citit-o “dintr-una”, asa tare mi-a placut
.
Interesanta initiativa celor de la editura All. Am mai citit undeva (pe facebook cred) despre campania vALLuntar si mi-a atras atentia, evident, ca altfel nu retineam
Cat despre carte, am mai auzit vorbindu-se de ea, dar nu am avut ocazia s-o citesc. Iar recenzia ta m-a facut curioasa
Ti-o dau eu daca vrei.
Posta Romana costa vreo 3 lei
Mihaela, nu luasem in considerare pentru ca am avut experiente neplacute cu ei
.
Mie mi-a plăcut foarte mult cum ai descris cartea, dar mi-a plăcut și mai mult pagina pe care am citit-o pentru ca ai fotografiat-o. Clar, clar trebuie sa o cumpar
E faina, faina!
Si mie mi-ai trezit interesul cu descrierea cartii asa ca o sa ajunga cu siguranta pe lista de lectura pt perioada urmatoare.
Si offtopic, cum e vremea la Timisoara zilele astea? O sa ajung prin weekend acolo
E FRIG, ingrozitor de frig. Iti recomand 5 straturi de haine si caciula groasa, manusi si fular. Te vei misca la fel de usor ca un robotel, dar macar vei fi protejata
.
Pare a fi o carte relaxanta! Am sa o trec pe listuta mea, poate poate imi va relaxa o duminica, candva! Succes!
Merci!
Ok, si eu tot pentru munca celor de la editura comentez.
Si, deasemenea, pentru a spune ca achiesez la ideea generala cu anuntarea tuturor atunci cand iti cauti de munca (asa am dat eu un interviu, ca ma recomandase cineva, deci sunt “patita”).
Si eu is patita, de asta mi s-a parut foarte tare cum a descris si Spark procesul si am tinut neaparat sa pozez
.
Mie mi-a placut cum ai scris despre aceasta carte. Mi-ar placea si mie sa o citesc.
Ma bucur, Geta. Abia astept sa revin cu recenzii.
Mie nu mi-a plăcut DELOC Domnişoara Brodie… dar cartea asta parcă e altceva
Interesant…
Asta e un pic mai serioasa decat Domnisoara Brodie. Te mai gandesti
.
super. si eu sunt vALLuntar de ieri, in asteptare de carte si chiar eram curioasa ce mai citesc si ceilalti vALLuntari. recunosc ca mi-a placut scriitura ta. poate ca sunt putin subiectiva pt ca aceasta carte era una dintre alegerile mele. insa, te felicit si astept o a doua recenzie, daca iti doresti si tu:)
Alina, abia astept urmatoarea recenzie. Am comandat de dimineata urmatoarea carte.
Frumoasa recenzia, frumoasa si cartea!
.
Chiar ma gandeam sa o cumpar zilele astea si acum vreau si mai tare
Merita!
foarte fain!
Merci.
Coperta mi se pare foarte tare!
)
Si subiectul pare interesant, n-am mai auzit de vreo carte de beletristica cu tema job hunting
Andra:), nu-i doar de job hunting tema, dar e foarte realista, nu e genul unde personajul ori moare de foame ori e sef, ci e o chestie care ni se intampla tuturor. Si da, e tare frumoasa coperta.
Si eu o am pe lista, dupa ce termin cartea pe care o citesc acum! M-am distrat pentru ca voiam sa-ti atrag atentia ca ai o fraza taiata la mijloc, iar cand am selectat-o am remarcat ca era scrisa in alb. Mi-a placut idea ta de a ascunde detaliile informatiei
)
E spoiler!
) Pe blogul vechi obisnuiam sa fac la fel, dar cum era inghesuita informatia se vedea mai clar ca trebuie selectat. Am observat ca aici nu sare in ochi ca acolo, la urmatoarea recenzie probabil o sa atrag atentia
.
Acum mi-ai stirnit curiozitatea, sa vad ce e cu Kensington-ul asta!
Stiam eu!
vaiii despre asta e vb in carte? trebuie sa o citesc! urgent
Da, da! E faina, faina!
Vezi ca am retinut propunerea cu Schimb de Carti
. Ma intriga misterul Wandei.
.
Mi-ar fi placut sa intru si eu in campania asta ca blogger, dar nu sunt destul de constanta
Bun
. E retinuta atunci.
da…cu greu m-am prins ca fraza aia e ascunsa:)) foarte tare ideea.
De la recenzia urmatoare o sa semnalez spoilerele
. Pe blogspot era mai altfel si se vedea clar ca lipseste ceva
).
Interesanta. Eu am uitat de campania asta:( Oare mai pot cere carte acum?
Cred că da. Scrie-i Loredanei, e de treabă, o să îți răspundă ea și te lămurește.
[...] kit, Emily, mitinita, alta-Liana, Alison, Alice, Edith, Nicol, Alice, slowaholic, Diana, Mihaela, Oana, Laura, Cris-Mary, Florina, cypy, Tibi, Rokssana, [...]
Eu nu prea cumpăr romane din librarii, dar recenzia ta m-a convins.
Ma bucur.
interesant, eu as citi cartea aceasta. am citit “domnisoara broadie in floarea varstei”, de aceeasi autoare, si mi-a placut
Si mie mi-a placut tare mult “Domnisoara…”
[...] Carti – Tomata cu scufita, Mihaela si Oana [...]
Interesanta descrierea ta despre carte, n-am citit-o insa mi-o voi adauga pe lista:-). Frumoasa si initiativa celor de la ALL! Tineti-o tot asa!
Foarte bine
.
Interesanta mi se pare cartea, sunt si eu de acord ca trebuie sa zici la cat mai multa lume ca, i’m in desperate need of a job, pls help! well, avem un caz fericit printre noi, o prietena, care asa si-a gasit probably her dream job, adica i`m sure of it!
So it is!
Ba eu am citit cartea si mi-a placut. N-o fi ea Proust sau Cioran, dar nici nu spune nimeni ca toate cartile trebuie sa fie asa ceva. E simpatica, vesela, relaxata si se potriveste foarte bine vremurilor respective
tu, cred ca o sa iti “fur” cartea asta cand vin in vizita la tine
anul asta de preferinta :p
Pai sa faci bine sa vii.
Si eu vreau sa-i pun la munca, la multe ore de voluntariat!
He, he, facem sa fie!
Am asociat-o pe batranica care povesteste actiunea cartii tale cu batranica din Titanic

Interesanta carte, mai ales pentru ca vorbeste de atmosfera de dupa razboi, insa cred ca o voi pune frumos la rand pe lista cartilor mele, fara a o lasa sa sara randul unei alte carti
Felicitari editura ALL pentru initiativa si campanie!
La inceputul cartii, fiind descrisa ca o doamna – vaduva si grasa, pare mai batrana, dar spre sfarsit, slabeste si cunoaste pe cineva si mi s-a mai schimbat si mie perceptia asupra ei
.
Povestea pare interesanta, dar nu stiu de ce, povestile cu englezi nu m-au atras.
Felicitari pentru articol si pentru implicare!
MUltumesc.
Am gasit cartea pe un alt site m-am tot gandit daca sa o iau sau nu. Raspuns final: o vreau:D
Inainte sa ne vedem astept lista
.
Vaaaiii… ce faină e ideea aia cu scrisul alb, o împrumut şi eu. Dar acum am aflat ce se întamplă cu croitoreasa Wanda. Ce alţi ciudaţi mai erau pe-acolo? Sau, lasă, nu-mi spune, că le stricăm cheful oamenilor care vor s-o citească
Florance, imprumut-o
. Nu-ti zic ce mai era pe acolo
.
[...] All nu va munci degeaba, ci pentru un ONG. Tot în ”seria” asta am scris zilele trecute despre ”Departe de Kensington” de Muriel Spark. Să purcedem, [...]
Imi place paragraful: ” E surprizator cati oameni cred in taina, in destin”. Sunt unul din acele personaje
Interesanta poveste, cu proxima ocazie am sa o devorez
Succes in campanie!
Merci, Maria!
[...] început acum să citesc o carte după ce am încheiat o alta şi m-am oprit fix la jumătatea primei pagini să reflectez la cele [...]