Oana Kovacs

33

”Cum să mă port cu prietena mea?”

sursă

Întrebarea e pe bune, nu fac mișto absolut deloc. E de la un băiat pe care îl cunoaște prietenul meu, adresată lui și încă unui prieten de-al lor. Și nu e singura întrebare. Să vă zic de fapt discursul băiatului, după cum mi s-a povestit și mie. Dar înainte să vi-l zic, vă fac o scurtă introducere în viața lui: a mers doar la biserică toată viața și la școală și acasă, nu a avut voie la televizor, să citească ziare, reviste sau alte prostii în afară de Biblie și nu a avut voie pe internet până acum vreo 3-4 ani, în condițiile în care acum are vreo 24 de ani.

Bun, deci băiatul e cu prietena lui, ceva aiurea se întâmplă și el e foarte îngândurat. Și discută cu Alex și cu celălalt prieten:

”M-am cam certat cu Icsulina. Sunt așa supărat pe ea și nu știu ce să o fac. Să procedez ca ai mei? Tata, dacă mama îl supără, o mai bate. Și frate-miu cu cumnată-mea la fel. Nu se întâmplă chiar toată ziua, dar dacă îi nevoie… E ok dacă fac și eu la fel cu Icsulina? Să-i mai dau din când în când câte una numai dacă mă enervează… Voi cum faceți cu prietenele voastre? Cum mă sfătuiți?”

Vă las pe voi să vă dați cu părerea dacă eu par genul de fată bătută de partener și ce reacție au avut cei doi care au auzit dilema genială. (Vorbea serios tipul în cazul în care vă întrebați iar dacă fac mișto.)

Comments

Oana • October 5, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Savoir Faire October 5, 2012 - 08:15 Reply

    Maestre, femeia tre’ sa stie cine e jupanu in casa, deci trebuie sa ii dai vreo doua perechi de palme peste botosani.
    Glumesc, evident. 😀
    palmele peste bot se aplicau in evul mediu, perioada apusa de la descoperirea americii.
    Parerea mea este ca trebuie sa le lasi alor tai un bilet de gen “nu sunt cainele vostru, plec in lume sa ma cultivez ca un om normal la cap”
    esti major, nu au ce sa iti faca.
    Dupa o experienta ca asta o sa iti vezi viata cu alti ochi.
    Si ca sa iti dau si eu un raspuns mai precis la intrebare: cand treaba nu merge intr-o relatie, cauti sa vorbesti cu femeia pe un ton calm si incercati sa gasiti solutia problemei.
    Daca nu puteti ajunge la o solutie, va despartiti in liniste si ramaneti amici.
    Ai o alegere grea de facut: ramai ca ai tai sau te schimbi radical.
    Totul este posibil daca ai taria necesara.
    Noi te putem ajuta cu sfaturi… Faptele le faci tu !
    Succes, Savoir Faire.

  2. MrEdgar October 5, 2012 - 08:41 Reply

    sunt mascul in relatie serioasa si chestia asta ma face sa-l caut pe domnul asta pocait si sa-l bat.

  3. joe October 5, 2012 - 09:07 Reply

    Pac, 2 peste ochi :))

  4. Oana S. October 5, 2012 - 09:22 Reply

    Dumb. Dumb. Dumb. Cum să şi întrebi aşa ceva?!

  5. crinutza October 5, 2012 - 10:04 Reply

    Razi tu razi, dar am impresia ca si prin Biblie scrie ceva de corectia femeii la nevoie. In plus, ce alte modele a avut baiatul asta in viata inafara de parinti? De unde sa stie ca nu e ok ce vede acasa?

    Prietenul tau, in loc sa rada, ar fi mai bine sa ii explice cu frumosul ca poate ajunge si la puscarie pentru o “corectie” de-asta.

    • Oana October 5, 2012 - 10:40 Reply

      Pai i-a explicat. Ca nu e normal, ca nu e legal, ca fata o sa ii dea papucii de nu o sa se vada si toate urmatoarele la fel daca ii vin idei din-astea. Si l-a pus sa se mai documenteze pe net, sa citeasca etc. Are o varsta, mi se pare aiurea ca la 24 de ani sa nu citesti si tu un ziar sau ceva ca nu te lasa mama…

      • crinutza October 5, 2012 - 11:31 Reply

        Dupa ani de conditionare, iti intra in sange. Eu stiu un tip care nu asculta decat muzica religioasa. Ca asa vrea. Dar e un baiat de nota 10.

    • lucia October 24, 2014 - 08:42 Reply

      Nu este adevarat. Scrie k sotul sa-si iubeasca sotia ca pe sine.

  6. Ana Q. October 5, 2012 - 13:15 Reply

    Dumnezeule mare :)) ca sa fiu in ton cu orientarile super religioase ale inculpatului. Cum sa te gandesti la asa ceva in conditiile in care peste tot se vorbeste despre violenta domestica, despre cum NU trebuie sa o aplici. Ideea e ca prea mult timp au gandit altii pentru el si n-a avut timp sa-si creeze el singur propriile viziuni despre viata, lume si relatii si e normal ca acum sa fie lovit de confuzii si intrebari. Nah, eu zic ca e bine sa aiba ceva amici care sa-l mai indrume si care sa-l sfatuiasca, ca “bai, asa ceva nu se face!”

    • Oana October 6, 2012 - 00:29 Reply

      Dar ca sa stii sa nu o aplici si sa auzi ce se vorbeste trebuie sa si asculti.

  7. Andra October 5, 2012 - 13:51 Reply

    eu una nu as sta niciodata cu un tip care m-ar bate. daca a avut pana si o tendinta minima sa ridice mana la mine, adio!!! da cum sa gandesti asa? si mai citeste si Biblia. pai in Biblie asa scrie? eu asta il intrebam in locul lui Alex

    • Oana October 6, 2012 - 00:29 Reply

      Noi n-am citit Biblia si nu stim :D.
      Dar a incercat sa ii explice ca e imoral, ilegal si altele, sper ca a si priceput.

  8. BigBen October 5, 2012 - 15:39 Reply

    Si ne mai intrebam cum se nasc criminalii in serie…

  9. AndreiS October 5, 2012 - 17:08 Reply

    Suntem la finele lui 2012 si inca intalnesti cazuri de genul asta. Incredibil.

  10. Alle. October 5, 2012 - 18:50 Reply

    Doamne, serios? Bai ce modele primesc unii de la familia lor.. te mai miri ca sunt asa multi cretini, ca sunt atatea drame si telenovele. Imi dau ochii peste cap!

  11. Dana October 5, 2012 - 19:45 Reply

    Pe mine ma frapeaza cum de tatal si fratele isi bat nevestele ca din cate inteleg religia e pe primul loc.

    • Oana October 6, 2012 - 00:36 Reply

      Asta ma mira si pe mine, dar mare e gradina lui Dumnezeu… nu?

  12. Codrin October 5, 2012 - 22:18 Reply

    WTF?!? Mi-a spus Oana de articol si nu ma pot abtine! Sa razi sau sa plangi cand citesti asa ceva?

    1. Ce tari sunt parintii astia habotnici. Oare cum suna educatia lui? : “Citeste cuvantul domnului de dimineata pana seara in timp ce eu sunt ocupat sa o bat pe ma-ta!”

    2. Cum, soro, sa nu citeasca o revista pana la 20 de ani… Nici macar Playboy? Nu-l cred!

    • Oana October 6, 2012 - 00:33 Reply

      Pe cuvant :).
      A fost super tinut din scurt tipul, stiu pentru ca-l cunosc si eu. Si am fost odata la el si mama lui nu dorea sa intelegem noi ce ii comunica lui asa ca de fata cu toti invitatii a vorbit cu el doar in maghiara.

  13. Savoir Faire October 6, 2012 - 10:39 Reply

    @ Codrin
    😆
    @ Oana
    esti sigura ca tipul iti citeste blogul ?
    Sunt curios care este reactia lui si ce are de gand sa faca.
    Mi-ar pare rau sa stiu ca ramane sub papucul mumasii.

    • Oana October 6, 2012 - 13:32 Reply

      Dar eu n-am zis ca imi citeste blogul. Am zis ca i-a cerut sfatul lui Alex, nu mie. 🙂
      Habar n-am daca citeste sau nu, dar ma indoiesc ca il citeste.

  14. Roscata October 6, 2012 - 23:02 Reply

    Cunosc si eu astfel de personaje. Daca asa ajung copii unor oameni credinciosi, oare ce se intampla in familiile celor care ajung psihopati, care omoara sau violeaza alte persoane?!

    • Oana October 6, 2012 - 23:46 Reply

      Credinciosi :))
      Si asa merge cercul vicios.
      Serios acum, echilibrul e cea mai buna alegere in tot, cred eu.

  15. Jade October 7, 2012 - 01:05 Reply

    Sincer, eu cred ca baiatul inca e ok. Avand in vedere mediul in care a crescut si faptul ca modelele lui de comportament sunt niste parinti dintre care unul altoieste si celalalt sta sa fie altoit e mare lucru ca a intrebat inainte sa aplice si el acelasi tratament. Inseamna, cred eu, ca e si el constient ca nu asa trebuie facute lucrurile, doar are nevoie de anumite confirmari din partea unor persoane de incredere.

    • Oana October 7, 2012 - 14:34 Reply

      Pai la asra ne-am gandit si noi, ca MACAR i-a dat prin cap sa intrebe.

  16. Paul October 7, 2012 - 15:52 Reply

    What theeee? Soc! Chiar daca e serios, tot nu imi pot imagina pe cineva cu asa o mentalitate… Adica o fi stat el fara net, tv, etc… dar totusi. Asta se invata mai nou la biserica?:))

    • Oana October 7, 2012 - 21:17 Reply

      Habar n-am ce se invata la biserica. 😀

  17. Monica October 7, 2012 - 21:13 Reply

    Auzi sa o mai si bata dupa ca probabil nu fac “nimic” :))
    Religia o inteleg gresit …astia. De aia am ajuns un popor de credinciosi idioti si nebuni.

    Pana la urma chestia asta tine de alegeri si educatie. Si daca la 24 de ani tu inca mai ai prb cu ce e bine si ce nu e bine intr-o relatie … indiferent ca taica-tu e dobitoc, atunci prb sunt de alta natura.

    Pai daca ea il supara si el se gandeste sa o altoiasca, ce o gandi saracul fanatic cand ea nu face sau face altele. Clar e o relatie de rahat, iar el e un “vai de el”. Acum sper … sa nu etichetez prea mult!

    • Oana October 7, 2012 - 21:19 Reply

      Nu stiu cum o fi in general relatia lor ca eu nu ma inghesui sa ies cu ei, sincer.

  18. vienela October 8, 2012 - 10:18 Reply

    Pentru ca nu a dat inca in fata si a ales sa isi intrebe prietenii, primeste o bila alba. Sa speram ca a inteles ceva si nu va merge pe drumul ales de tatal si fratele lui.

    • Oana October 8, 2012 - 11:56 Reply

      Pai sper ca a retinut ca NU e ok sa dea…

  19. Andrei June 2, 2015 - 10:58 Reply

    Poate ca omul s-a documentat…Si a inceput direct cu Fifty shades of Grey, sau poate cu ceva mai extrem gen The story of O.
    Lasand gluma la o parte, din pacate inca sunt multi oameni indoctrinati de biserica, religie, parinti etc, incat oricat ai incerca sa rationezi cu ei te izbesti de un zid. Pe partea cealalta, omul a intrebat daca e ok sa ii aplice o corectie fizica. Asta insemana in capul lui traieste un omulet care ii spuna ca poate nu e ok sa iti lovesti consoarta.
    Daca asta a vazut la parinti, la frati, o fi crezut ca asta e peste tot, si atunci de ce el sa nu se conformeze.
    Daca si consoarta, dupa ce primeste primele palme inca ramane cu el, insemana ca isi merita soarta.

    • Oana June 2, 2015 - 14:42 Reply

      Uf, nu mai sunt la curent cu situatia, desi cei doi inca-s impreuna. De-o bate sau nu, nu stiu.

Leave a Reply