Oana Kovacs

19

Cum a fost la Scavengers Hunt

 

Frumos!

Ok, știu că trebuie să zic mai pe larg! 🙂

Foarte frumos!!!

Vineri, la 5 fără 10 am aterizat în cortul Gaudeamus împreună cu Marian, după ce m-am prins că i-am derutat pe toți cu explicația mea fix pe dos referitoare la locația standului All. Ori s-au mutat standurile de joi până vineri, o altă explicație extrem de plauzibilă. 😀

Am ajuns acolo și am făcut cunoștință cu Loredana, șefa operațiunii Scavengers Hunt, care avea cei mai frumoși pantofi din lume. Informație total irelevantă pentru postarea asta, dar trebuia să o zic! Încet, încet ne-am adunat cu toții – Ily, Aida, Crinutza, AdiAnca și Livia din echipa mea, dar și echipele adverse, conduse de  Anca, Andreea și Corina.

Pe la 5 și 15 am fost legați fedeleș unii de alții, ni s-au înmânat aparate foto și am primit câte o listă de taskuri și câte o carte. Îmi pare rău că n-am făcut o fotografie listei de taskuri. În orice caz vă povestesc cam ce cuprindea: vânzarea unei cărți cu minim 10 lei, găsirea literelor F, I și U și a cifrei 12 de minim 15 centimetri, găsirea unui obiect care să aparțină unui trib indie, găsirea unui obiect albastru, primirea unui evantai fără a-l plăti (și aici trebuie neapărat menționat domnul de la magazinul de condimente din centrul Timișoarei care a fost SUPER drăguț și ne-a ajutat), aducerea unui chitarist cu o chitară, găsirea unei pene albe, făcutul unei poze cu toată echipa mâncând ciocolată într-o cofetărie și… gata, mi-am amintit – compunerea unei poezii cu rimă împerecheată care să conțină sintagma ”Strada Ficțiunii”. Și evideeeeeeeeeeent, le-am făcut pe toate. Mulțumim și domnului chitarist care și-a părăsit jobul ca să vină după noi să-l prezentăm cu chitară cu tot echipei All :). Și să ne lăudăm cu versurile noastre de care Eminescu ar fi fost mândru și pe care Marian-cel-fără-link le-a tastat în maximă viteză:

suntem pe strada fictiunii
ne gandim ca toti nebunii
cum sa gasim un chitarist cu o chitara
pana la ora 18 Deseara.

După cum nu m-am lăudat, n-am câștigat, dar experința a fost de milioane! Și am avut o echipă grozavă cu care mă laud că m-am întâlnit și ieri la Schimb de Cărți (6 din 8: eu, Crina, Adi, Livia, Ily și Anca!).

Înainte să uit, vă povestesc și că n-am ”muncit” degeaba vineri, toți am primit vouchere de 50 de lei ca să cumpărăm cărți de la All. Iar 3 norocoși au plecat cu întreaga colecție Strada Ficțiunii (peste 30 de cărți, adică!), a cărei primă zi de naștere am sărbătorit-o prin acest joc.

Așa că am plecat și mai distrați și mai bogați!

Mulțumim, All. Când repetăm? 🙂

Și acum poze, făcute majoritatea de mine, 99% cu un aparat foarte fain de la Sinpro pe care (doamne-ajută!) nu l-am spart, că altfel deveneam anagajat al lor pe un an ca să-l plătesc, atâta de fain era & 1% cu al meu care a fost setat aiurea (de mine, evident), deci de aici 1% doar… Pozele sunt proprietarea editurii All.

Comments

Oana • May 7, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Savoir Faire May 7, 2012 - 07:27 Reply

    super!
    Vreau si eu :d

    • Oana May 7, 2012 - 08:12 Reply

      In ce oras? 🙂

  2. roberts May 7, 2012 - 07:50 Reply

    waw, mie taskurile voastre mi se par destul de complicate, dar fiind mai multi cred ca te descurci mai usor…:) poze cu cei mai frumosi pantofi nu ai?:))
    oricum, e clar ca v-ati distrat si ca ti-a placut! good for you, Oana!

    • Oana May 7, 2012 - 08:13 Reply

      Nu-s tare complicate 🙂
      N-am poze cu pantofii, din pacate :P.

  3. aA May 7, 2012 - 08:28 Reply

    am remarcat si eu pantofii, dar si rochita, loredana a fost o draguta la propriu si la figurat!
    m-am simtit super si sper ca daca mai sunt ocazii, imi dai si mie de stire 🙂

    • Oana May 7, 2012 - 09:01 Reply

      Si rochita mi-a placut, dar daca rochita as fi in stare s-o port, la pantofii cu toc ma descurc mai greu, de acolo si admiratia mea :). Sper sa mai fie astfel de evenimente la noi.

  4. Oana S. May 7, 2012 - 09:15 Reply

    Cu cât drag m-am uitat peste poze, se vede că v-aţi distrat! Eu aş fi avut probleme cu literele :)) Dar bănuiesc că aţi fost inventivi.

    • Oana May 7, 2012 - 09:34 Reply

      Literele ni le-a scris domnul de la magazinul de condimente pe o coala A4 si foarte frumos. Noi doar am “bucatit” coala sa le avem pe fiecare separat. La fel si cifra 12 :).

  5. adizzy May 7, 2012 - 13:16 Reply

    da chiar, vreau poza cu pantofii! dar poza cu chitaristul? dar suuuuuper fu din cate am tot citit si recitit si admirat poze

    • Oana May 7, 2012 - 13:21 Reply

      Nu i-am facut o poza prim-plan chitaristului. Mai bine, sa nu-l vada sefii si sa-l certe ca si-a lasat jobul deoparte cateva minute :).

  6. crinutza May 7, 2012 - 13:28 Reply

    Am ratat pantofii? Nu pot sa cred!!

    Ai idee cat o iubesc pe sora-mea? :)))
    Inca n-am reusit sa asezam in biblioteca toate cartile alea!!

    • Oana May 7, 2012 - 14:40 Reply

      Da, da, pantofii albastri! Superbi!
      Te cred si eu ca o iubesti pe Dora :D. Lucky girl!

  7. Monica May 7, 2012 - 18:35 Reply

    imi imaginez cata galagie era:)):)) si cata creativitate:D :))

    • Oana May 7, 2012 - 19:15 Reply

      8 oameni vorbind deodata unul peste altul, iti poti imagina :)).

  8. Loredana Modoran May 8, 2012 - 11:43 Reply

    Dumnezeule, o sa va fac poze cu pantofii :))

    Multumesc, sunteti dragute tare.

    • Oana May 8, 2012 - 11:45 Reply

      Chiar te rugam :D.

  9. Cum ne-am distrat la Scavengers Hunt Timişoara | ALL Cafe
  10. Niciun animal nu a fost ranit dupa aceasta filmare | Oana Kovacs
  11. Topul cărților din 2012 | Oana Kovacs

Leave a Reply