Oana Kovacs

Cu sange rece - Truman Capote

In Cold Blood – Cu sânge rece – Truman Capote

Acum câteva săptămâni am ajuns cu o oră mai repede la o întâlnire. Ce era să fac? Am intrat la Cartea de Nisip, m-am învârtit un pic pe acolo, și-am răsfoit câteva cărți. Am pus mâna pe Cu sânge rece, convinsă că nu îmi va plăcea, și, 30 de pagini mai târziu plecam la întâlnire. Încă două ore mai târziu căutam paragraful la care am rămas, de data asta pe Kindle.

Cred că tocmai am descris o poveste de dragoste la prima vedere. Ciudat să zic asta despre o carte al cărei subiect e o crimă comisă cu sânge rece, care s-a întâmplat în realitate și a fost temeinic documentată de Truman Capote, însă așa a fost.

Cartea descrie într-un stil foarte jurnalistic asasinatul familiei Clutter (mamă, tată și doi dintre copiii lor), fermieri înstăriți din Holcomb, Kansas, dar și planul criminalilor și activitatea lor în cele șase săptămâni care au decurs între crimă și arest, precum și următorii ani, cei în care Dick și Perry și-au așteptat punerea în aplicare a sentinței.

Mi-e greu să scriu o recenzie în adevăratul sens al cuvântului, așa cum spuneam mai sus, stilul se apropie de cel jurnalistic, m-a dus cu gândul la emisiunile cu crime de pe Discovery. :) Capote a scris totul într-un stil foarte rece și detașat, însă plin de detalii și imagini plastice, dând naștere unui nou gen literar, cel al non-ficțiunii într-un roman. Așa că nu m-a mirat prea tare încheierea bruscă, atunci când Capote a terminat cu relatarea faptelor.

Recomand, iar dacă ați citit Mic dejun la Tiffany’s, credeți-mă pe cuvânt că nu o să vă vină să credeți că autorul e unul și același.

Cu sange rece - Truman Capote

sursă foto

Comments

Oana • December 30, 2015


Previous Post

Next Post

Leave a Reply