Oana Kovacs

bazilica-sfantul-petru-vatican
11

Pe cine am vizitat eu? :)

Eh, dacă țineam neapărat să-l văd, mă duceam și eu miercurea de la 10:30 să-i bat la ușă, că parcă așa citisem undeva, că Papa are audiențe miercurea de la ora asta. Eu m-am dus sâmbăta la Vatican, bazându-mă că ia și el o pauză să-și tragă sufletul și face o plimbare prin piața San Pietro. N-a fost așa, drept pentru care singurul vaticanez cu care m-am conversat a fost un paznic care a țipat la mine că nu se intră pe la nu știu ce ieșire.

Acum 6 zile eram la Vatican, cu mari speranțe că o să văd Capela Sixtină, speranțe spulberate de toți ghizii care încercau să mă prostească cu n feluri de bilete de intrare în celebra atracție.

Cum Vaticanul nu-i tocmai un stat mare (again, nu vă cere nimeni nici un document să vizitați cei 0,44 kilometri pătrați, nu vă temeți) și de văzut e tot (că e o piață practic), dacă nu intrați la muzeele sale, în bazilică și la faimoasa capelă, o să vă ia vreo 5 ore. Dacă sunteți melci. Dacă sunteți oameni, o să vă ia 15 minute cu tot cu căscat gura și făcut poze cu alți 20 de turiști în ele (îi scoateți dup-aia în Picassa, că sincer, câți știți Photoshop?).

Așa că dacă n-am prea mult să vă povestesc cum arată interioarele și apartamentele domnului papă, vă zic cum nu arată și de ce nu știu cum arată.

Întâmplarea face că în joia de după Miercurea Ciuc și înainte de Vinerea Mare, adică vinerea în care am plecat la Roma, am mers la un internet cafe să ne uităm de bilete de intrare la Capela Sixtină, că subsemnata are fantezii cu Michelangelo de când a citit Agonie și Extaz. Am constat acolo cu stupoare că nu prea se poate intra doar la capelă, ci la muzeele Vaticanului + Capelă, pentru suma de 20 de euro de persoană. Suma, treacă-meargă, timpul alocat ne dădea pe minus, știind că vizitarea muzeelor ia jumătate de zi și că vom vizita Roma contratimp. Așa că nu vroiam să intrăm la muzee și am zis că nu-i bai, ca niște români descurcăreți ce suntem, găsim o soluție la fața locului.

La fața locului, ciuciu, nu există bilete doar pentru capelă, chiar nu. Muzee + capelă sau nada de nada. Așa că eu, ca o româncă descurcăreață, am zis să fac un deal cu ghizii. Care s-au înghesuit să-mi vândă bilete de copiii cu care mă trimiteau învârtindu-mă la Capela Sixtină, să văd și eu pentru ce s-a spetit Michelangelo și să plec cu sufletul împăcat. N-a fost să fie și tot în zbucium trăiesc și acum, un bilet de copil costa… 36 de euro de persoană, ceea ce ne ducea la un total de 108 euro pentru toți (am fost 3), un pic mult peste bugetul nostru.

Așa că am renunțat, în ideea că sigur ne întoarcem la Roma să vizităm tot pe îndelete, orașul e mult prea frumos pentru a-i acorda doar 24 de ore, e… ca și cum aș copia la lucrare la română, ceea ce n-aș face niciodată.

Dar revenind la Vatican, vă zic că la bazilica San Pietro intrarea e liberă. Moca, gratis, pe degeaba. Timp să aveți. Noi n-am avut și coada de vreo (nu exagerez) 3 kilometri, nu era baș încurajatoare.

Așa că am vizitat micul stat Vatican compus din piața San Pietro (come se dice? – Sfântul Petru), am cumpărat câteva suveniruri, ne-am pozat, am admirat rădăcinile creștinătății și ne-am propus să revenim, gândindu-ne că știu și ei oamenii ăia de ce stau atâta la cozi ba ca să intre în bazilică, ba la muzee, ba la capelă…

Și niște poze, că tot m-am lăudat:

Bazilica – dacă dați click pe poză și o vedeți mărită, o să vedeți o parte miiiiiiiiiică din coada pentru intrare :)

bazilica-sfantul-petru-vatican

Tot coada, dar în fundal (riscă să devină o atracție turistică mai mare decât Vaticanul)

coada-intrare-bazilica-san-pietro

Colonadele lui Bernini

colonadele-lui-bernini

Detaliu de pe colonade

colonadele-lui-bernini-vatican

Detaliu de pe bazilica Sf. Petru

detaliu-bazilica-sfantul-petru-vatican

Obeliscul egiptean în prim plan

obeliscul-egiptean-coada-san-pietro

Eu. Nu a fost nimeni interesat să plătească pentru a mă poza.

obeliscul-egiptean-vatican-sfantul-petru

Cam astea au fost aventurile la Vatican, mai multe poze nu vă arăt că-n toate îs cu ochii închiși. Aveam de ales între a vedea totul full HD, a mă strâmba încontinuu cu prețul de a face riduri și a ieși cu ochii închiși în poze sau a nu vedea nimic și a-mi proteja pielea fină. :))

Din multitudinea de poze pe care am ales să le expun cu mine, cred că vă prindeți singuri ce am ales. A meritat! :)

Comments

Oana • September 13, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Bia September 13, 2013 - 07:17 Reply

    Acu’ 3 ani când am vizitat eu Roma, biletul la Muzeul Vatican era 14 euro, iar în bilet era inclusă și intrarea la Capelă (am avut si eu un fix cu ea si am zis ca nu plec din Roma pana nu o vad) 😀

    Iti cam ia ore bune plimbarea prin Muzeu (nici pomeneala sa-l vezi tot din prima, ca la Luvru adica, doar nu crezi ca acolo vezi totul la o vizita?) sunt imense muzeele astea, iar la Capela inghesuiala e foarte mare. Nu au bilete doar pentru Capela, pentru ca in ea se poate intra doar din Muzeu, e incorporată în el. Ei, va fi o data viitoare cu siguranta, iar atunci mai mult ca vizitarea Capelei, va sugerez urcarea pe Cupola Catedralei Sant Pierto, pentru că de acolo ai CEA mai CEA panoramă a Romei (în 2010 era 5 euro/persoana urcarea fără lift, adică te munceai putin pe trepte, dar merita efortul).

    Da, la intrarea în catedrală e mereu coadă, dar merge repede, am reusit sa intru de două ori, e foarte intimidanta pe interior, doar e cea mai mare din lume…
    Cu Papa nu m-am intalnit nici eu :))

  2. Oana September 13, 2013 - 09:24 Reply

    Acum teoretic e 16 euro biletul, cu taxa de 4 euro (pentru fiecare) pentru ca e luat de pe net. Si la fata locului e mai scump.

  3. Andra September 13, 2013 - 22:23 Reply

    ce faaain. si eu vreau la Roma :((

    • Oana September 13, 2013 - 22:33 Reply

      Ai timp, ai doar 26 de ani.
      Zic si eu ce mi s-a zis cand am vrut sa ma dau cu curul de pamant ca nu am vazut capela. :))

  4. anca September 16, 2013 - 18:34 Reply

    che bello :) atat de aproape Italia si totusi inca nu am ajuns acolo :(

    • Oana September 16, 2013 - 18:36 Reply

      Sa mergi daca ai ocazia, nu vei regreta. :)

  5. dunia September 17, 2013 - 10:54 Reply

    Eu nu am avut noroc de Capela Sixtină, dar am avut noroc să fiu în Roma când s-a ales Papa. :)
    Și ca o concluzie, trebuie neapărat să mai iau drumul Romei. :)

    • Oana September 17, 2013 - 14:32 Reply

      Oh, imi imaginez ce a fost acolo.
      Si noi vrem sa mai mergem, dar ne-am decis – data viitoare rezervam o zi muzeelor Vaticanului si Capelei Sixtine.

  6. Hapi September 19, 2013 - 07:10 Reply

    Si eu imi doresc sa vizitez Vaticanul, sa stau o ora in Capela Sixtina si sa pictez panze in mintea mea

    • Oana September 19, 2013 - 08:38 Reply

      Eu ma imaginez stand cu gura cascata si uitandu-ma in sus. 😀

  7. Cum a fost la Roma | Oana Kovacs

Leave a Reply