Oana Kovacs

12

Cel mai ingrat job

sursă foto

Zilele trecute am realizat că furia mea împotriva departamentelor de HR din lumea-ntreagă e relativ prost direcționată.

Nu că oamenii de HR ar fi sfinți, că o comit și ei, mai ales când se străduiesc, dar mi-am dat seama ce job ingrat au.

Studiu de caz imaginar sau nu: avem o firmă. Patronul e un calic, vorba unei prietene, dar vrea angajați ași. Vreme de criză, oameni fraieri. Nu zic fraieri din răutate, că am mușcat-o și eu, deci mă includ 100% și povestesc inclusiv din experiențele mele anterioare. Vrei job fain, muncești pe bani puțini și cu răspunderi mari, vrei job nașpa, muncești pe aceiași bani și cu răspunderi mici. Cum o dai, tot n-ai bani, așa că genul de job îl alege persoana în cauză în funcție de ce dorințe are.

Rolul omului de HR: să găsească oamenii ași și să-i angajeze, pe bani de-un corn și-un iaurt simplu, cum se-ntâmplă-n firme de renume la sfârșit de lună, când managerii de diverse departamente strâng cureaua până la salar. Dacă omul de HR nu-și face jobul, zboară și el. Așa că la interviu, omul de HR spune ce minunată e firma, intervievatul ia de bună minciuna gogonată și până află că nu tot ce zboară se mănâncă, e cam târziu.

Nu mi-ar plăcea să fiu HR. Știam deja asta. Dacă ar fi să fac chestii de HR (interviuri etc) într-o firmă ok, fără a fi nevoită să mint, n-aș zice nu, dimpotrivă. Dar dacă ar trebui să mint pentru firmă, aș zice PAS urgent.

Ce bine că-s copywriter. Numa’ zic! 🙂 (Deși la mine la job e fain, fain, fain!)

Comments

Oana • March 7, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Mihaela Alexandrescu March 7, 2012 - 09:27 Reply

    Recrutarea (la care te referi tu in articol) este doar o mica ramura din HR. Iti spun din experienta ca e frumos si rewarding sa fii om de HR (in toate celelalte multe sensuri care nu inseamna recrutare). In recrutare nu ma regasesc nici eu (am lucrat o perioada si mi s-a reprosat ca ma gandesc mai mult la binele oamenilor intervievati decat la binele firmei, which was true). Pe mine, care lucrez in HR de aproape 3 ani, ma doare cand vad atata furie indreptata catre oamenii de HR mai ales la cat ma dau peste cap 9 ore pe zi ca sa fac niste lucruri in niste termene stranse pentru ca toata lumea sa fie multumita. Si toate astea cu zambetul mereu pe buze, nu cred ca a intrat cineva la noi in departament si sa i se raspunda incruntat si rastit sau sa nu fie ajutat (desi uneori pretentiile multora sunt exagerate si se cred unici iar problema lor e cea mai importanta si uita ca sunt unul din alti 2000 cu probleme asemanatoare care tot la noi vin). Imi sunt dragi oamenii (mai ales cei cu bun simt), fac cu drag ce fac si sper ca in viitor sa se schimbe aceasta conceptie ca “doamnele de la personal” sunt acre.

    • Oana March 7, 2012 - 10:38 Reply

      Mihaela, de la tine ce am mai invatat eu despre HR. Ai dreptate, eu am ce am cu partea de recrutare, care si aia ar fi ok, daca si firma ar fi ok. Articolul e scris in urma experientei mele uber nefericite.

  2. Andreea March 7, 2012 - 12:29 Reply

    Pentru ca sunt in plin proces de cautare a unui job, sunt foarte pe subiect 🙂 In urma multelor interactiuni cu recruiterii, eu am cunoscut oameni faini, implicati, empatici, care suna cand spun ca o vor face si care NU m-au tratat la interviu ca pe un adversar care trebuie zdrobit si facut sa cedeze 🙂
    Dar am dat si peste HR-izde pline de zel, care mi-au cam taiat elanul, ce-i drept.

    • Oana March 7, 2012 - 15:47 Reply

      Succes sa gasesti cat mai repede ceea ce doresti!

  3. Ana Q. March 7, 2012 - 13:13 Reply

    Am si eu o prietena care a trecut de cealalta parte a baricadei…adica tine si ea interviuri acum (asista numai) cand mai acum 2 luni ea era cea care mergea la interviuri pt job. A zis ca sunt indrumati de catre anager sa spuna doar anumite lucruri despre companie si sa omita altele… iar daca candidatul pune intrebari directe acestia ocoloesc raspunsurile.

    • Oana March 7, 2012 - 16:00 Reply

      Dap, la fel am patit si eu.

  4. Andra March 7, 2012 - 21:02 Reply

    Oana, nu ma incurajezi deloc :)) de ce oare nu se intoarce lumea la troc? oare nu ar fi mai simplu?

  5. DePop March 7, 2012 - 22:47 Reply

    De doua saptamani citesc CV-uri, fac interviuri, etc…concluzia oamenii nu vor sa munceasca. E adevarat ca nu e vorba de un post ,, stralucit”, dar pe segmentul respectiv este super ok, atat ca si prestare, conditii… cat si retributie…mai toti se viseaza directori de multinationale.

    • Oana March 8, 2012 - 08:50 Reply

      DePop, nu te pot contrazice, am tinut interviuri la un moment dat si m-am lovit si de asta :)).

  6. Mihaela Alexandrescu March 7, 2012 - 23:13 Reply

    Da, am inteles ideea articolului si te inteleg. Ai dreptate cu partea de recrutare la unele firme. Cand lucram la o firma specializata in recrutare si selectie trebuia sa prezint frumos niste joburi foarte proaste iar eu nu reuseam deloc, ma gandeam la binele oamenilor si nu la profitul firmei. Uite de asta n-as putea sa lucrez in vanzari de exemplu. Decat daca as vinde numai lucruri care-mi plac si in care cred 🙂

    • Oana March 8, 2012 - 08:51 Reply

      Nici eu nu m-as descurca in vanzari :D.

Leave a Reply