Oana Kovacs

ceai-organic-scarbos
2

Ceaiuri misterioase? Never again!

Ca să știți și voi, m-am întors din vacanță. Am fost la Florența și intenționez să mă laud și cu asta, numa’ ar trebui să vă arăt și niște poze, nu? Cum le am, cum vă zic ce-am mai văzut (și mâncat) prin Italia, deocamdată mă voi limita a face ce știu eu mai bine – bitching about others.

Cu câteva zile înainte de a pleca în Italia m-am dus și eu prin mall să-mi fac rost de niște mostre de creme de față că n-aveam de gând să-mi car borcanu’ după mine. Și-așa am ajuns într-o farmacie, nu mai știu care, ceva axată pe naturiste, unde niște doamne drăguțe promovau un ceai organic nou lansat, cu niște nume drăguțe și misterioase, simpatice foc, așa faine că le-am uitat. În fine, doamnele de acolo mi-au povestit de ceaiuri, cum fiecare reprezintă un simbol al personalității băutorului, bla, bla, bla și m-au rugat să aleg unul să-l de(z)gust. Io, decisă de fel, am ales rapid ceva cu independență-something că ăla mi-a cășunat mie, că m-am uitat la plicuri ca mâța-n calendar și nimic nu dezvăluia conținutul. În fine, eu am ales, ele au chițăit de bucurie, eu m-am bucurat să încerc un ceai nou, am desfăcut plicul, am turnat apă fierbinte, mi-am auzit niște osanale că nu-l beau cu îndulcitori și-am tras pe nas aburul ăla pe care-l visam îmbietor.

ceai-organic-scarbos

sursă foto

Iecs, iesc, iesc, iecs! Cred că m-am strâmbat instant, am mulțumit frumos și-am ieșit imediat, că licoarea mea mirosea a fenicul de la o poștă și eu leșin de scârbă când simt miros/gust de așa ceva.

Așa că m-am învățat minte cu produsele misterioase și deși părea amuzantă ideea când mi-a fost prezentată, mi-a trecut orice simpatie față de ea de îndată ce m-a izbit adierea aia fierbinte de fenicul. Și-am tras concluzia că n-aș recomanda nimănui să-și promoveze ceaiurile printr-așa o campanie, că poate apare vreuuna care stă mai prost cu nervii ca mine și le toarnă ceaiul în cap doamnelor care nu fac decât să îmbie lumea cu el.

Surprize de genul ăsta mie nu-mi mai trebuie. Niciodată.

Comments

Oana • October 28, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Monica October 29, 2014 - 11:35 Reply

    :) li s-a dus naibii misterul și promoția! Nu știu de ce, dar am impresia că normal ar fi să te întrebe dacă ai alergii, simpatii aromatice etc înainte să-ți toarne pe gât un ceai. Acum că mă tot gândesc la independență și fenicul nu prea văd legătura. Ăsta e mai mult cu digestia și gazele 😛

    • Oana October 29, 2014 - 12:09 Reply

      La alergii ma gandeam si eu dupa. :))
      Oricum nu ma mai bag la din-astea. 😀

Leave a Reply