Oana Kovacs

17

Cea mai mare frică

Ok, știu că ăsta nu-i subiect de vineri și că s-ar putea să vă deprim și să mă înjurați, dar sper că doar vremea de afară e de blamat pentru ideile care mi se învârt prin minte.

Simțeam nevoia să zic care-i cea mai mare temere a mea. Mi-e frică mie de multe chestii (și faptul că-s mare scenaristă on the inside nu mă ajuta), dar una-i teribilă: mi-e frică să nu uit. Cred că uitarea m-ar depersonaliza complet și m-ar reduce la nimic.

Am mari dubii că există persoane care să citească blogul ăsta de când s-a născut el. Ideea-i că ”foile” lui mă au pe mine. Eu sunt în rândurile astea. Și dacă cineva ar sta să citească din scoarță în scoarță toate gândurile, ideile, amintirile și întâmplările scrise de mine aici și-ar cam da seama cu cine are de-a face înainte să mă vadă la față sau să apuc eu să deschid gura.

Nu-i de mirare că mulți din prietenii apropiații nu mă citesc, doar ”mă au” live și știu în timp real ce-am de zis, ce mă bucură sau ce mă supără.

Și deși datorită blogului mă simt uneori de parc-aș sta dezbrăcată în public, știu că orice-ar fi, pot printa ce scrie aici (sau da linkul) și încuraja pe cineva care nu știe mai nimic despre mine(dar dorește) să afle mai multe.

Și dacă tot scriu despre uitare și amintiri, revine una din ”zicalele” mele favorite (nu știu care-i originea ei, dar din liceu o știu și mă obsedează).

Probabil chestia asta mă consolează, să știu că absolut orice s-ar întâmpla, nimeni nu șterge lucrurile frumoase cu buretele și într-un fel sau altul rămâne ceva în urmă (indiferent că e vorba de urmele lăsate în ceilalți sau cele materiale: gen fotografii, scrisori sau altele).

Comments

Oana • December 14, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Andra December 14, 2012 - 08:55 Reply

    Eu nu m-am gandit niciodata ca as putea sa uit chestii pentru ca de cand am inceput sa fiu cat de cat consienta, am jurnal. Iar blogul meu… el e un fel de extensie mai cenzurata :))).
    Dar Oana, stai linistita, ca indiferent daca ti-a citit blogul sau te-a intalnit personal, omul care a intrat cumva in contact cu tine, nu are cum sa te uite 😛

    • Oana December 14, 2012 - 09:48 Reply

      Merci, Andra, am luat-o ca pe un compliment. :*

      • Andra December 15, 2012 - 19:54 Reply

        :)) ma bucur. pentru ca asa am si zis-o. desi, acum ca stau si ma gandesc, sunt si oameni care m-au impresionat negativ si nu-i pot uita. dar de tine numai din motive bun imi amintesc 😀

  2. vienela December 14, 2012 - 09:41 Reply

    Imi dau seama ca incep sa uit anumite chestii, gen nume de carti citite acum 20 de ani. Totusi, cand intalnesc un titlu, stiu exact despre ce era cartea. 😉
    Foarte tare ma tem de ceea ce nu pot controla, cum sunt cutremurele.

    • Oana December 14, 2012 - 09:49 Reply

      Da, si cutremurele-s horror, ai dreptate.

  3. Tomata December 14, 2012 - 10:21 Reply

    de-asta tot ce fac de ceva vreme e sa fac cumva sa traiesc tot ce vreau sa traiesc, pentru ca poate va veni momentul cand va fi prea tarziu sa-mi mai doresc ceva. si la urma urmei, fericirea e facuta din momente efemere, senzatii de o clipa. si atunci cand firul vietii mele va ajunge la capat, sa pot spune (daca mai sunt constienta si mai am memoria cat de cat intacta) ca am trait frumos si am profitat de viata asta cat am putut 🙂 si nu uita, INTOTDEAUNA in fiecare rau e si-un bine, trebuie doar sa-l gasesti. >:D<

    • Oana December 14, 2012 - 13:41 Reply

      Pai pe asta ma bazez si eu: incerc sa ma concentrez doar pe ce-i frumos sa traiesc la maxim tot. :-*

  4. Cristina December 14, 2012 - 11:38 Reply

    Nu trecem prin viață fără să lăsăm o urmă, ceva care să amintească de noi. De ceea ce suntem, ceea ce facem, ceea ce reprezentăm și mai cu seamă rămân amintirile plăcute, lucrurile bune pe care le-am făcut și pe care nimeni nu le poate contesta.

    • Oana December 14, 2012 - 13:41 Reply

      Foarte frumos ai zis, Cristina. Asa-i.

  5. cotos December 14, 2012 - 14:28 Reply

    Este o frica pe care o inteleg..Si eu tremur cand ma gandesc ca as putea uita anumite locuri sau oameni..Sper sa nu ma confrunt cu asa ceva 🙂

    • Oana December 14, 2012 - 15:31 Reply

      Sper sa nu. As prefera sa nu pateasca nimeni asta.

  6. Savoir Faire December 14, 2012 - 17:10 Reply

    Memoria este de scurta, medie si lunga durata.
    Nu spun ca este normal sa uitam, pentru ca ma indoiesc ca sunt eu in grad sa dau definitia de “normalitate”, ci spun doar ca este natural sa uitam.
    Tine in primul rand de natura noastra biologica si in alte randuri de cantitatea de informatie care trebuie memorata si de prioritatea pe care o acordam informatiei.
    😀

    • Oana December 15, 2012 - 22:59 Reply

      Da, inteleg, dar nu ma gandeam la “am uitat sa duc gunoiul”.

  7. Kadia December 14, 2012 - 20:22 Reply

    Si eu scriu din exact acelasi motiv: sa nu uit! Realizez cat de mult uit cand cei cu care am trecut prin diferite aventuri de-a lungul anilor vin si-mi povestesc ceva ce am facut sau ni s-a intamplat si eu ma uit in gol, negasind nimic in cutiuta 🙁
    De asta am inceput jurnalele pe blog, ce am facut si cum am trecut prin ele. Sentimentele mele si gandurile mele intime nu-s pentru altii, dar acolo nu-i nicio paguba daca se pierd. Ceea ce iubesc nu voi pierde din amintiri, iar restul nu sunt de fapt atat de importante daca le-am uitat 😉

    • Oana December 15, 2012 - 22:59 Reply

      Just like me :).

  8. Iulia Nanescu December 15, 2012 - 16:36 Reply

    Cineva m-a intrebat in urma cu vreo doua luni: “cu ce te alegi din relatia asta?”, iar eu i-am raspuns: “cu amintirile”. A zambit si nu cred ca a inteles ca pentru mine, a avea o amintire, individuala sau colectiva, inseamna ca am la ce se ma raportez si la cine sa ma duc cu gandul. Ideea ca sunt o persoana care pretuieste amintirile ma face sa cred ca nu pierd esentialul si frumosul din fiecare zi.

    • Oana December 16, 2012 - 00:07 Reply

      Asa cred si eu, ca daca tii la amintirile tale nu pierzi nimic important :).

Leave a Reply