Oana Kovacs

ce-ma-enerveaza
14

Ce mă mai enervează în lumea asta – partea… X

ce-ma-enerveazasursă foto

Cred că îs atâtea postări pe blogul ăsta cu ce mă enervează pe mine, de bat recordul celor care produc Star Wars. Dar nu-i nimic, e blogul meu și sigur îmi dă voie constituția să mă plâng pe el. 😛

Și oricum, dacă nu-s eu țâfnoasă, atunci cine? Că majoritatea bloggerițelor îs niște zâne, n-ai bază în ele să se dea cu c.rul de pământ când situația o cere. Na, lasă că fac eu un update despre starea națiunii, că prevăd că și pe voi vă enervează ce mă irită și pe mine.

O să încep cu micul meu univers adolescentin: îs plină de coșuri. Lovește pubertatea în mine like there’s no tomorrow. Pe bune, de la 13 la 19 ani n-am avut atâtea coșuri câte am avut în ultimele luni. Probabil întineresc.

În casă mă enervează că am parcă încontinuu haine de spălat. Seriously, Carpe Diem-ul mă lovește fix când întind șosetele pe sârmă și încep să dramatizez.

În jurul blocului mă enervează ăia care parchează ca niște boi. Pe bune, unii oameni îs în stare să ocupe două locuri de parcare cu un Matiz. Cât de bătut în cap să fii? Ca să nu mai zic că s-au ridicat din zonă o mulțime de mașini abandonate și… ghiciți ce? Avem mai multe locuri de parcare? Nu, se parchează de parcă am avea prea mult spațiu, fiecare pe câte două, trei locuri – o mașină mare merge și pe trei.

În oraș mă enervează șantierele. Domnul Robu s-a hotărât să repare în Timișoara tot ce era de reparat. TOT. Deodată. Oare e evident că absolut toate șantierele se închid mult după termenul limită și orașul e tot spart și blocat?

În țară mă enervează Ponta. Pentru că doctorat și pentru că plagiat și pentru că justiția e o curvă. Take a deep breath… exhale…

Pe plan global mă supără Campionatul Mondial de Fotbal. Citiți și voi de ce, că nu are rost să rescriu eu toată pologhia.

Gata, ZEN. #notevenonedayofhappiness, că tot e feșăn. (Nu, nu-s atâta de cinică să râd de ideea asta, chiar îmi place.)

Comments

Oana • June 5, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. O Oană June 5, 2014 - 07:14 Reply

    Înțeleg în special partea cu șantierele… am avut în ultimele săptămâni o serie de surprize: se sparge strada și m-am trezit că n-am cum să ies din bloc de moloz; s-a cimentat strada și m-am trezit că trebuie să calc în cimentul umed ca să ajung înapoi în bloc; se sparge iar strada pentru că… RDS și pentru că tractoarele parchează fix în fața scării mele. Fiindcă se poate.

    • dam167 (dam ăla) June 5, 2014 - 08:14 Reply

      S-a betonat, Oană, s-a betonat. Cimentul Portland este o componentă a betonului. Și dacă s-a betonat, ai călcat în betonul care nu era întărit.

    • Oana June 5, 2014 - 12:24 Reply

      La noi in zona doamne-ajuta n-avem din-astea. Stam la periferie. :))

  2. dam167 (dam ăla) June 5, 2014 - 08:21 Reply

    De fapt multă lume nu înțeleg asta cu plagiatul. De fapt, nici măcar eu n-o înțelegeam până recent.
    Practic, când vine vorba de teze de doctorat sau lucrări științifice, plagiat se referă la că cât din textul altcuiva (în procente) ai luat și ai pus la tine. Există niște algoritmi care calculează așa numitul procent de plagiarism dintr-o lucrare. Având în vedere că nu prea ai cum să nu preiei chestii din alte lucrări pentru simplul fapt că trebuie să faci referire la contextul actual, toate lucrările au un grad de plagiarism. Acest coeficient e mai mic pentru lucrările cu caracter tehnic și mai mare pentru celelalte domenii – de exemplu în drept, e greu să aduci ceva nou fără să amintești legile existente prin citat.

    A, în caz că nu e clar/cunoscut, în cercetare nu poți spune ”În oraș mă enervează șantierele.”, zice Oana Kovacs și să fie totul în regulă. Dacă ai o teză de doctorat alcătuită numai din citate, nu prea mai e a ta. Nu zic că apele sunt cristaline în cazul Ponta, dar nu e nici cum povestește presa de scandal.

    • Oana June 5, 2014 - 12:28 Reply

      Am scris si eu lucrari verificate sa nu fie plagiate si cam stiu ce si cum. Tocmai de aceea ma enerveaza, ca am citit la momentul scandalului plagiatului ce a facut domnul Ponta si a-ti asuma niste cuvinte, uitand complet sa mentionezi ca nu-s ale tale intra sigur in categoria plagiatului.
      Ma enerveaza si ca el se face ca ploua si ca “managementul” tarii a trecut peste incident de parca ar fi ceva absolut normal.

  3. roșu vertical June 5, 2014 - 09:13 Reply

    Completare la masini si parcari in ro. Pe mine, ca mama posesoare de copil cu carucior aferent, ma enerveaza boii aia cu masini mari si fitoase, dar nu numai, ca nesimtirea nu-i afecteaza doar pe astia cu bani, care parcheaza pe trotuare, asa incit eu tre’ fie sa ma infig in gardul viu, fie s-o iau pe strada, caci, nu-i asa, si caruciorul e pe roti.

    • Oana June 5, 2014 - 12:43 Reply

      Si eu m-am gandit la problema carucioarelor, desi n-am copii. La noi in zona se parcheaza pana la trotuar (ca e ingust el oricum).

  4. Anne June 5, 2014 - 11:33 Reply

    La aia cu spălatul rufelor I feel you, sister! :) Și pe mine mă apucă niște nervi când întind șosete! Dar deh, nici nu putem trăi ca niște porcușori. Eu mă agit fiindcă uneori se usucă greu, și fix când să le strâng, întind altele, și fără o pauză pare mai tragică situația decât e de fapt.
    Da, știu, nu e o problemă gravă, dar …

    • Oana June 5, 2014 - 12:44 Reply

      Eu le las pe uscator si daca se usuca… ca oricum spal des si strang unele si pun altele. :))

  5. Eda HM June 6, 2014 - 20:24 Reply

    Eu am o varsta muuult mai mare decat a ta banuiesc, dar m-a pocnit pubertatea si pe mine…Cred ca e ceva in aer!
    Ma enerveaza ca am mereu rufe de CALCAT, ca de spalat se ocupa aproape toata lumea in casa asta.
    Acum doua dimineti am gasit pe aripa stanga spate vopsea alba (masina mea este culoarea sampaniei) pentru ca boul din spatele meu avea vreo 2 m in spatele lui dar cred ca i-a fost lene sa dea cu spatele si a iesit direct.
    Nu stiu cum e in Timisoara, dar stiu ca in Bucuresti, de un an de zile, de la Piata Iancului la Cora Pantelimon (sau Dr.Taberei, sau Balta Alba, sau Mihai Bravu sau Calea Vacaresti…) totul e varza, au spart, au stricat, au taiat toti teii, au redus nr de locuri de parcare la 30% (iar eu incerc sa ajung acasa in jur de 18.00 sa prind pe undeva un loc de parcare, (oriunde dar nu pe sosea, ca mi-e teama sa nu ma trezesc cu vreo amenda).
    Despre plagiat nu vreau sa comentez (despre fotbal nici atat, mai ales ca acum, cand scriu eu, toata lumea e cu ochii pe Simona, bravo ei si bafta maine!), au curs rauri de cerneala pe chestia asta si degeaba, cred.
    O zi mai buna!

    • Oana June 7, 2014 - 10:27 Reply

      Oh… deci nu e numai la noi problema cu orasul spart. Cu teii mi se pare de-a dreptul trist. Am o problema cu oamenii care taie copaci si nu planteaza altii in loc.

  6. Doi pentru unu | Oana Kovacs
  7. Eu mă plâng, tu te plângi, noi ne plângem | CristinaTM

Leave a Reply