Inepțiile mele
Currently Browsing: Vero
fodovadă – Aida
"The Da Vinci Code" de Dan Brown
Într-o ordine total nesănătoasă și lipsită de orice logică, vă povestesc în continuare despre cărțile citite de mine. Dacă tot am terminat ”The Da Vinci Code”, am zis să povestesc imediat de ea, o să înțelegeți de ce.
În primul rând trebuie să mă laud că am citit-o în original și a fost muuuuuuuuuuult mai simplu decât m-am așteptat. Cartea în română o am în casă de ani buni dar după atâtea mixed reviews am ignorat-o total până m-am decis să o citesc fix pentru că era în engleză. Thanks to Vero.
Așa că în câteva zile am dat-o gata. Pentru că are genul ăla de twisturi care te fac să nu o lași din mână. După cum probabil știți deja, e vorba de un profesor de la Harvard – Langdon, care ajunge acuzat pe nedrept de moartea unui custode de la Luvru – Sauniere, și împreună cu nepoata acestuia – Sophie, încearcă să-și dovedească nevinovăția. Și aici începe distracția pentru că Sauniere le-a lăsat o mulțime de indicii criptate lui Langdon și lui Sophie, indicii care ar trebui să îi ducă la Sfântul Graal și la rămășițele pământești ale Mariei Magdalena care e ta nananna naaaaaaaaa – soția lui Hristos! În joc apare Teabing, un geniu în ale simbolismului care vrea să-i ajute, dar defapt nu prea vrea… Spoiler, spoiler, dar nu vă zic chiar tot acuma – pas cu pas. Anyhow, la final, aflăm că Sophie e bine merci urmașa lui Hristos. Pam, pam!
Ce mi-a plăcut: că m-a ținut cu sufletul la gură, că a fost o gură de aer proaspăt după atâtea cărți în română, că am aflat câteva informații interesante pe care nu le știam.
Ce nu mi-a plăcut: unele faze au fost uber trase de păr, acțiunea e total nerealistă, vocabularul e simplist și sfârșitul e tipiiiiiiiiiiiic Brown. As in Sandra! (Zici că-s frați, Alexuța și Dănuț Brown!)
Dacă o recomand sau nu, hmmm, nu știu ce să zic, probabil că da, ca lectură ușoară de destindere – se poate citi în tren fără niciun fel de probleme, oricum cred că i se dă delete din memorie destul de rapid.
Acuma dacă tot am citit așa o carte controversată, sper să aud ceva păreri și de la voi.
“The Da Vinci Code” de Dan Brown
Într-o ordine total nesănătoasă și lipsită de orice logică, vă povestesc în continuare despre cărțile citite de mine. Dacă tot am terminat ”The Da Vinci Code”, am zis să povestesc imediat de ea, o să înțelegeți de ce.
În primul rând trebuie să mă laud că am citit-o în original și a fost muuuuuuuuuuult mai simplu decât m-am așteptat. Cartea în română o am în casă de ani buni dar după atâtea mixed reviews am ignorat-o total până m-am decis să o citesc fix pentru că era în engleză. Thanks to Vero.
Așa că în câteva zile am dat-o gata. Pentru că are genul ăla de twisturi care te fac să nu o lași din mână. După cum probabil știți deja, e vorba de un profesor de la Harvard – Langdon, care ajunge acuzat pe nedrept de moartea unui custode de la Luvru – Sauniere, și împreună cu nepoata acestuia – Sophie, încearcă să-și dovedească nevinovăția. Și aici începe distracția pentru că Sauniere le-a lăsat o mulțime de indicii criptate lui Langdon și lui Sophie, indicii care ar trebui să îi ducă la Sfântul Graal și la rămășițele pământești ale Mariei Magdalena care e ta nananna naaaaaaaaa – soția lui Hristos! În joc apare Teabing, un geniu în ale simbolismului care vrea să-i ajute, dar defapt nu prea vrea… Spoiler, spoiler, dar nu vă zic chiar tot acuma – pas cu pas. Anyhow, la final, aflăm că Sophie e bine merci urmașa lui Hristos. Pam, pam!
Ce mi-a plăcut: că m-a ținut cu sufletul la gură, că a fost o gură de aer proaspăt după atâtea cărți în română, că am aflat câteva informații interesante pe care nu le știam.
Ce nu mi-a plăcut: unele faze au fost uber trase de păr, acțiunea e total nerealistă, vocabularul e simplist și sfârșitul e tipiiiiiiiiiiiic Brown. As in Sandra! (Zici că-s frați, Alexuța și Dănuț Brown!)
Dacă o recomand sau nu, hmmm, nu știu ce să zic, probabil că da, ca lectură ușoară de destindere – se poate citi în tren fără niciun fel de probleme, oricum cred că i se dă delete din memorie destul de rapid.
Acuma dacă tot am citit așa o carte controversată, sper să aud ceva păreri și de la voi.
Level Asian la vopsit și coafat
Aseară am făcut-o frumoasă.
Sper să facă bine să confirme.
Ideea-i că mi-am descoperit un nou talent: îmi place să-mi vopsesc prietenele. Până acum au trecut minim 6 gagici prin mâna mea și toate au fost uber mulțumite așa că aseară am trecut la next level: vopsit, spălat, mască și chestii și uscat frumos cu peria. Sentimentul de la final: cam același pe care îl are un câine care dă non-stop din coadă și se învârte în jurul ei și așteaptă un treat. Îmi place să fac părul altcuiva și am și răbdare, daaaaaaaaaaaarrrrrrrrrrrr doamne ferește să trebuiască să mi-l fac mie că se termină cu nervi și o coadă simplă. Și nici nu stă nici cu un tub de fixativ. Deci n-am învățat pe mine, am un talent nativ remarcabil.
Cum s-ar zice pe 9gag (sursa foto, fanii o să priceapă 140% despre ce e vorba în postare) – sunt level Asian la vopsit. Sau mă pricep 140%. :)
Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare. Cu excepția părților în care vorbesc de talentul meu remarcabil și de priceperea mea nemaipomenită.
Bătrânei
”Un bătrân și o bătrână/ Două jucării stricate, merg ținându-se de mână” (Ion Minulescu)
Îmi plac bătrâneii care merg pe stradă și se țin de mână. Sau intră în magazine și se sfătuiesc ce să le cumpere la nepoți. Sau au grijă unul de altul, ea îi aranjează fularul la gât lui, el îi dă ei mănușile. Unii sunt aranjați, zâmbesc și vorbesc ca doi adolescenți. Alți bătrânei au un aer înțelept.
Când îi văd pe stradă, tot timpul i-aș poza, să știu că mai pot să îi văd și altădată, că nu o să dispară niciunde, să mă asigur că există, că trăiesc și că sunt bine. Evident, nu-i pozez pentru că ar fi ciudat și aș părea abuzatoare de bătrânei.
Mi-ar fi plăcut să am și eu așa bunici. Să se aranjeze să vină la mine, să discute ce carte potrivită pentru o tânără de vârsta mea să îmi cumpere, să mă sune pe mobil și să îmi spună că au o surpriză pentru mine și că au vrut pur și simplu să mă audă. Să îmi spună că m-am făcut o domnișoară frumoasă și să discute cu prietenele mele pe care le știau de mici copile. Să cumpere flori ca să pună în vază.
Iar am început să mă gândesc la asta după ce zilele trecute am văzut doi bătrânei super drăguți în centru și apoi a postat și Vero fotografia asta făcută de ea (cred că în Belgrad sunt ei, dar nu-s sigură în Sofia, Bulgaria).
Și mi-am dat seama că nu-s chiar singura vânătoare de bătrânei îndrăgostiți când mi-au zis și alte prietene că au citit pe blog și mă anunță că și lor li se par dăguți. Prietena mea cea mai bună din liceu mă sună tot timpul când vede bătrânei care merg de mână pe stradă să-mi zică de ”jucării stricate”. Sau îmi dă un mesaj. Și mă bucur tot timpul, parcă-mi luminează ziua. Și Andra :) a scris și ea aici că îi plac bătrânei îndrăgostiți, că sunt ”cea mai romantica imagine ever!”.
Vă place fotografia? Ce părere aveți de bătrâneii care se plimbă cu perechea și vorbesc cu drag de nepoți? Ce sentimente vă trezesc?
Ne-am apucat de zumba
Cred că de n luni o țin pe blog cu bla-bla-urile mele legate de zumba. În sfârșit pot să mă laud că n-am vorbit în van, aseară am fost la prima lecție de zumba din viața mea. Biensur, nu m-am dus singură, inițial discutasem despre asta (și) cu Andreea, dar cum programele noastre nu se pupă nicicum și eu tooooooooooooooooot am amânat zumba la nesfârșit, am plănuit asta până la capăt cu Aida și am târât-o și pe Vero după noi, să încerce numa’ un pic de zumba, să vadă cum îi. După stabilirea detaliilor tehnice și organizatorice, am ajuns acolo și lucrurile au stat cam așa:
Vero: Mie nu îmi place. în șoaptă
Aida: Stai să vedem cum e ora. tot în șoaptă
Vero: Da’ mie nu îmi place deloc. tot șoptit
o tanti binevoitoare: Fetelor, prima dată la zumba?
noi, în cor: Daaaa!
tanti către Vero: O să-ți placă!
Vero zâmbind fals și cu glas moooaaaaaale: Da…
Și-o găsit cui să îi zică.
Mergem în sală, antrenorul de zumba zâmbitor și bine-dispus, îi pică ochii direct pe noi: Fetele noi?
Noi, în cor: Da… :D
Antrenorul: Bine ați venit la zumba!
Începem – muzică și mișcare ritmată. Eu zâmbesc cu gura până la urechi, Aida și ea. Vero mârâie.
Următoarele 10 minute – eu cu gura până la urechi, Aida la fel, Vero nu-i încântată deloc.
Următoarele 10 minute, trecem la mișcări mai senzuale – eu cu Aida zâmbim tâmp, Vero zice că nu prea îi place.
Repriza 4. Eu și Aida ne amuzăm maxim, zâmbim de parcă ne-ar oferi cineva un teanc de un milion de euro, Vero picotește. Se șterge cu prosopul, bea apă. Nu-i mai chiar așa încruntată.
Ultimele 10 minute. Mișcare latino. Eu zâmbesc, Aida zâmbește. Vero parcă ar zâmbi și ea.
Se termină ora.
Deci, mergem să ne facem abonamente de zumba? Cine ghicește cine o zis asta primește zâmbete și urări de bine zilnic, toată viața (da, încă zâmbesc tâmp și încă-s plină de energie, zumba does this to people!).
Ați încercat? Dacă nu, ce sporturi faceți? Sau să le zicem obiceiuri sănătoase, as lately. :)
fodovadă – Aida
