Inepțiile mele
Currently Browsing: Timisoara mea

O, ce zile frumoase!

zile-frumoase-fericite-teatrul-maghiar

O, ce zile frumoase sau Zile fericite e ultima piesă văzută la Teatrul Maghiar Csiky Gergely din Timișoara (ăla care se pregătește de TESZT, da?). Am văzut piesa chiar în premieră, vineri, 17 mai, de la ora 19.

Zile fericite e o adaptare după piesa cu același nume scrisă de irlandezul Samuel Becket. Să vă zic că nici Becket nu a fost original cu titlul? El s-a inspirat de la Verlaine, care, mă gândesc eu c-a fost original. :)

Dar să vă spun de piesă. Din păcate nu-s la fel de încântată de aceasta ca de altele. Vă explic: întreaga punere în scenă e o mare metaforă. E vorba de viață și de moarte. Winnie (Andrea Tokai) și Willie (Bandi András Zsolt) sunt singurele personaje care timp de o oră și jumătate vorbesc despre viață și despre zilele trecute. Winnie zace îngropată în nisip, dar Willie reușește să se miște, chiar dacă cu greu. Zilnic, cuplul petrece timp împreună așteptând orele serii când se dă stingerea, mai precis când sună ceasul.

Așa cum spuneam mai devreme, metafora legată de viață și moarte dă tonul piesei. Fiind una statică, cu doar două personaje, înțelegerea dialogului e totul. Din păcate cred că traducerea nu e absolut fidelă originalului și deși nici până acum nu am simțit-o ca fiind 100% accurate, de data asta vă zic că nu am rămas impresionată de cuvinte sau de vreo înțelegere spectaculoasă a ceea ce am văzut.

Știind despre ce este vorba cred totuși că pentru un vorbitor de maghiară experiența este cu totul alta. Eu nu am înțeles subtilitățile, nu am prins tonul actorilor, nu am dedus ce se spunea printre rânduri.

Așa că nu știu cât de ok e să judec eu piesa aceasta.


Cum a fost la PR Beta 2013

Ca să nu o mai lălăi și să vă aburesc cu bla-bla-uri intru direct în subiect.

Conferința PR Beta 2013

Panelul 1:

Călin CrainicVitrina Advertising – nu părea impresionat că e primul speaker, ideea speech-ului său a fost că trebuie să te faci ascultat, nu auzit.

Sorin TrâncăFriends Advertising – a vorbit foarte mișto de storytelling, de povestea care trebuie creată în jurul brandurilor. Am apreciat foarte tare că e primul om din comunicare pe care eu personal l-am auzit subliniind că 75% din brandurile românești din top 50 nu sunt controlate de români.

Ștefan StroeIncandescent Marketing – a vorbit fain despre comunitățile online și brand ambassadorship, un subiect care pe mine mă interesa.

Panelul 2:

Oana BulexaThe Practicedeja știți, m-a impresionat rău, doar e de la THE Practice. A vorbit despre comunicare mai presus de social media și de faptul că nu orice brand are nevoie de social media, exemplul fiind Pay Point.

Alex CiucăSuperior Media – a explicat pe înțelesul tuturor cum gestionezi foarte bine un cont de Facebook cu buget zero – dacă ești vedetă! :) Tot el a subliniat importanța găsirii canalului de comunicare perfect.

Georgiana GheorgheThe Presage – a avut un discurs și un ”joc” legat de transparența în comunicare.

Panelul 3:

Daniel DavidBabeș Bolyai – a explicat ce e contaminarea psihologică și de ce nu putem controla informația de care ne lovim, chiar dacă avem impresia că putem.

Christos FouskoudisRomtelecom – a vorbit un pic despre proiectul afacereataonline.ro, Romtelecom fiind susținătorul PR Beta.

Mugur PătrașcuiLeo – a vorbit despre esența brandurilor, despre contentul care, după cum bine știți e rege, despre managementul unui brand în trecut și în prezent. Tot Pătrașcu a ținut să menționeze că e foarte important ca un influencer să-și asume 100% brandul. Ca să nu o lungesc, vă zic că a vorbit mult și bine. :)

Panelul 4:

Simona NeumannAsociația Timișoara Capitală Culturală Europeană – jur că n-aș fi vrut să scriu asta, dar greșelile de pe absolut fiecare slide m-au distras enorm. Am rămas doar cu ideea că asociația există din 2011, are nevoie de voluntari și de bani și se speră că în 2021 orașul nostru va fi capitală culturală europeană.

Tinu VidaicuClub Management & Ritma – am aflat că promovează Ponton Casa Baraj, BC Timba și cântăreții Kamelia și George Hora + câteva detalii pe aceste studii de caz.

Oltea Zambori - Comedy Cluj – Nebuloasa a vorbit din perspectiva omului implicat în Comedy Cluj despre pasiunea pe care o pune în proiectele de comunicare culturală. Și credeți-mă pe cuvânt, când e vorba de cultură, pasiunea e ultra-necesară, cultura nu produce bani care să dea afară din casă cam pe nimeni la noi. Tot Oltea a spus că este important pentru un comunicator să-și cunoască produsul și defectele acestuia pentru a putea gestiona cazurile în care și alții i le remarcă.

Workshopuri:

Comunicarea de crizăMonica Jitariuc – bestial! Ce pot să vă zic, și dacă nu aș fi aflat nimic nou, tot m-aș fi declarat încântată pentru că Monica a fost funny și șarmantă. Ne-a dat niște informații super mișto despre cum manageriază o agenție de PR o criză și despre cum se pregătește pentru ea. În plus, am făcut un exercițiu pe echipe, am primit de la ea feedback ”distructiv” și ne-am testat talentele de oameni de PR.

comunicarea-de-criza-prbeta-monica-jitariucfotografie de pe Facebook-ul PR Beta din timpul workshop-ului Monicăi

De la site la online - Alex Ciucă – nu pot să zic că am primit informații noi, chiar știam cam tot din ceea ce a prezentat Alex. Totuși, mi-a plăcut mult pentru că a explicat metode super simple de promovare oamenilor din sală (mulți nu lucrau în comunicare, ci pur și simplu veniseră pentru a învăța cum să comunice online când e vorba de afacerile lor proprii). A fost un dialog fain de tot, s-a discutat mult, s-au schimbat impresii și s-au creat legături. În plus, Alex s-a pregătit temeinic cu sugestii pentru participanții la workshop (studiase lista de dinainte pentru a știi pe la ce firmă lucră fiecare), chestie tare drăguță.

Concluzia: PR Beta 2013 mi-a plăcut mai mult decât PR Beta 2012, deci vreau să merg și la PR Beta 2014.

Felicitările, masa și dansul în comentarii, vă rog. :)


Primele impresii după conferința PR Beta 2013

pr-beta-timisoara-2013-badge

Ieri am stat, am ascultat și-am scris. Am o grămadă de notițe, aproape tot va ajunge și pe blog, că mă gândesc că nu sunt singura pasionată de comunicare din zonă și dacă tot am fost eu la PR Beta 2013 e fain să aflați și voi cum a fost.

Ca să nu vă spun doar că a fost mișto și atât, vă zic că The Practice a mai crescut în ochii mei (nu știam că se mai poate, eu oricum îs mare fană a agenției) după ce am auzit-o pe Oana Bulexa vorbind și-am crezut că poate suntem doar noi două în sală și stăm la cafea de e așa relaxată și spune așa sincer că NU orice companie are nevoie de promovare agresivă pe online. Dar gata, mai mult nu vă zic!

Azi merg la un workshop de comunicare de criză susținut de Monica Jitariuc și-s super curioasă cum o să fie! :)

Să aveți o vineri plină de evenimente frumoase!


Începe TESZT

Vreți sau nu, aflați (și) de la mine că în 24 mai începe TESZT. Adică Festivalul Euroregional de Teatru. V-aș zice în maghiară, ca să vă lămuriți de la ce vine TESZT, dar nu cedez ispitei copy-paste-ului și nici memoria nu mă duce să rețin ce-i de scris. Ideea-i că ne vom bucura (da, m-a lovit și pe mine dragostea de teatru, mai bine mai târziu decât niciodată), noi, timișorenii, de 7 zile de teatru.

Eu mă voi bucura de vreo 4 piese, că atâtea am putut strecura în programul meu după ce l-am studiat îndelung pe cel al festivalului. Dar cum îs băgătoare de seamă și iubesc să-mi dau cu părerea, vă fac un top 3 (că atâtea piese din festival se suprapun cu ce am văzut eu până acum) al pieselor de neratat. Să nu vă prind că nu mergeți din motive financiare, pe cuvânt că acum chiar îs super oferte!

So:

Locul 3 – Gardenia - piesă doar cu femei, povestea unei familii de-a lungul câtorva generații. N-are niciun minus pentru care am pus-o pe locul 3, au celelalte piese plusuri.

Locul 2 – Vremuri de pace – trebuie văzută piesa mai ales pentru actorul principal. Joacă extraordinar, din punctul meu de vedere.

Locul 1 – Operă Țărănească – dragoste, pasiune, muzică, și mai multă muzică, decoruri, costume, Django unchained și iar muzică. Să vă zic pentru a mia oară că eu am fost o dată și mai merg încă o dată și cu ai mei? :)

Vă las mai jos programul. La ce piese ne vedem? (Ca să vă zic și de prețurile de la TESZT: un abonament TESZT 60 costă 60 de lei și include 6 spectacole. 6! Pentru o sumă pe care mulți o dau pentru un bilet la un film 3D, nachos și Cola la cinema. Gândiți-vă la asta.)

program-teszt-2013-timisoara


Cine vine cu mine la PR Beta?

Cum m-ați convinge să vorbesc dacă efectiv m-aș încăpățâna să tac și l-aș lua pe NU în brațe? (Nu trebuie să răspundă la întrebare persoanele care se bucură de momentele de liniște atunci când eu tac…)

pr-beta-timisoara-conferinta-2013

Nu fac mișto de voi cu întrebarea asta. Aștept un răspuns sincer și mișto. Pentru că joia viitoare la Hotel Timișoara din Timișoara (evident) are loc a treia ediție PR Beta. Prima am ratat-o, la a doua m-a luat Adriana cu ea știind că mă pasionează subiectul și la a treia am eu ocazia să iau pe cineva cu mine la conferință.

Așa că n-am pus degeaba a doua întrebare (prima fiind în titlu).

Pentru cei care n-au mai auzit până acum de PR Beta: este o conferință regională de comunicare online. Faină, zic eu. Folositoare, mai zic și alții. Fun, zice toată lumea. Eu mai pot să vă zic că nu-i de ratat.

Dacă nu aveți bani de investit, rugați-vă șeful să vă trimită la specializare, nu o să îi pară rău. Eu una sunt sigură că și anul ăsta plec(ăm) de la eveniment încărcați de informații utile, ca să nu mai zic că tot acum debutează și workshop-urile PR Beta, unde vin profesioniștii comunicării online să ne învețe pe noi, cei mici, cum stă treaba. Eu una visez să o ascult pe Monica Jitariuc vorbind despre comunicarea de criză, sper doar să prind loc, că am auzit că se cam înghesuie lumea când aude de ea (numa’ zic!).

Deci, parol, cu mine cine vine? :)

Orice vine va afla luni (că am uitat să menționez treaba asta super mega extra importantă).


« Previous Entries

Powered by Wordpress | Designed by Elegant Themes