Dacă tot vorbeam de profesori și eu povesteam de profa mea de română din generală, care a fost o drăguță, nu pot să nu vă povestesc și de cea din liceu care a fost tare amuzantă :).
Amuzantă pentru mine, că aveam tot timpul meciuri cu ea, recunosc, îi puneam întrebări la care știam că nu-i pregătită să răspundă și mă distram. Dar și ea avea ocazia să se laude cu mine și cu premiile mele de la olimpiadele pentru care mă pregăteam singură (sunt autodidactă, ce naiba!) acasă atârnând relaxată în fața televizorului cu o pungă de popcorn în mână (Mens sana in corpore sano). Cum mă știa ea pe mine dintre toți mai răsărită la învârtit cuvinte, vine într-o zi foarte hotărâtă în clasă, cu o mimă ciudată, ceva între tristețe și maximă încântare.
”Oana, astăzi ai o sarcină foarte importantă. Te-am ales pe tine pentru asta pentru că tu știi să scrii. E foarte important să scrii frumos, clar și concis. Și emoționant. Ca să înțeleagă doamna profesoară
X din rândurile scrise de tine că noi suntem cu toții alături de ea. Şi să publicăm cât mai repede.”
Evident, “pe vremea mea” nu exista nici măcar primul model de iPhone, ce să mai zic de nou lansatul iPhone 4S (care a apărut şi el “cât mai repede” în România prin Vodafone, adică cei de la care am eu numărul meu de 8 anişori şi 3 zile) ca să zic că-s rapidă şi-i fac profei pe plac.
Nu știu cât ați înțeles voi până aici din ce vroia ea de la mine, dar eu mă uitam lung și cu o față de WTF!? Dar profa a avut grijă să mă lămurească.
”Oana, o să scrii un necrolog!”
Şi cică… De ce-mi doresc eu un iPhone 4S de la Vodafone? (Şi Blogal Initiative.)
Păi… încă n-am telefon deştept şi n-ar fi rău să-l am pe cel mai deştept pentru că după cum se vede e util în orice situaţie. Chiar în ORICE situaţie!
Voi ce aţi face cu un iPhone 4S?
Pe unii dintre voi poate i-am spamat un pic ieri :).
Vroiam să vă aduc la cunoștință un proiect frumos în care mă implic, dar am așteptat să vorbesc despre asta pe blog până azi pentru că știam că
Alexandra îmi pregătește ceva. Ea mă întreabă cui îi mulțumesc eu dintre foștii mei dascăli.
Proiectul este unul de suflet în care eu împreună cu câțiva
copii, coordonați de
Sorin Tudor ne-am implicat pentru a atrage atenția asupra acelor dascăli care ne-au modelat și ne-au dăruit din cunoștințele lor pentru a face oameni din noi.
Pentru mine, doamna profesoară Crașoveanu Ana a fost cea care și-a lăsat cea mai importantă amprentă asupra educației mele. Și odată cu scrisoarea prin care i-am mulțumit, m-am decis (sau aș putea zice că am fost decisă de altcineva) să o caut și să îi spun și ei despre proiect și despre ce au însemnat pentru mine orele de limbă română predate de ea. Mi-e cam dificil să dau de ea, dar sper să o găsesc :).
Astea fiind zise, mor de curiozitate cui ar mulțumi
Mădălina,
Mihaela,
Tomata și
Andra. De asemenea le invit să scrie și ele o scrisoare dascălilor în cauză.
Voi ați mulțumit? Cui și de ce? Vă invit să scrieți, atât aici, cât și în cadrul proiectului.
Asa a ajuns cineva la mine pe blog. Cu siguranta soarta l-a indreptat sau a indreptat-o aici pentru ca acuma, la 23 de ani si aproape jumate inca ma mai intreb cateodata (si ii intreb si pe altii) cum m-or lasat pe mine unii profi sa termin scoala. Am terminat-o ca am stiut sa bat campii. Cu gratie, ca suna mai bine asa, suna mai domnisoresc :).
Well, sa ma laud. Cred ca profu’ de isto’ din generala mi-a dat unul din cele mai bune sfaturi din istorie :D. El ne-a invatat (ca nu mi-a zis numai mie, evident) ca trebuie sa fim pregatiti sa vorbim mult in orice situatie, sa avem o cultura bogata, astfel incat daca participam la o discutie unde ar trebui sa ne dam cu parerea pe un anumit subiect pe care nu il cunoastem, sa trecem rapid peste el si sa deturnam discutia spre subiectul cunoscut de noi, unul pe care sa il cunoastem foarte bine si sa putem vorbi muuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuult :D. Sincer, sfatul asta mi-a prins mai bine decat orele de PTP unde am invatat sa cos goblen si sa fac servete pe etamina si unde se mai si isteriza profa ca se vede urat pe spate (de parca il coseam cu modele ca sa il tin pe verso, dar asta-i alta discutie :D) sau asa zisele ore de info [unde am aveam niste calculatoare de cand era bunica fara mare si tot ce puteam sa facem era sa desenam intr-un stramos al paintului si sa jucam un joc cu un ursulet pe care trebuia sa il urcam intr-un balon cu aer cald. Cand urcam ursuletul in balon (in primele 15 secunde maxim), se termina jocul. Exciting, right???].
Asa ca am fost fata descurcareata si am aplicat metoda cum am prins ocazia :D. Inclusiv in a doua ora de romana la liceu, cand profa m-a ascultat si mi-a dat 10 si m-a felicitat, neavand habar ca eu nici nu deschisesem cartea acasa si tot ce ii povestesc si repovestesc de 3 ori cu alte cuvinte sunt chestii din cultura mea generala, asortate cu cate-un fact nestiut despre Ion Creanga ca sa o impresioneze. And it worked! Si chestia cea mai tare e ca functioneaza in 99,99% din cazuri pentru ca profesorii/auditoriul tind sa uite de subiect si sunt tinuti in priza de alte informatii interesante (adiacente) (o singura data mi-am primit o lucrare de control cu nota 10 pe ea si cu “P.S. Nu mai bate campii cu gratie” :))))
Atentie, a bate campii nu este totuna cu a bate campii cu gratie. Recent am auzit un pastor vorbind si m-am plictisit groaaaaaaaazniiiiiiiiic! El batea campii fara pic de gratie, aborda subiecte total nepotrivite pentru situatia in care era pus sa vorbeasca, sarea de la un subiect la altul, nu avea pic de logica etc.
Pe cat era de laudata metoda asta de profu’ de isto’, pe atat de blamata era de domnu’ invatator care ne zicea sa nu facem si noi ca Bula. Bula care a mers la un examen si a extras subiectul “iepurele”, dar el nu stia decat “morcovul”. Si a scris: “Iepurele manca morcovi.” si de acolo o intreaga poliloghie despre morcov, evident :)).
Well, eu cred in a bate campii cu gratie si m-am folosit de metoda asta la maxim, mai ales cand aveam mult de invatat, retineam punctele cheie si veneam cu umplutura proprie :).
Se mai foloseste cineva de trucul asta? Daca da, in ce situatii? Nu de alta, dar poate imi extind domeniile de aplicare :)).
Posted by
Oana on Jan 31st, 2011 in
amintiri,
funny,
liceu,
profi |
6 comments
Nu stiu daca mi-am dorit dintotdeauna sa o invat. Ba nu, in timp ce scriam mi-am dat seama ca eu vroiam sa invat germana si ca la germana era profa Yvette (nume pe care il consideram atunci german pentru ca ea era nemtoaica si apoi am crezut ca e maghiar pentru ca am cunoscut o Yvette unguroaica – pana m-a trezit o prietena la realitate si mi-a zis ca e francez) in clasa a 5-a si ca era tanara si simpatica si stia sa se ocupe fain de noi. Doar ca in prima zi din a 6-a am avut surpriza sa aflam ca am optat degeaba pentru germana, ca tot la franceza am ajuns si cu handicap de 1 an fata de cei care au ales-o din start. Nu-i nimic, profa era si ea de treaba – ne aducea imagini, vorbea frumos, bland, totul ok. Pana in a 7-a cand am avut surpriza sa se prezinte alta la ora – cu ea am invatat gramatica – multa si robotzeshe – adica stiam sa conjug o gramada de verbe (si totusi singurul ramas in mintea mea este “manger” – oare ce spune asta despre mine? :))) si am invatat cum sa bati campii cu gratie (a fost un exemplu pentru mine care o comit des) trecand rapid prin N subiecte fara nicio legatura – gen fiu destept-polonic-vrei sa fii miliardar? Mie mi-a placut de ea chiar si asa, dar nu e ea the cherry on top!
The cherry on top a inceput odata cu “Francais d’affaires” – totul parea ok pana cand profa ne-a spus ca e o femeie pasionala – careia ii place sa faca dragoste (nimic rau in asta, dar puteam sa traiesc foarte bine fara sa aud asta de la ea). Si femeia pasionala mi-a gasit un nick-name (ma rog, a bunch of them) – lumina divina, crema scolii, lumina din intuneric etc – get the point pentru ca am luat si eu un amarat de premiu special la olimpiada judeteana de romana. Asta nu e tot :)). Era convinsa ca o sa ajung la olimpiada de romana pe univers si o sa iau locul 1! And the beat goes on… domnisoara (imi pot inchipui putinii mei cititori mustacind) avea o deosebita placere de a imbina stilul elegant cu cel sport – pentru ca un taior nu poate fi scos in evidenta decat de niste adidasi, nu-i asa? Sau – bluza tricotata cu gaurele + fusta descheiata :)) (less is more…). Nu are rost sa discut de ce ea era asa o trend setterita, important nu e stilul vestimentar ci intelepciunea de care a dat dovada in 4 ani de zile :). As putea sa o transform in eroina de roman, and that’s not all…
The cherry on top of the cherry from the top – in clasa a 12-a aveam in clasa o… gaura in parchet. O gaura in parchet ca oricare alta gaura in parchet, facuta de o turma de adolescenti pusi pe fapte mari bazate pe idei mici. Si intr-o zi la ora de franceza a venit si intrebarea magica: “Stiti voi ce este in aceasta gaura?” Noi… ne-am dat coate si am facut pe prostii ca stiam ca urmeaza un raspuns genial si evident nu s-a lasat mult asteptat – “Sub parchet sunt spiridusi care fac sex!”, propozitie care ilustreaza perfect sintagma “a nu-ti crede urechilor” in contextul dat. Propozitie… urmata de o intreaga argumentare extrem de (i)logica despre interdictia de a merge noaptea cand e luna plina, in padure (“Creste blana pe voi!”).
Nimic din ce am scris mai sus nu e minciuna si nici pura rautate (poate 1% rautate…). Am scris ca sa nu uit ceea am trait atunci, sa nu uit de ce nu stiu franceza, sa nu uit ce sistem de invatamant absurd avem si sa nu uit niciodata sa ma amuz pe seama a ceea ce s-a intamplat :) (ar mai fi 100 de intamplari din ora de franceza dar nu e momentul sa scriu un roman…).
