Cititoarea mea, ca o divă
Unul din cele mai bune lucruri pe care eu le-am făcut în viață a fost să mă apuc să scriu pe acest blog. Astfel am reușit să mai prind din zbor noțiuni de comunicare online, să aud de joburi care altfel nu mi-ar fi fost accesibile și, cel mai importat, să îmi fac prieteni. Nu pot spune că blogul mi-a adus un număr nelimitat de prieteni, dar mi-a adus aproape oameni faini cu care pot vorbi despre nenumărate subiecte chiar dacă uneori am sentimentul că ne despart niște lumi.
Una din persoanele speciale cunoscute de mine online este Monica. Anul trecut am fost în toamnă la București pentru a avea câteva ore de divă, oferite de Avon. Am fost machiată, mi-a fost aranjat părul, am fost fotografiată într-o superbă close to LGD (Little Gold Dress) și m-am simțit extraordinar de răsfățată. Dar când machiajul se șterge, hainele se dau jos și senzația dată de înălțimea tocurilor dispare, ce rămâne? Rămân oamenii. Așa că după câteva ore de glam mi-am luat hainele de Oana și m-am dus la gară, unde m-am întâlnit cu Monica, care a avut răbdare să stea cu mine până la venirea trenului. Și-am povestit câte-n lună și-n stele. Cu încredere, în valuri de propoziții. Și cu păreri de rău la despărțire. Și-atunci cum să nu-mi placă online-ul și blogul meu?
Probabil datorită faptului că era digitală mi-a adus multe bucurii și m-a făcut să mă înconjor de oameni mișto mi-a plăcut din start platforma Avon Connects. Pentru că aduce acești oameni minunați de care vă tot zic eu, împreună.
Și pentru că orice femeie trebuie să se simtă ca o divă, eu vreau să-mi răsfăț una din cititoare cu o invitație la Digital Divas, un eveniment concentrat pe divele noastre din online-ul românesc unde vor lua cuvântul printre altele, doamna Oana Pellea (sufăr că o ratez, dar eu în 21 plec în vacanță și nu am cum să ajung în capitală).
Cum faceți să mă convingeți că-n 21 iunie vreți să fiți la Biavati Events? Îmi spuneți ce persoană specială ați cunoscut voi online și cum anume. Luni am să anunț norocoasa care-mi ia locul la Digital Divas, ediția din 2013.
Hai să ne spunem toate prostiile!
Postarea asta e țintită, nu știu dacă azi o va citi persoana despre care e vorba în ea (nu zic de mine, că eu – incredibil sau adevărat, îmi citesc postările :P), dar îs sigură că va pune ochii pe ea curând. :)
Poate v-am speriat un pic cu titlul, dar nu-i nimic de rău. E de bine. E despre prietenie. Care uneori se pierde așa, un pic, și se recâștigă mai târziu. Și despre maturizare, care aduce mai multă lumină în mințile noastre.
Acum câțiva ani ne înțelegeam minunat, eu și cea despre care e vorba în postare. Și apoi ”mediul” în care prietenia noastră s-a dezvoltat s-a destrămat și fiecare a luat-o pe drumul ei. Ca niște copii proști am început să ne certăm tot mai des până s-a ajuns la ”Nu ar trebui să ne povestim toate prostiile!” sau așa ceva :)).
Eu m-am dat rănită, suferințe peste suferințe și din-alea. Doar că la un moment dat am ajuns la un numitor comun. Și încet-încet am început să vorbim. Și să ne vedem. Și să ne povestim tot mai multe, că așa se întâmplă cu oamenii cu care ai multe în comun, niciodată nu termini de vorbit.
Și după ce au trecut peste noi câțiva ani, ne-am dat seama amândouă (cred) că am exagerat un pic. Nu era nevoie de dramă și de ”Hai să nu mai vorbim toate prostiile!”. Nu de alta, dar acum cred că e nevoită să audă și mai multe de la mine având în vedere debitul meu verbal și cantitatea redusă de prietene pe care o am.
Și în anul de grație 2013 ne sunăm să ne spunem toate prostiile. Nu așteptăm trilogia nunți/boteze/parastase pentru a discuta. And it feels SO good! Să ne spunem, liberi, toate prostiile, deci!
Perioada de… înjurat
Dacă tot ziceam vineri de amintiri, mi-a venit sâmbătă în minte ceva din frageda copilărie. Pentru (după cum spuneam din titlu) o perioadă de înjurat vârsta chiar era fragedă, zic eu acum, dar atunci eram in culmea extazului ascuns de rușinea pe care o aveam față de cei pe care-i respectam (mai toți din jurul meu).
Se făcea că la sfârșitul clasei a 6-a am fost într-o tabără de dansuri. În aceiași tabără, băieți mai mari de la handbal. Și cum băieții de la dansuri nu erau la fel de marfă ca sportivii, noi fetele am preluat obiceiurile celor din urmă. Și am început să înjurăm ca niște BIRJARI! În clasa a 6-a (mergeam pe a 7-a, deci eram mari). Nu-mi amintesc câți ani aveau handbaliștii, dar de 16 nu cred că treceau, în timp ce pentru majoritatea din noi sintagma ciclu menstrual încă era un motiv de amuzament și sutienele erau niște obiecte care nu-și aveau locul în garderoba noastră.
Astfel, cele două săptămâni de tabără ne-au transformat din niște ființe delicate în niște obrăznicături. Evident, povestea s-a sfârșit și ne-am întors acasă. Toată vara eu și prietena mea cea mai bună am vorbit ca niște bădărani scuipători de semințe, ba cu p..a mea, ba cu p…a mă-tii, ba cu alte cuvinte la fel de suave. Tragi-comicul situației era că eram prea educate să vorbim de față cu alții așa, părinții cred că ne-ar fi pedepsit până la 40 de ani dacă ne-ar fi auzit, cu cei care ne-au învățat să vorbim așa nu ieșeam că noi eram mai degrabă de play-dates și când a început școala ne era frică să ne exprimăm așa de față cu colegii că ne-ar fi pârât. Așa că ne gratulam reciproc cu duioase expresii până într-o zi când ne-am prins că ceea ce facem e o mare prostie.
Am trecut rapid peste perioada asta și a fost îngropată bine de tot, doar că și acum, când mă enervez, nu ezit să spun ceva dulce, din suflet, ca să mă simt mai bine. La nervi funcționează extraordinar.
Și v-aș zice și cine e sus-numita, dar mi-e frică să nu ma bage undeva la proxima întâlnire! J)
Prietenul șacal și prietena caramea
Am găsit două noi categorii de oameni. Intră la subcategoria prieteni. Situația se prezintă cam așa: există prietenul șacal, care vine deseori în combinație cu prietena caramea.
Prietenul șacal e ăla care de fapt nu prea ți-e prieten. Chiar deloc. Dar conjunctura face să vă aflați de n ori la aceleași evenimente, să te prezinte la toată lumea și să intre în discuțiile tale. I-ai da fericit cu o tigaie în cap, dar strângi din dinți și reziști. Dacă ai țigări Kent, vrea și el, dacă vii cu un trabuc într-un bar, vrea și el, dacă îi spui că ai cunoscut pe cineva care lucrează la NASA și o actriță de la Hollywood evident vrea și el să-i faci cunoștință cu acele persoane. Dacă mergi cu el la o terasă și-ți iei un frappe de ciocolată cu banane, măr și caramel, vrea și el din-ăla. Îți povestește toate cuceririle lui și vrea să te însoțească la toate cumpărăturile. Prietenul șacal e de obicei al lui.
Prietena caramea nu e nici ea prietenă. O vezi rar de tot, dar și când te prinde, nu se dezlipește de tine, ca carameaua de pe dinți! Dacă vă întâlniți la o petrecere, te vede de cum intri pe ușă și strigă, să vadă lumea că vă cunoașteți. Apare lângă tine când nu te aștepți, ca o fantomă și te complimentează non-stop, că ești frumoasă, că ești deșteaptă, că ești așa și pe dincolo. Că așa-i ea, dulce ca carameaua. Prietena caramea e pentru fete.
Aveți așa ceva? Eu cu Alex avem. Culmea e că provin din același cerc așa că la diverse ieșiri și party-uri ne trezim el cu șacalul suflându-i în ceafă și eu cu carameaua mea lipită de mine și supraviețuim vorbindu-ne din priviri toată seara, că mai mult nu se poate, fiind cotropiți de ai noștri prieteni.
Și-am lansat Cheia
Dacă nu-mi citiți blogul zilnic (foarte rău :D), probabil veți afla abia acum că aseară s-a lansat prin video-conferință Cheia de Simon Toyne. Cheia e cea de-a doua carte din trilogia Sanctus, oferită de Strada Ficțiunii, pe care cu mândrie sunt Brand Ambassador. Evenimentul a fost primul de gen din România, comunicare fiindu-ne ușurată de tehnologie (Skype, we love you!).
Data de 21 noiembrie 2012 a intrat în istorie și pentru mine deoarece a fost primul eveniment important la care am fost moderator. Și deși aveam 1000 de gânduri și emoții și griji și idei, mi-am dus treaba la capăt bine (zic cei prezenți, dacă ei mint, mint și eu) și sper să mai am ocazia să mă desfășor ca speaker.
Am petrecut o oră relaxantă la cafea (în Starbucks, normal) cu Simon Toyne și oamenii minunați care au venit să intre în dialog cu el. Și aici trebuie menționate în ordine alfabetică Anca, Andra și Crina care au fost superbe și l-au tras de limbă pe Simon cu privire la Liv, Gabriel, documentarea pentru cărți, simbolistica personajelor și a acțiunii, posibila ecranizare și așa mai departe (nu dau tot din casă acuma…).
L-am văzut pe Simon (el pe mine nu, dar a văzut publicul), l-am descusut și sper că l-am convins să mai vină la noi în țară. El a fost tare comunicativ și deschis, ne-a povestit o grămadă și ne-a făcut să uităm de traducere, fiind mult mai fascinant să-l ascultăm vorbind cu pasiune despre ceea ce face.
Cum a fost pentru mine? Emoționant, fiind prima dată când am făcut așa ceva. Deși știu engleză am avut-o alături pe Andra, interpreta venită din partea All. Adevărul e că aveam ceva emoții pentru simplul fapt că mă aflam în fața unui grup și vorbeam la microfon. Am lăsat partea cu speech-ul în engleză pentru o dată viitoare pentru a evita posibile gafe, de ce să nu recunosc? :D M-am pregătit, am citit trucuri de vorbit în public, dar n-am aplicat nimic pentru simplul fapt că m-am relaxat când am început și am uitat de tips and tricks și pur și simplu m-am simțit bine.
Și Loredana de la All a fost de MARE ajutor și mi-a răspuns la toate miile de întrebări pe care le-am avut până aseară la 18:30. Băieții din echipa tehnică și cei de la Starbucks au fost super și Vero a fost cea mai minunată fotografă (de la ea avem fotografiile de mai sus).
Eu am terminat seara într-o notă de încântare maximă. Sper că și celor prezenți le-a plăcut la fel de mult și sper să mai faaaaaaaaceeeeeeeeeeeeem! :)
