Inepțiile mele
Currently Browsing: muzica

Incultura va atinge azi între 0 și 30 de grade

Vai, de când îmi doream să scriu despre asta. Și după zile bune de pauză pe blog, aș putea să bag mâna în foc că v-a fost dor să citiți niște răutăți. Noh, fasten your seatbelts, că vin!

Nici nu știu cum să încep. Mă rog, dacă ieri vă povesteam de FEST-FDR și cultură, azi e timpul analizei unei opere de artă muzicală de mare angajament. Nu știu dacă ați auzit vreodată 30 de grade, mega șlagărul care urlă pe toate radio zu-urile posibile și imposibile.

zero-grade-f-charmsursă foto

Cu toate scuzele de rigoare față de cel care a compus această odă adusă iubirii, man, trebuie să-ți zic că ai făcut un căcat (îmi cer scuze pentru limbajul trivial, dar nu-mi găsesc cuvintele!). Pe bune acuma, dragă F. Charm (Idid my research), nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu. Nu!!! Eminescu, de care mie nici măcar nu-mi prea place, se răsucește în mormânt. Literatura română sângerează. DEX-ul se aruncă singur de pe rafturile din librării.

Era cald, acum mi-e frig
Cerul plange si eu strig, printre lacrimi
Hey hallelujah”

Bun, să zicem că asta cu căldura urmată de frig are un fir logic, că na, anotimpuri, chestii – OK. Dar hallelujah? Un fel de liturghie în ploaie și lacrimi? Cum ar trebui să interpreteze urechile noastre delicate de public ascultător întreaga metaforă sau ce-o fi asta?

Prea multe n-ar fi de zis”

Și totuși… ai continuat!

Erau 30 de grade si-n noi, dar si afara”

Afară ca afară, cald și bine la 30 de grade, dar în voi? Adică… erați un pic morți? Logica de mai sus cu temperatura s-a dus pe plută când ai dat-o cu 30 de grade-n voi. Poate dacă ați dat niște shoturi slăbuțe, altfel, ați fi cântat numai de la morgă. Pentru că, dacă te documentai și tu înainte să dai dude din-astea aflai că sub 32 de grade nu se mai produc nici frisoane. Persoana in cauza nu mai poate vorbi, ii este afectata si gandirea, procesele metabolice celulare nu se mai desfasoara, pulsul este foarte scazut. Corpul poate ajunge si la 30 de grade, se pierde constienta, organele pot ceda, iar persoana moare

Nu mai am aer si-as vrea sa te sun” 

Într-o situație de genul ăsta ideal e să-ți salvezi curul, nu să pui mâna pe telefon și să-ți suni sufletul pereche. Zic și io. Dar eu nu-s mare textieră, deci nu mă lua în seamă.

Era soarele pe cer, intre noi vreme de plaja
Peste 30 de grade si-amandoi cuprinsi de vraja”

Pe versurile astea îs un pic invidioasă. Nu știu dacă mie mi-ar fi ieșit așa o rimă. Pe cuvânt, nu-mi place în mod deosebit la plajă și când e să o asociez cu ceva se naște-n mine un sentiment asemănător cu panica. Uneori mă și hiperventilez.

Pana si ingerii urla, cand vad cat de rau ne doare”

Mi-ai stricat impresia că îngerii sunt niște ființe gingașe. Acuma mi-i imaginez ca pe niște zarzavagii, strigându-și ofertele la ceapă în piață în gura mare.

Am inghetat dar n-am sa ti-o spun” – tăcerea e de aur. Ai avut încă o șansă și-ai ratat-o iar, că ai spus-o, nu te-ai putut abține. 

Fermecătorule, te las, mă adresez cititorilor.

Dragilor, dacă doriți să lecturați această măreață compunere în toată gloria ei, dați un click aici.

Dacă doriți să vizionați videoclipul (n-am de gând să-l analizez, că la ăsta nu m-am uitat mai mult de 14 secunde – are și răbdarea mea o limită), aici e și el:

Schimbăm impresii, ne trimitem și noi niște melodii? :))


”Billy Mincinosul” la Teatrul Național Timișoara și bonus: Oana pățita

billy-mincinosul-oana-patita

sursă foto

Știu că majoritatea o să dați bir cu fugiții când o să vedeți că e vorba iar de teatru, dar să o luăm în stilul ”Cum am cunoscut-o pe maică-ta” și să încep cu sfârșitul, ca să am parte de compasiune. Să-mi plângem de milă, cum ar veni. Că dacă încep cu teatrul, parcă văd că apăsați direct X roșu. Cred că pentru unii din voi e atâta de plictisitor că eu merg la teatru, de nu-i adevărat. Nici măcar Dam n-a avut încă nimic de zis despre asta și-mi fac griji. Dar adevărul e că pe mine m-a prins microbul și ăia puțini care nu fugiți de pe blog când vedeți subiectul TNT îmi faceți diminețile mai faine. Dar revenind la a mă plânge, vă zic, deși nu vroiam să vă zic, că-s capricorn și țin totul ascuns, că m-am despărțit de RATT și-am început o relație cu un Peugeot. Și-aseară, pam-pam-pană! Și printr-o serie de întâmplări nefericite, care țin de cauciucuri uzate, am ajuns acasă la 4 ore după ce-am terminat cu jobul, după ce-am întrerupt 2 oameni de la lucru, dintre care unul e chiar șeful (altul prietenul, știu că erați curioși), după ce am lăsat-o, la propriu, pe Anca pe drumuri și le-am făcut o vânzare sănătoasă celor de la Dedeman și după ce-am ajuns pe interneți, că de asta vă și spun, altfel țineam totul secret și sufeream în tăcere. Și când am intrat pe ușă, în casă, zgribulită, am constatat că începeam și să mă transform în unicorn. Pentru că am un semn din naștere pe frunte, care se înroșește foarte tare în momentele când sunt emoționată sau stresată. Și aseară, well, parcă scoteam artificii pe-acolo. Și-atâta despre mine, dar dacă ați ajuns până aici, poate citiți și de Billy, ma frend.

billy-mincinosul

sursă foto

Asta-i piesa cu care Cătălin Ursu m-a convins. Omul chiar e un actor talentat. Deși aveam un pic emoții la început și eram neîncrezătoare când Billy a început să bată câmpii despre cum e important să visezi, m-am potolit când a început cu adevărat acțiunea și mi-am dat seama ce se întâmplă. So, Billy e un mincinos notoriu, maică-sa, Alice, o întreținută pasionată de shopping, taică-su, Geoffrey, un om de afaceri obsedat de muncă – ”dracu’ să-l pieptene” – și bunică-sa, o tanti draguță care ar bea cafea, dar i se bagă pe gât ti, pasionată de un dulap. Seamănă, așa, ca din avion, cu o familie normală, nu? :) Dar stați un pic, că Billy e și un iubi, al Barbarei, cu care e logodit. Doar că și Rita se visează logodită cu Billy și încă n-ați aflat de existența lui Liz. Liz e… doar nu credeați că vă povestesc ȘI de Liz?

Mai bine vă povestesc ce mi-a plăcut: costumele (se vede mâna Alinei Lățan, care a făcut o treabă excelentă și cu ”Anna Karenina”), muzica – toată muzica din piesă e faină, începând cu piesele de pe fundal (inclusiv System of a Down!!!) și continuând cu cele cântate de actori, jocul actoricesc – pe Cătălin Ursu l-am menționat deja, dar mi-a plăcut tare mult în spectacolul ăsta și de Ana Maria Cojocaru (Alice).

Ce nu mi-a plăcut? Sincer, m-aș fi bucurat dacă era mai lung spectacolul, pentru că eu îs leșinată după astea în care se cântă. Nu degeaba am mers de 3 ori la ”Operă Țărănească”.

Și ca să fiu drăguță și să mă fac utilă, că am înțeles că așa se face, vă zic așa: se mai joacă ”Billy Mincinosul” sâmbătă, 14 decembrie, la Sala 2 (adică aia din spate de la Bega – da, e sală de teatru și da, era o sală de sport abandonată pe vremuri – bine ați venit în 2013), dar nu știu exact cât costă biletele, presupun că undeva pe la 20 de lei. :)

Întrebări, nelămuriri, bătăi pe umăr? :)


“Nu, eu nu regret nimic” la Teatrul Național Timișoara

Pentru că despre Edith Piaf nu se poate vorbi, ci doar cânta, am fost cu fetele la ”Nu, eu nu regret nimic”, un spectacol care-i aparține în totalitate Sabinei Bijan, care, la un moment dat, se confundă cu celebra cântăreață.

sabina-bijan-edith-piaf

sabina-bijan

sabina-bijan-tnt-edith-piaf

Să vă povestesc cum a fost? Nu prea e posibil. Să vă cânt? Și mai dificil.

O să vă spun doar că pe măsură ce trec minutele din piesă, cântecele devin tot mai frumoase și pielea se face de găină. Personajul Sabinei se dedică interpretării lui Edith Piaf (sună a Inception?) și versurile franțuzoaicei se aud clar, tare și răspicat, cu un accent ireproșabil.

Cred că e prima dată când o văd pe Sabina Bijan într-un spectacol și trebuie să spun că-s impresionată. De jocul ei scenic, de atitudine, de voce, de ceea ce creează pe scenă aproape singură. Cântă durerea lui Edith Piaf, viața sa, dragostea sa, singurătatea sa, pasiunea sa pentru muzică, nefericirea sa de după moartea lui Marcel Cerdan…

Chiar și dacă nu sunteți mari fani Edith Piaf, dar apreciați muzica bună, vă recomand să vă rupeți 50 de minute (cam atâta ține) din timpul vostru pentru a vedea ”Nu, eu nu regret nimic”. Se joacă miercuri, 20 noiembrie și marți 26 noiembrie, de la ora 19, la Teatrul Național Timișoara, la Studio Uțu Strugari. Biletele costă 20 de lei.

Nu o să regretați. :)


Cum am ratat îmbogățirea

Se face că prin anul de grație 2007 (sau să fii fost 2008? – Alzheimer timpuriu), eu și prietena mea cea mai bună ne-am descoperit menirea în viață – făcutul de bijuterii hand-made. Ce facultăți, ce examene, ce pregătire? Eram două biznisuimin în devenire!

job-epic-fail-imbogatire-ratatasursă foto

Imperiul urma să-l clădim cu mâinile noastre, așa că ne-am apucat în forță. Și ce ocazii mai bune să ne construim un brand dacă nu la festivaluri PLINE de lume?

Bine, evident, investiția noastră inițială se apropia de un mare zero, dar am găsit noi un fest la care organizatorul ne-a promis că participanții vor da năvală mai ceva ca hoardele lui Attila, în timp ce noi ar trebui să plătim doar o taxă modică. Gândindu-ne la renumele pe care urma să-l obținem, ne-am făcut bagajele pentru a pleca la… Petroșani, cu mașina încărcată de cercei și alte drăgălășenii făcute cu mare artă de noi, pregătite pentru cei minim 1500 de ascultători de rock… simpatic și heavy.

Totul a fost bine și frumos până am constatat că expoziția noastră va fi așezată fix în bălării, că hoardele lui Attila erau de fapt niște pletoși care ne considerau ”așaaaaaaaa de drăguțe”, că numărul lor ajungea cu greu la 75 cu tot cu noi, că majoritatea nici bani de bere nu aveau, că rock-ul acela era îngrozitor de obositor pentru a-l asculta ore și ore și ore încontinuu și că bravul organizator evită să ne răspundă la telefon sau să dea ochii cu noi.

Așa că am vândut fix două perechi de cercei și ne-am întors în Timișoara gândindu-ne la reorientare profesională.


Muzică și culori

Cei care mă urmăresc pe Pinterest au observat că-n ultimele săptămâni am dat în patima machiajului, dacă se poate considera și ăsta un viciu. (Să vă zic clasicul click aici ca să mă laud cu boardul meu?) Așa că numai bine îmi pică evenimentul de mâine organizat de Avon, parte din campania Află culoarea orașului tău, pentru că în piața Unirii de la ora 16 va fi mai mult decât un concert Antonia (cum sună?) – se vor ține lecții de make-up profesional (iupiiiii, umbrele făcute din pensulă nu-mi ies și aș cam vrea să învăț), se vor dezvălui secrete, se vor oferi premii, dar, așa cum se cuvine, se va vorbi și despre campaniile sociale Avon.

Campania promovează gama Color, colecție din care eu am rimelul bidinea (pe numele lui de scenă Mega Effects). Râdeți voi, râdeți, dar nici nu știți ce mișto e! Adevăru-i că și pe mine m-a surprins, că eram tare mirată de periuța neconvențională. Pe mine mă bucura inițial că-i maro (prefer rimelul maro, arată mult mai natural, mai ales că părul meu e blond închis – șaten deschis – depinde cine observă).

rimel-maro-avon-mega-effects

Și în caz că ați observat porțile acelea colorate din piața Libertății, acelea vor fi folosite mâine în cadrul petrecerii (dacă e muzică și machiaj nu poate fi decât party, nu?) pentru a alege culoarea orașului nostru.

Cine mai vine? Dacă vreți să ne întâlnim, dați-mi un mesaj pe Facebook, fie pe pagina blogului, fie pe profilul meu, eu voi fi acolo un pic după ora 4. :)

Si invitatia oficiala, ca asa e frumos, nu? :)

Timisoara_Flyer Antonia AVON_iulie2013 105x148mm-01


« Previous Entries Next Entries »

Powered by Wordpress | Designed by Elegant Themes