Pereții altora
Acum câțiva ani eu și colegii mei de liceu ne lăudam cu noutățile pe Hi5. Habar nu am dacă acum mai există sau și-a dat obștescul sfârșit după lupta clar nedreaptă dusă cu mult mai puternicul Facebook. În fine (observați că nu mă pot concentra pe un subiect și încep să bat câmpii? O să vă povestesc și despre asta zilele viitoare), ideea-i că în decurs de niște ani de când am terminat liceul (7 la număr, sper să nu mă aștepte la colț vreo fostă colegă să mă bată că am dat drumul informației pe net) ceea ce punem pe pereți s-a schimbat radical.
Dacă imediat după liceu descopeream fantastica lumea a rețelelor de socializare online și ne puneam un milion de poze cu noi, editate și supraeditate și răseditate, acum am trecut la next level, cel puțin așa mi se pare mie.
De la poze cu torturi am ajuns să văd rețete de mâncare sănătoasă. De la discuții despre Cola, articole despre smoothie-uri, de la linkuri către cluburi, bloguri de călătorii scrise cu multă patimă și de la poze cu actori, în multe cazuri statusuri care anunță noi logodne sau nașterea unor noi membri în familiile foștilor mei colegi. Muzică tot mai interesantă, discuții utile, informații relevante, fotografii splendide, relatări de nicăieri și de peste tot.
Am învățat cu toții (well, răutatea și obiectivitatea din mine e prezentă și aici: majoritatea) să ne bucurăm de lucrurile cu adevărat importante. Să avem grijă de noi, de sănătatea noastră, să dăm atenție evenimentelor din jurul nostru și să ne dedicăm celor dragi.
Citesc de pe pereții colegilor mei foarte clar ceea ce nimeni nu a pus până acum în cuvinte: copiii alături de care am crescut au crescut.
Africa, Africa
Prima dată când am pășit la ea în cameră, ochii mi-au picat pe imaginea asta:
Se întâmpla prin 2003, adică acuma 1000 de ani și la vârsta la care credeam că la 25 de ani vom fi babe. Well, în anul de grație 2012 ne mirăm ce copilării ne zburau atunci prin minte și putem observa ce s-a dus și ce a rămas.
La mine a rămas pasiunea pentru lectură. La ea, pasiunea pentru Africa.
Poate ația observat că ieri (deși intenționam de câteva săptâmâni) am adăugat un nou blog în blogroll. E cel al lui Oxy, officially known as Corina – http://calatorinafrica.com/.
Dacă vreți să citiți cât mai mult despre continentul negru și să fiți up-to-date cu ce se întâmplă pe acolo, vă recomand să-i citiți ei blogul. De la ea o să aflați despre bogățiile Africii, dar și despre nivelul de trai al oamenilor care trăiesc acolo, despre cultura africană și despre frumusețile țărilor de pe continent.
Sper să vă placă!
Like-urile, masa și dansul ici .
Educația mea legată de ciocolată
După cum probabil ați observat, îs o persoană relativ educată. Se putea și mai bine, dar ce să fac dacă ai mei au avut carențe importante în domenii gen ”ciocolată” și s-a ocupat altcineva de asta, mult mai târziu?
Părinții m-au instruit cât au putut legat de ciocolată, dar se pare că nu destul. De fapt, singura persoană educată în această privință e cea care ne-a și educat – pe mine și pe prietenii noștri.
În clasa a IX-a, s-a întâmplat ca eu și diverse alte personaje de care sigur ați mai citit pe aici, să consumăm ciocolată, împreună cu ea. Evident, ochiului ei ager nu i-a scăpat greșeala capitală făcută de noi.
Fără să ne facă proști grămadă și nemanierați, ea – să-i zicem, hmmmm – ”cea sadică” – ne-a ținut o lecție de o importantă vitală – cum se desface o ciocolată. Astfel, am aflat și noi că o tabletă de ciocolată se rupe în bucățele înainte de a fi desfăcut ambalajul. După ce e gata porționată, se desface și ambalajul și se servește. Astfel, nu atinge o personă ciocolata tuturor, ci numai porția sa.
Pam-pam! Știați? :)
Cum să-ți faci adresă de mail pe timp de criză
Deci (atenție, niciodată nu se începe cu deci!), o prietenă bună vrea să plece în Africa. Pesemne știa ea de criză și, lucrând în finanțe a dedus că poate acolo vin vremuri mai bune.
De fapt, acuma e vorba de ea, dar nu de Africa. O să vă dau link-ul site-ului ei despre Africa, când se hotărăște să-l pună sus. Până atunci, vă zic cum a prevăzut ea prin 2002 criza adresele lor de mail de la yahoo și necesitatea unui yahoo.ro.
Se face că noi toți vroiam să ne facem adresele de mail cele mai de trendineze, oana@yahoo.com, corina@ și din-astea. Evident, alții știau de existența Sfântului Internet și a credinciosului său Apostol Yahoo cu mult înainte să punem noi lăbuța pe calculatoarele ușuratice ale liceului nostru timișorean.
Așa că tânăra în cauză, stresată că nicio adresă dorită nu e disponibilă a tastat la plezneală.
Și așa a avut ea o adresă uber originală minim 4 ani. Șiiiiiiiii, cireașa de pe tort – nu s-a mulțumit cu .com. Nuuuuuuu, ea a vrut .fr. Și având la îndemână tema la franceză francais d’affaires a trântit un cod poștal dintr-o scrisoare de acolo și i-a ieșit figura.
Așa că 4 ani m-am salut pe mes cu tret_iuyec@yahoo.fr
True Story!
Clasa a IX-a
În clasa a IX-a am făcut impresie din prima zi cu freza mea turbată și din a doua zi cu cunoștințele mele la română. Dacă ar fi știut profa că eu nici nu deschisesem cartea, sigur nu m-ar fi lăudat atâta. Tot în a IX-a am impresionat-o pe profa de franceză. Întâi m-a făcut incultă. Că nu știam cine e Gina, după ce colegii m-au recomandat ca fiind cea mai deșteaptă :))))). Apoi a zis că-s ”crema școlii/spuma școlii/lumina din întuneric” și că o să ajung la olimpiada de română (că nu mergeam eu la olimpiadă la franceză…) pe… UNIVERS! :))
