Ce aștept de la o loțiune tonică

Edit după ce postarea a fost scrisă: nu știam ce titlu să-i dau și m-am speriat când am văzut ce fițe fac, când am recitit ce-am scris eu cu mânuțele mele. Ce-am tastat, pardon!

Nu mai e un secret pentru nimeni că oamenii atenți și drăguți de la Capra Nera nu scapă nici măcar o singură ocazie de a-mi face câte o bucurie. Ultima surpriză am avut-o după evenimentul de lansare al gamei Aqua Treatment, la care am promis că merg și n-am ajuns din cauza unui proiect urgent after-work. Asta e, am ratat un eveniment fain, dar n-am fost uitată totuși. :)

Așa că la câteva zile după eveniment mi s-a înmânat o cutiuță conținând chiar produsele nou-lansate, pentru a mă bucura și eu de ele. Și având în vedere că-s răsfățată cu produse de lux, la care nu m-aș arunca fără a știi 100% că-s de calitate, am decis să le încerc înainte să vă povestesc despre ele. Eu am primit o cremă de față (de zi), o loțiune tonică, un demachiant și o mască. Evident, ca-n orice poveste de dragoste cu cosmetice, nu mă pup cu toate, dar am dezvoltat o slăbiciune pentru loțiunea tonică, pe care chiar nu pot să nu o laud!

Vă zic din start că-s o mofturoasă când vine vorba de loțiuni tonice și greu găsesc câte una care să mă satisfacă, pentru că am pretenția să-mi curețe foarte bine fața fără să mi-o usuce. Și-aș vrea să nu conțină alcool. Și nici să nu aibă un miros puternic și artificial. Și nici să nu trebuiască să pun multă pe discul demachiant pentru a avea efect. Și-aș mai dori să vină într-un ambalaj fără prea multe zorzoane și transparent, ca să văd tot timpul cât mai am. Și cu o formă dinamică, să o-nghesui ușor în orice bagaj, mare sau mic.

Ei bine, loțiunea tonică Aqua Treatment de la Capra Nera cam bifează toate fițele mele. În primul și-n primul rând curăță piele feței, a gâtului și-a decolteului exemplar. Nu vreți să știți cum arată discul de vată când îl arunc, de parcă aș fi petrecut o zi pe șantier. Nu-mi usucă și nu-mi irită fața, ceea ce e foarte important, mai ales în zilele în care-s lovită de alergie și mi se ia pielea parcă și de la aerul pe care-l respir. Nu are alcool, cel puțin din câte deduc eu de pe ambalaj. Nu miroase tare și nu mă face să strănut, un alt punct în plus. Nu trebuie să pun multă și văd tot timpul câtă mai am (și voi vedeți acum), ca să nu mă trezesc fără loțiune tonică-n casă. Și nici ambalaj futuristico-aiuristic nu are, ci unul drăguț și limpede, ca apa. Se strecoară ușor (deja am cărat-o după mine prin casele altora), deci n-am nimic să-i reproșez.

Și-n ordinea preferințelor mele urmează crema de față (care se întinde foarte bine și are o textură foarte fină), masca de față, care-mi face pielea de bebeluș și demachiantul, care șterge tot, dar nu mi se potrivește la ochi (de asta a și zburat pe ultimul loc).

Și pentru curiozitatea mea bolnavă: voi aveți produse cosmetice pe care le iubiți? Dacă da, de ce? Că eu deduc și singură că-s pretențioasă când vine vorba de loțiune tonică, dar nici mie nu-mi vine a crede cât de tare. Acum c-am înșirat motivele, m-am speriat! :-)

Ce-am pregătit pentru Paște(le numărul 2)

Sarmalele sfârâie pe aragaz, cozonacul crește în cuptor, ouăle roșii strălucesc pe masă. La alții.

sursă foto

Eu numai ce am terminat de mâncat o salată de fructe și lenevesc. E prima sărbătoare la care eu nu mă dau peste cap ca să pic apoi de oboseală. Vacanță n-am, doar un weekend prelungit, de 3 zile, invitații de mers la masă cât cuprinde, așa că nu văd de ce aș trata sâmbăta asta ca pe vreo zi specială încuindu-mă în bucătărie să gătesc până la epuizare.

Tot ce-mi doresc eu e liniște. Sărbătoarea în sine cu tot noianul de tradiții și subînțelesuri mă cam lasă rece. Vreau să fiu liniștită, să stau cu cei dragi, să citesc și să mă relaxez.

Nu vreau nervi că n-a ieșit pasca, scandal că s-a ars friptura și remușcări că am ucis mielul pentru o masă de 30 de minute. Nici țipete sau reproșuri că am sărat mâncarea prea tare sau deloc. Nici să pun două kile în 3 zile ca să fie alții fericiți că m-au îndopat ca pe o gâscă înainte de tăiere.

Vreau să-mi pot auzi gândurile. Să fie liniște și să fie pace, ceea ce vă doresc și vouă, din plin.

Cum să te tunzi singură acasă II

Dacă am promis că spun cum am făcut-o și arăt dovezi, păi mă țin de cuvânt. Încep cu dovezile, ca să nu vă bateți capul să aflați cum s-a întâmplat minunea dacă vi se pare o porcărie:

și o poză mai de aproape, cu scuzele aferente pentru calitatea fotografiilor, sunt făcute cu telefonul:

Revenind la oile noastre: teoretic eu m-am tuns drept. Doar că de la tunsoarea catastrofală de dinainte am rămas cu niște scări, că nici părul nu crește la loc așa instant, pare-se. Intenția mea a fost să tund drept și peste umeri părul lung pe care-l aveam pentru a folosi peria și a-l aranja să stea cu vârfurile întoarse.

Cum am făcut?

•  Am spălat părul și l-am lăsat în prosop;
• Când era umed (înspre uscat) l-am pieptănat bine de tot și mi-am prins o coadă chiar la baza gâtului;
• Am pieptănat bine și coada, să stea părul întins bine;
• M-am decis la lungime și am legat acolo părul cu un elastic subțire.
• Am tăiat sub elasticul ăla care reprezenta lungimea;
• Și gata! :)

Partea tricky e că a fost foarte dificil să tai fără să trag coada înspre mine – în față, stânga, dreapta etc. Ăsta e trucul, zic eu, se ține părul așa la spate, prins în cele două locuri și se taie drept imediat după al doilea elastic. Problema-i că o persoană singură se fâțâie și se sucește și deranjează pieptănătura asta fixă, deci tunsoarea nu mai iese dreaptă, așa cum zice fătuca asta de pe YouTube, care m-a inspirat.

Mie mi-a ieșit aproape dreaptă, MULT mai bine decât tunsoarea care mi s-a făcut în data de 12 aprilie 2013 la un salon de fițe din oraș (e o poveste lungă, am făcut eroarea fatală de a mă tunde acolo în loc să mă tund la tanti a mea), adică asta:

care e de-a dreptul tragică. Bine, și asta arăta bine când am plecat de la salon, buclată lejer, parfumată și pudrată, dar după prima spălare mi s-a luat vălul de pe ochi și am zărit minunea de mai sus. Și atunci s-a instalat piticul.

And the rest is history. :)

Acum îmi ofer serviciile că deja am tuns mai multe prietene și doresc să mă perfecționez. Pe bune! Curajoasele să apeleze la mine, că-s pasionată inclusiv de vopsit.

Geanta cu ficțiune

Ca să ne fie clar din start, asta e postarea prin care eu îmi exercit talentele nemărginite de viitoare scriitoare de beletristică. Dacă-s suficient de talentată primesc și-o geantă pentru asta, dacă nu, vă mai torturez pe voi în continuare cu scrierile mele. De fapt, și dacă nu câștig, de scris tot nu mă las, că-s ambițioasă de fel. :-D

La ușă

Nici bine nu s-a trezit Ana că a și auzit soneria. A luat rapid prima bluză găsită lângă pat pe ea și s-a repezit desculță la ușă făcând salturi mari pe parchetul rece. Deși nu credea că i-a luat mai mult de 10 secunde toată mișcarea, uitându-se pe vizor a observat că nu mai e nimeni. A strâns bine bluza pe ea (în grabă nu o mai închisese) și s-a gândit să deschidă ușa. Poate o mai fi pe aici persoana care a sunat. La ușă nimeni, dar nu și nimic. Pe preșul vechi de zeci de ani, zdrențuit și cu un aer shabby chic, cum îi plăcea colocatarului ei să zică, o geantă destul de mare, din pielea maro, cu o pictură fină pe ea! Anei nu îi stătea în fire să se uite în poșete străine, dar serios… Cine își uită geanta pe preșul unei străine oarecare?

Geanta altfel

Ana s-a uitat în stânga, s-a uitat în dreapta, a mai ascultat un pic și a luat geanta în casă. S-a trântit pe fotoliul mov din velur, plin de păr portocaliu de la motanul gras pe care-l găsise tot lângă o ușă, cea de la scară, care acum dormea direct pe parchet, mângâiat de soare. A tras ușor de fermoar și stupoare, în geantă, o carte cu o copertă goală. Fără titlul sau autor. Un semn de carte făcut dintr-o bucată de piele aparent veche, pictată cu trandafiri părea să ducă undeva, așa că Ana a răsfoit cartea grea până a ajuns la pagina dorită, unde a citit următoarea propoziție: ”Ruptă de oboseală s-a trântit în pat și a căzut într-un somn greu fără să-i pese că nu apucase nici măcar să tragă pătura pe ea, ca întotdeauna după lunga călătorie înspre capitală. Din fericire era ultima. Ana era în sfărșit acasă și pentru prima dată după mult timp adormea zâmbind.” Capitală?

Drumul

Ana era moartă de curiozitate pentru că avea impresia că tocmai a citit ceva despre ea. Cine mai bătea atâta drum până în capitală pentru câteva ore pe scena celui mai mare teatru? Cine avea bagajale pregătite și plinul făcut la mașină la orice oră din noapte sau zi pentru a merge să își arate talentul și pentru a primi toată forța aplauzelor neîntrerupte de la un public fascinant? Cine cădea de oboseală la sfârșitul unei astfel de zile și se întorcea fidelă la persoana care avea nevoie de ea acasă, chiar dacă și-ar fi putut construi viața mult-visată în marele oraș? Chiar ea, Ana. Și dacă tot se gândea la plecat și la patul în care s-ar fi simțit acasă în capitala zgomotoasă, numai bine că s-a trezit. Putea pleca din timp.

Un duș rapid, un mic dejun luat pe fugă, o ultimă verificare a bagajului și la drum. Dar geanta? Luă geanta și când urcă în mașină o puse pe scaunul din dreapta. Cu atât de multe lucruri de făcut nu a apucat să citească mai mult decât acea propoziție în care se regăsea întru totul, dar a pus cartea cu grijă în geantă, a închis-o și a plecat. După câteva sute de kilometri în care îi arunca poșetei priviri furate, o pauză binemeritată; din păcate, plină de ghinion: în timp ce ieșea din benzinărie cu paharul mare de cafea tare în mână, Ana a văzut un hoț complet îmbrăcat în negru cum fuge cu geanta.

Geanta nimănui, furată

Ana nu a avut nicio reacție. Să țipe? Să sune la poliție? Să fugă după hoț? Nici una din idei nu părea o soluție genială având în vedere că avea asupra ei o poșetă aparent scumpă care nici măcar nu-i aparținea. Prostită, Ana a mai rămas locului 5 minute, bucurându-se că hoțul nu a lăsat-o fără ceea ce probabil căuta: portofelul cu bani și telefonul.

O zi, o noapte

În lungul drum spre orașul plin de culoare, Ana s-a gândit într-o mie de feluri la cartea din geantă, la felul stupid în care a rămas fără ele și la propoziția care o obseda. Fiecare cuvânt o urmărea, o hăituia. Simțea că toate dorințele ei ascunse sunt concentrate în acea frază. Și totuși, ea nu-și putea părăsi orașul de baștină, avea o datorie.

O zi lungă, o seară incredibilă, zeci de buchete de flori și patul confortabil care o aștepta rece de fiecare dată când cobora de pe scenă. Îl visa altundeva, într-o casă a ei, dar în aceeași zonă și în același oraș. Cu geanta misterioasă în gând, cu fraza din cartea încă suspendată în mintea ei, Ana adormi rapid.

Și o dimineață

Ah, iar am uitat de draperii. Lumina puternică îi intra Anei în ochi și o deranja cumplit. Ar fi dorit să doarmă, dar era cazul să plece înspre casă. Geanta îi reveni în gând, dar nu apucă să-și dezvolte teoriile cu privire la ce s-a ales de ea când un bătut scurt în ușă a trezit-o din reverie. Fără să se mai ferească, s-a dus în pijamaua pufoasă la ușă, știind că pentru cei din teatru nu ar fi ciudat să o vadă așa.

Nimeni iar?! Dar o privire în jos a lămurit-o rapid: geanta era din nou sub nasul ei.

Pe ea, pictată (Oare așa a fost de la început?) de mână, stătea scrisă porecla ei: Anuschka. O singură persoană din lume îi spunea așa, deci Ana nu a mai ezitat în a deschide poșeta. Din nou, înăutru a găsit cartea și semnul. Doar că de data asta semnul a făcut cartea să se deschidă la un bilețel cu același scris de pe geantă: Tu trebuie să-ți scrii singură povestea.

 The end

P. S. Poate va continua.

Cum să te tunzi singură acasă – partea I – decizia

Așa a fost. :)

Prietenele mele știu: din punctul meu de vedere un om singur acasă cu o foarfecă poate face 3 lucruri – chestii handmade, vene tăiate sau păr tuns.

Cu chestiile handmade m-am calmat for now, venele-mi stau bine la loc, așa că tunsul era singura activitate aparent simpatică sâmbătă după-masă. Aveam părul destul de lung, foarte lung după unele păreri, am și tuns destul de mult din el recent și a ieșit o calamitate, așa că piticul responsabil cu acea bucată din creier care controlează dorința de tunsori era activ de vreo lună, mișuna încontinuu pe la mine prin ogradă. Bine, eu oricum cred că am o genă care mă îndeamnă să pun mâna pe foarfecă și să tai păr, activă doar când îs singură acasă. Sau o boală ciudată care mă face să fac așa ceva. Sau o genă care dă boala tunsului independent.

Nu că n-aș avea pe cineva care să mă tundă frumos (ultimul tuns a fost un eșec pe care l-am căutat cu lumânarea la un salon de fițe). Dar tanti stă așa de departe și am așa multe alte chestii bune de făcut în timpul pierdut până acolo, acolo și de acolo acasă. Și cum cele mai bune lucruri îs alea pe care fiecare om le face pentru el (lucru manual îi mai zic unii, că-s făcute cu mâinile proprii), așa și eu. Am pus mâna pe Pinterest și-am căutat freze (am un board secret, hahahahhaahahhahaaa!!!), am amânat. Am frunzărit netul în căutare de idei de tuns și-am amânat iar. Am avut chiar și intenția de a mă programa la tuns la tanti a mea, darrrrrrr, am lăsat-o baltă. Again. I-am dat piticului o pauză în ideea că se retrage, am păr lung și frumos, bla bla. Mi-am sunat prietenele să facă psihoterapie cu mine, a luat piticul o pauză.

Și sâmbătă a revenit cu forțe noi. Și gena puternică (aia în plus sau minus), hop și ea. Vocile din capul meu îmi spuneau să mă tund. Clar, până și Facebook-ul îmi arăta o poză cu Coelho care-mi spunea cum universul complotează ca să mă tund eu îmi îndeplinesc eu dorințele. Așa că m-am dus să mă uit de foarfecă în sertar. De obicei nu e acolo, așa că mă gândeam că sigur scap. Dar al naibii ea, parcă ar fi știut. Mă aștepta la locul ei, de parcă acolo ar fi întotdeauna (și vă zic eu că nu-i, că doar eu îs aia care o lasă aiurea).

Doream să vă zic și cum am făcut-o, dar la cât am scris… las asta pe zilele viitoare. Vă arăt tutorial, vă dau sfaturi (că-s expertă deja, nu?!).

Mai e cineva pe-acolo (in the dark side) care face așa ceva?