La mulți ani! Păcat că ai murit!
Aveam ideea în draft de mulți ani. Glumesc, doar de săptămâni bune, dar nu am reușit nicicum să o dezvolt din lipsă de timp sau chef sau altele.
Am observat că și marii experți în social media mioritici și cei străini o dau în bară în zilele în care mari vedete ar fi împlinit anumite vârste… asta dacă n-ar fi murit de ani buni!!!
Nu demult (când mi-a venit mie ideea să scriu postarea, Google it dacă vreți să ne amintim data și unii și alții) a fost ziua de naștere a lui Pavarotti. Pe care toți soușăl midia speșiăliștii au ținut să o marcheze, nu de alta, dar eu îs 100% convinsă că ei îl ascultă zilnic pe italian și n-au făcut o căutare pe net după evenimentele importante din ziua X. Așa că în ziua aia, toată lumea posta poze cu tenorul alături de urarea ”La mulți ani!”. Păi de unde pisici să mai trăiască mulți ani dacă omul e oale și ulcele de…. (mă repet) mulți ani?!
Și cum am zis, nici cu străinezii nu mi-e rușine. Ia uitați voi ce am găsit pe net căutând informații legate de unul din cântăreții mei preferați (pentru ăia care ajungeți din greșeală pe blog – domnul e Freddie Mercury de la trupa Queen, da?):
Îs sigură că a avut a very happy birthday, că doar n-a murit decât de 21 de ani (curând se fac, credeți-mă pe cuvânt aici).
Deci, să repetăm: nu spunem ”La mulți ani!” morților. Că nu face sens, OK?
Tu te faci de râs. Eu mă fac de râs.
Știu că de obicei e persoana I prima dată și apoi persoana a II-a, dar dacă ieri s-a întâmplat altfel, am zis să o iau în ordinea cronologică.
Dis-de-dimineață m-am dus să iau Cola pe dopuri (promoție cu sticle, știți voi) să le duc la colegi că tot aveam dopuri pe acasă. Și când mă pregăteam să intru în magazin, vânzătorul mi-a văzut imaginea reflectată în frigiderul de sticle de afară și a sărit să mă sperie. Eu nu m-am speriat, dar am început să râd isteric, cel care s-a speriat în schimb a fost el când și-a dat seama că și-a confundat victima targetată cu alta nevinovată. S-a înverzit și și-a cerut scuze de vreo 10 ori, iar eu am plecat amuzată spre job îndesându-mi sticlele de Cola în geanta deja preaplină.
Tot m-am amuzat eu ha ha ha și hi hi hi cum m-a confundat el cu alta. Trece ziua, plec de la job, mă duc să mă tund și vin într-un suflet acasă unde trebuia să aștept niște prieteni după ora 7 jumate. Eu am ajuns la 7:40 așa că m-am super-grăbit. Și ajunsă în fața blocului îl văd pe cel pe care-l așteptam, să-i zicem Killer uitându-se pierdut în portbagajul unei mașini. Mașina nefiind a lui. Eh, cine știe! îmi zic. Iau un stalker look, cam așa
și aștept să mă observe. După un(1!!!) minut eu eram așa:
minus ciocolata de la gură, evident și el era așa:
După cum probabil v-ați prins. Domnul în cauză nu era cel care credeam eu că e.
Cumva am dispărut în mai puțin de 10 de secunde din raza lui vizuală.
Brandurile se prostituează pentru Like-uri
Mai știți când m-am plâns de like-ul pentru mame?
Se pare că a prins și mai tare chestia între timp pentru că au început și paginile de branduri cu aceleași dume PENIBILE! Poze ca asta:
cu niște texte gen: ”Nu-i așa că-i dulce? Like și share!”, ”Ce frumoasă e! Like și share”, ”Nouă ne place! Arată că-ți place și ție cu Like și Share!”.
De ce pana mea mă spamezi cu porcării dacă reprezenți un brand? Știu că nu postează firma XYZ, ci un om care o reprezintă. Omule, știu că-ți plac pisicile, bătrânii care plâng, valorile românești, oamenii cu probleme de sănătate and so on. Și mie, dar nu da în penibil că pagina aia nu-i a ta s-o terfelești cu chestii din-astea de cerșit gen ”Like și share ca să arăți că-ți place!”. Pot să caut și eu singură poze triste sau cool sau ce știu eu cum și să le dau singură Like și Share, nu trebe să mă educi tu.
Deci, brand-iștilor, vă calmați?
Sauuuuuuuuuuuu Like și Share că azi e 31 iulie, nu??? :)))))))
Later edit: După ce scrisesem deja toată postarea, am fost INVADATĂ de poze cu olimpici postate de marile site-uri ale marilor televiziuni și ziare cu rugăminți gen ”Like dacă ți se pare că merita aurul, Share dacă ți se pare nedreaptă decizia bla bla”. Are you kidding me??? Vă mai prostituați mult în felul ăsta???
Oamenii dau valoare locului II… sau nu!
V-am povestit ieri ce pățanie am avut într-un magazin de decorațiuni.
Astăzi vă povestesc ce a pățit recent o prietenă de-a mea și cum au decurs lucrurile în cazul ei.
De curând, după o scurtă întâlnire ca-ntre fete, ne-am răspândit, fiecare la casa ei. Prietena de care povestesc, s-a îmbrăcat bine (era în perioada aia cu -20 de grade) și a plecat și ea spre casă. Pe drum, s-a decis să intre într-un magazin de cosmetice (care are și marcă proprie) și produse de igienă ca să-și ia un gel de duș (parcă). Zgribulită cum era, a luat câteva să vadă cum miros și le punea înapoi la raft pe măsură ce le mirosea. La un moment dat, domnul paznic apare și o ia la trei păzește, spunându-i că n-are ea ce să caute într-așa un magazin (și vă asigur că nu-i de lux!), că nu e de nasul ei și să plece, să nu o prinde că fură!
Menționez din nou că era doar foarte îmbrăcată, nu cu hainele rupte sau murdare etc.
WTF?! După o porție intensă de jigniri, prietena mea i-a explicat individului că nu vroia să fure, cu precizarea că poate verifica și pe cameră și că nu are niciun drept să se comporte așa. Evident, grobianul s-a ținut tare pe poziție, că el are dreptate.
Ea a plecat din magazin și m-a sunat tremurând de nervi (cred că niciodată nu a mai fost așa umilită) să-mi povestească toată pățania. Am sfătuit-o să ia legătura cu managerul magazinului și să depună o reclamație. Până la urmă, s-a hotărât să dea un mail la departamentul de marketing al magazinului de vis-a-vis de Billa din Circumvalațiunii și să ceară niște explicații.
Se pare că persoana de la acel departament era cu capul pe umeri, pentru că și-a cerut scuze și a promis că pe viitor astfel de incidente vor fi evitate. Paznicul… nu mai e acolo! Dacă a fost mutat sau concediat, nu știm nici noi.
Ideea e că dacă ea nu lua atitudine, omul ăla ar fi pus pe fugă o mulțime de alți clienți, iar conducerea magazinului s-ar fi mirat de ce nu merge treaba….
”Oracolul din Delphi” de Agatha Christie
