Îngrijirea pielii e unul din piticii mei de pe creier. E acolo unul, pare gingaș și duios, cât să mă facă să uit ce obsedant e, dar când se trezește la viață mă face să-mi pun întrebări legate de îngrijirea pielii mele. Și-atunci citesc. Mă documentez. Mă informez. Îmi doresc să aflu cât mai multe lucruri noi.
Mi-a plăcut foarte mult ceea ce e scris pe acest tablou care practic promovează o gamă de produse care apără pielea de efectele nocive ale soarelui. :)
Well, datorită doamnei doctor Oana Spânu, medic dermatolog, care a început un parteneriat de bun augur cu Avon România, am avut ocazia să pun și eu mâna pe un studiu făcut la noi în țară. Recent – în luna aprilie a acestui an. Vă dați seama că atunci când am primit mailul, am sărit peste tot ce scrie în conținut și-am descărcat direct documentul pentru a-l citi. Dar înainte să vă povestesc și vouă ce am aflat nou, legat de obiceiurile noastre, ale româncelor, în ceea ce privește îngrijirea pielii feței, vă spun că 7000 de femei au fost chestionate, toate având vârsta de peste 15 ani, 48% chiar peste 30.
Avem deci următoarele cifre: 7000 de femei > 15 ani, luna a 4-a a anului 2013, România, care au dus la o serie de procente, destul de îngrijorătoare, după mine:
Evident, Avon a folosit datele studiului pentru a recomanda mai ușor produsele din cele 4 game de îngrijire a pielii pe care le deține: Anew – produse antiîmbătrânire (eu am din gama asta un ser – Anew Reversalist, face o piele ca de bebeluș), Solutions (o gamă pentru toate tipurile de ten), Sun (cu protecția UVA și UVB) și Clearskin (produsele astea anti puncte negre le iubesc – loțiunea tonică și masca).
Dacă tot am vorbit despre teorie, ar trebui să menționez și cum stau eu în practică, nu? Că n-ar fi frumos să dau lecții fără să zic ce fac și ce nu fac eu.
Eu am început pe la 14 ani, parcă, să folosesc produse pentru față. Mama mea nu s-a machiat niciodată și nici creme nu a folosit până recent, doar măști naturale, așa că nu mi-a dat lecții în privința asta. Dar fiind la o vârstă la care acneea apare ca florile primăvara, bunică-mea se ocupa să îmi facă stocuri. Așa am tot încercat produse până am văzut care mi se potrivesc. Și pe parcursul anilor am mai adăugat produse de îngrijire la portofoliul meu: demachiant, loțiune tonică, măști de față etc. Abia pe la 20 și-un pic de ani am ajuns la dermatolog datorită unor alunițe și spre bucuria mea am aflat că-s în regulă cu tenul și nu am stricat nimic. :) În prezent am un milion de chestii pentru îngrijirea pielii, testez și altele noi și dacă nu-s bune renunț. Am diverse branduri și de la fiecare folosesc ce-mi priește, restul le fac cadou.
E foarte important să folosim produsele potrivite, trebuie să menționez și asta. Nu e vorba doar de a folosi un anumit brand, ci chiar de a găsi ceva potrivit pielii noastre, indiferent sub ce nume se ascunde. Îngrijirea tenului e foarte importantă și se observă (din ceea ce am remarcat eu la persoanele din jurul meu) mai ales după 35 de ani.
Așa că mare grijă ce faceți cu pielea voastră acum, pentru că se va observa mai târziu.
Edit după ce postarea a fost scrisă: nu știam ce titlu să-i dau și m-am speriat când am văzut ce fițe fac, când am recitit ce-am scris eu cu mânuțele mele. Ce-am tastat, pardon!
Nu mai e un secret pentru nimeni că oamenii atenți și drăguți de la Capra Nera nu scapă nici măcar o singură ocazie de a-mi face câte o bucurie. Ultima surpriză am avut-o după evenimentul de lansare al gamei Aqua Treatment, la care am promis că merg și n-am ajuns din cauza unui proiect urgent after-work. Asta e, am ratat un eveniment fain, dar n-am fost uitată totuși. :)
Așa că la câteva zile după eveniment mi s-a înmânat o cutiuță conținând chiar produsele nou-lansate, pentru a mă bucura și eu de ele. Și având în vedere că-s răsfățată cu produse de lux, la care nu m-aș arunca fără a știi 100% că-s de calitate, am decis să le încerc înainte să vă povestesc despre ele. Eu am primit o cremă de față (de zi), o loțiune tonică, un demachiant și o mască. Evident, ca-n orice poveste de dragoste cu cosmetice, nu mă pup cu toate, dar am dezvoltat o slăbiciune pentru loțiunea tonică, pe care chiar nu pot să nu o laud!
Vă zic din start că-s o mofturoasă când vine vorba de loțiuni tonice și greu găsesc câte una care să mă satisfacă, pentru că am pretenția să-mi curețe foarte bine fața fără să mi-o usuce. Și-aș vrea să nu conțină alcool. Și nici să nu aibă un miros puternic și artificial. Și nici să nu trebuiască să pun multă pe discul demachiant pentru a avea efect. Și-aș mai dori să vină într-un ambalaj fără prea multe zorzoane și transparent, ca să văd tot timpul cât mai am. Și cu o formă dinamică, să o-nghesui ușor în orice bagaj, mare sau mic.
Ei bine, loțiunea tonică Aqua Treatment de la Capra Nera cam bifează toate fițele mele. În primul și-n primul rând curăță piele feței, a gâtului și-a decolteului exemplar. Nu vreți să știți cum arată discul de vată când îl arunc, de parcă aș fi petrecut o zi pe șantier. Nu-mi usucă și nu-mi irită fața, ceea ce e foarte important, mai ales în zilele în care-s lovită de alergie și mi se ia pielea parcă și de la aerul pe care-l respir. Nu are alcool, cel puțin din câte deduc eu de pe ambalaj. Nu miroase tare și nu mă face să strănut, un alt punct în plus. Nu trebuie să pun multă și văd tot timpul câtă mai am (și voi vedeți acum), ca să nu mă trezesc fără loțiune tonică-n casă. Și nici ambalaj futuristico-aiuristic nu are, ci unul drăguț și limpede, ca apa. Se strecoară ușor (deja am cărat-o după mine prin casele altora), deci n-am nimic să-i reproșez.
Și-n ordinea preferințelor mele urmează crema de față (care se întinde foarte bine și are o textură foarte fină), masca de față, care-mi face pielea de bebeluș și demachiantul, care șterge tot, dar nu mi se potrivește la ochi (de asta a și zburat pe ultimul loc).
Și pentru curiozitatea mea bolnavă: voi aveți produse cosmetice pe care le iubiți? Dacă da, de ce? Că eu deduc și singură că-s pretențioasă când vine vorba de loțiune tonică, dar nici mie nu-mi vine a crede cât de tare. Acum c-am înșirat motivele, m-am speriat! :-)
Îs curioasă dacă la 15 ani și voi credeați că femeile de 25 de ani sunt babe. Eu așa credeam și nu-mi pierdeam deloc timpul să aud sau să citesc informații legate de îngrijirea necesară după maxiiiiiim 20 de ani. Well, între timp, surprise-surprise, am făcut 25 de ani! (Habar nu am cum s-a întâmplat așa ceva!)
Și am realizat că pielea nu mai e așa ușor de îngrijit ca la 18, celulita a apărut de undeva, kilogramele în plus vin, dar de plecat nu mai pleacă și mâncarea sănătoasă nu mai e un bau-bau în condițiile astea. Dar să le iau pe rând, azi o să împărtășesc cu voi ce-am învățat eu din cărți și de pe internet despre îngrijirea pielii feței, a gâtului și a decolteului după milestone-ul ăsta reprezentat de cifra magică 25. Încerc să o iau într-o ordine cât de cât logică, judecați voi cât de folositoare vă sunt informațiile.
Dacă mai sus am scris niște reguli generale de îngrijire pe care le-am învățat și eu de la alții mai documentați ca mine, urmează ceva 100% de la mine. :)
sursă foto
Dacă vreți să aflați mai multe despre îngrijirea echilibrată a pielii la orice vârstă, Capra Nera tocmai lansează o nouă gamă, bazată pe… apă! Nu vă bat la cap să cumpărați ceva fără știți despre ce e vorba, de aceea vă sfătuiesc să mergeți la unul din evenimentele de lansare. În Timișoara se organizează în 15 aprilie la hotelul Check Inn de la ora 18 (eu mă duc, deci m-aș bucura dacă ne-am cunoaște pe acolo). Vă puteți înscrie online (și vedea tot aici detaliile legate de cele 15 orașe în care Capra Nera organizează evenimentele) pentru a primi invitația la lansarea gamei și pentru a învăța mai multe despre îngrijirea pielii ajutându-vă de apă.
Așa cum știți deja unii (și mai ales unele, sunt sigură) dintre voi, îngrijirea părului este o chestie care mă preocupă. Am părul destul de lung (și tuns extrem de strâmb) și aș vrea să-l am și sănătos (mă rog, cât de sănătos poate fi având în vedere că e mort), adică frumos, evident. Și cum tot întreb în stânga și-n dreapta și caut pe internet informații interesante și utile pe subiect, am decis să împărtășesc și cu voi niște așa nu-uri ale părului.
Dacă mai aveți idei, spuneți-mi-le și mie.
De la o vreme m-am apucat să citesc tot mai mult despre sănătate. Probabil mi se trage din vremurile relativ recente în care scriam zilnic pe site-uri despre cancer și alte boli la fel de atrăgătoare. Mă rog, ideea e că încerc ușor-ușor să mă autoeduc pentru a adapta un stil de viață mai sănătos. Asta înseamnă că nu mai mănânc prostii, nu mai beau sucuri (acidulate deloc și așa-zis naturale rar), gătesc cea mai mare parte a mâncării pe care o consum, beau multă apă plată, fac un pic de mișcare și mă îngrijesc mai mult. Îmi doresc să fiu sănătoasă și să se vadă asta și pe mine. Dintre toate astea, astăzi am ales să scriu despre aromoterapie, pentru că e probabil cea mai simplă chestie care se poate pune în practică din toată lista mea (am să scriu și despre celelalte). Și e o chestie care pe mine mă face să mă simt bine și să uit de stress. Am citit câteva materiale pe tema asta pe MindBodyGreen și au venit la fix pentru că am primit niște cadouri pe care acum le folosesc din plin ca să ies din rutina zilnică.
Dacă nu știți ce-i cu aromoterapie, vă explic ce am înțeles eu din tot ce am citit: e o practică folosită pentru a obține o stare de bine. Unii spun că e medicină alternativă, eu cred că e un pic cam mult spus. Nu prea cred că mirosurile frumoase mă vor vindeca de alergie sau de altele, în schimb mă folosesc de ele pentru a mă relaxa sau energiza, în caz de nevoie. Aromele se pot dispersa în aer, inhala sau folosi pentru îngrijirea pielii.
Pentru un miros plăcut în camere am un ulei de portocală, cumpărat de mine cu câțiva lei (nu mai știu exact, dar nu e foarte scump, cred că până în 10 lei) și unul de lavandă, primit cadou de Crăciun de la o colegă. Într-un fel de bol (nu știu exact cum se numește) făcut special pentru așa ceva pun deasupra câteva picături de ulei în apă și sub o lumânare pastilă. Apa cu ulei se încălzește și camera primește un miros plăcut și ușor. Cam așa ceva am și eu:
Uleiul de portocală (sau de alte citrice) mi se pare de zi (e cumva energizant) și cel de lavandă de seară (pentru că relaxează și calmează).
Pentru inhalat eu nu am folosit niciodată și nici nu am cumpărat ulei, dar știu că e bun și pentru a desfunda căile respiratorii și pentru a deschide porii. Sănătate și frumusețe, deci. Uleiul din arbore de ceai cred că ar merge folosit așa, trebuie să testez, mai ales că e și foarte recomandat pentru cei cu probleme cu acneea, chestie de care uneori sufăr și eu de parcă acum aș intra la pubertate.
Cel mai des folosesc însă trucul aromoterapiei pentru îngrijirea pielii (că și așa trebuie îngrijită tot timpul). Am câteva uleiuri de baie care miros destul de puternic și lasă pielea hidratată (speciale pentru leneșa din mine care preferă somnul imediat după baie, în loc de cremuire), dar am primit mai nou și un gel de duș cu mango, foarte portocaliu și energizant. Îmi rămâne mirosul pe piele și după duș și nu mă moleșește, deci e perfect pentru dimineață. Și cum tot l-am primit, m-am documentat un pic și am aflat că e destinat fericirii pentru că Buddha însuși ar fi găsit-o într-o livadă plină de acest rege al fructelor. :)
Dacă voi credeți că am bătut câmpii în titlu, vă explic logica mea, pentru că există o logică deși am zis clar că nu iau aromoterapia drept medicină alternativă: eu o folosesc ca metodă de a mă scoate dintr-o stare de moleșeală, fie ca să mă energizez, fie ca să mă relaxez. Ideea e că mă face să mă simt bine. Unele modalități în care o folosesc ajută la înfrumusețare (că tot ziceam mai sus de hidratare) și unele la destressare (sper că nu am inventat eu cuvântul :D), ceea ce ajută sănătății.
Îs curioasă dacă mai aveți și voi recomandări de uleiuri și metode prin care se pot folosi ele (am auzit că unele fete pun câteva picături în crema de corp dar nu am încercat nici asta încă și mă tentează). Eu aș mai cumpăra ulei de mentă, de arbore de ceai și de mușețel (cică-s cele mai cele împreună cu cele de citrice și lavandă).