Ce-am pregătit pentru Paște(le numărul 2)
Sarmalele sfârâie pe aragaz, cozonacul crește în cuptor, ouăle roșii strălucesc pe masă. La alții.
Eu numai ce am terminat de mâncat o salată de fructe și lenevesc. E prima sărbătoare la care eu nu mă dau peste cap ca să pic apoi de oboseală. Vacanță n-am, doar un weekend prelungit, de 3 zile, invitații de mers la masă cât cuprinde, așa că nu văd de ce aș trata sâmbăta asta ca pe vreo zi specială încuindu-mă în bucătărie să gătesc până la epuizare.
Tot ce-mi doresc eu e liniște. Sărbătoarea în sine cu tot noianul de tradiții și subînțelesuri mă cam lasă rece. Vreau să fiu liniștită, să stau cu cei dragi, să citesc și să mă relaxez.
Nu vreau nervi că n-a ieșit pasca, scandal că s-a ars friptura și remușcări că am ucis mielul pentru o masă de 30 de minute. Nici țipete sau reproșuri că am sărat mâncarea prea tare sau deloc. Nici să pun două kile în 3 zile ca să fie alții fericiți că m-au îndopat ca pe o gâscă înainte de tăiere.
Vreau să-mi pot auzi gândurile. Să fie liniște și să fie pace, ceea ce vă doresc și vouă, din plin.
De ce rămân(em) în România
Ca mine mai sunt mulți alții care deși se lovesc de fel de fel de probleme în țara asta preferă totuși să rămână aici. Eu nu am planuri de a părăsi România. Am avut, recunosc, și probabil le-aș fi pus în practică de mult dacă nu erau anumite motive legate de viața mea personală care m-au făcut să rămân. Totuși, asta nu înseamnă că la un moment dat nu mă voi răzgândi, dar deocamdată emigrarea nu face parte din obiectivele mele. Așa că mi se pare natural să mă bucur de avantajele de a rămâne aici, deși sunt conștientă și de multiplele dezavantaje (dar asta e deja o altă poveste). Și pentru că mulți se arată siderați că am decis să rămân acasă, am decis să fac o mică listă de motive pentru a nu părăsi țara.
Faptul că rămân aproape de familie și de prieteni e unul din cele mai bune argumente în cazul meu. O să-mi spuneți că există Skype și mess, dar apropierea fizică și o îmbrățișare nu pot fi înlocuite cu nimic. Nici o vorbă bună spusă la momentul la care e nevoie de ea, nu la ora la care un Skype call e programat. Părinții mei sunt aici, am doi bunici în viață care sunt tot în Timișoara, am un unchi, o mătușă, o verișoară și prieteni care uneori mai lasă totul deoparte și-mi sunt alături fix atunci când am nevoie.
Am un job care îmi place, într-un domeniu care nu se studiază la școală și lucrez ca freelancer într-un domeniu în care chiar am pregătire. Îmi place ceea ce fac și după o serie de joburi de student - vânzătoare, chelneriță, operator call center și altele, nu aș renunța nicicum la ceea ce fac.
Am parte de evenimente culturale pe care le pot înțelege și asimila. Nu există barieră lingvistică și am ocazia să mă bucur de diverse spectacole și conferințe la care sunt invitată sau la care plătesc pentru a participa.
Am bani de vacanțe în țară sau străinătate. Nu des, că nici nu mă dau banii afară din casă, dar în loc să îi cheltui pentru a veni acasă să-mi văd părinții, pot să mă bucur de lumea mare din economiile pe care le fac.
Îmi permit o chirie și îmi permit să-mi cumpăr diverse lucruri pentru casă. Atunci când m-am mutat separat de ai mei am știut că voi fi capabilă să mă-ntrețin singură și să-mi cumpăr diverse obiecte necesare, având în vedere că ai mei nu mi-au luat nici casă, nici mașină și nici nu mi-au umplut apartamentul închiriat de electrocasnice (și ăsta nu e un reproș).
Locuiesc într-un oraș destul de civilizat, am unde să ies și am parte de destule activități de entertaining (timpul e problema).
Socializez cu oameni faini, cunosc tot timpul alte persoane și sunt deschisă să aud și să încerc experiențe noi.
O să spuneți că multe dintre argumentele mele sunt legate de șansă sau bani. Parțial vă dau dreptate. Am avut șansa să am părinți care să fie interesați de educația mea și să-mi deschidă orizonturile. Cât despre bani, tot exemplul lor m-a motivat. Nici unul din ai mei nu au studii superioare, dar au avut chiar și câte două joburi fiecare pentru a avea bani pentru ce și-au dorit. Au muncit, dar se și bucură de ceea ce au, chiar dacă poate, după standardele unora, nu au mare lucru (multe proprietăți, mașini sau parte de vacanțe pe vase de lux).
Așa că în ciuda a tot ceea ce disprețuiesc în țara asta, credeți-mă, sunt foarte conștientă de acel silver lining. Și-s și tare curioasă ce motive au alții ca să rămână. Nu vreau să discut de motivele de plecare că și alea-s multe și reprezintă deja o altă temă de gândire.
Scrisul de pe pereți
Când eram mică aveam o dorință mare: să scriu pe pereți. Doar că ai mei m-au educat să nu fac asta și ca să fie toată lumea fericită eu am scris mic și-n locuri ascunse. Eu mi-am făcut damblaua și ei au trăit fericiți fără să știe asta, așa că toate bune și frumoase. Acum parcă nu m-aș pune să fac așa ceva, dar cum iubesc cuvintele, nu m-aș supăra să am un perete cu tablouri înrămate cu fraze frumoase sau amuzante. Așa că m-am pus să caut pe Pinterest (sursa foto) ce ar fi interesant de expus într-o casă și am salvat următoarele fotografii, la care insist pe text, nu neapărat și pe aspectul vizual, ăla poate fi modificat.
Voi ați pune tablouri bazate pe cuvinte și nu imagini pe pereți? Noi avem unul, l-am pictat eu cu tempera Panda pentru prietenul meu cu o ocazie deosebită, e colorat, are o ramă mare și galbenă și spune What I most love about my home is who I share it with.
Alte proiecte de DIY: brăduț din crengi și poze pe sfoară
Ati ridicat deja o sprânceană a neîncredere?
V-am zis: nu-s mare artistă, dar mă relaxează chestiile astea de DIY și chiar dacă nu ies ele chiar perfect, mă simt eu bine că le fac și-i chinui și pe alții lăudându-mă.
So, tot în weekend am făcut un brăduț pe care l-am și ornat cumva :)). Ideea e furată de pe Pinterest (ca și primele două poze din postare). Trebuia să iasă bradul fie așa
fie așa
dar a ieșit o struțo-cămilă de care Anca zice că arată ca un gard (și Alex că arată ca o scară și o să cumpere un moș cățărător să punem pe el), nu ca un brad:
varianta neîmpodobită
și varianta (oarecum) împodobită
Și pentru că am avut o zi grea nu cu mult timp în urmă, nu m-am calmat doar cu bradul și mi-am decorat și un perete după o idee pe care o văzusem mai demult pe net: poze întinse pe sfoară. Doream să le prind cu agrafe de rufe, din lemn, dar am găsit numai porcării din plastic urât așa că în cele din urmă am ales agrafe colorate de hârtie. Pozele sunt toate în tonuri sepia pentru a se potrivi cu tabloul cu Marilyn.
Simt că mai pot :))). Așa că nu vă înspăimântați dacă revin cu alte dovezi ale talentului meu nelimitat.
Aaaa, și vă dau o idee faină de cadou dacă sunteți vreodată provocați să faceți un cadou de doar câțiva lei unui iubitor de DIY: dați-i omului niște bucăți de lemn, niște sfoară, niște acuarele eventual, niște sârmă și lăsați-l să se desfășoare cum crede de cuvință.
DIY is my middle name: rafturi de cărți
Pentru cei care nu știu de la ce vine DIY – Do It Yourself. Adică lucruri pe care le puteți face singuri. Și azi săptămâna asta vă-nvăț eu chestii pe care le puteți face destul de ușurel singuri: rafturi de cărți, un brăduț decorativ și o decorațiune de perete cu fotografii.
Încep cu rafturile, pe care tot le visam de ceva timp pentru că multe din cărțile mele din living stăteau pe jos. Trebuia să facă tata niște rafturi de rigips dar în ziua de muncă ne-am trezit că nu avem ce ne trebuie și fiind 1 decembrie n-aveam nici de unde lua (am avut o problemă de comunicare în procesul de planning, cum s-ar zice :D). Așa că m-a lovit brusc inspirația când am găsit niște plăci de parchet puse bine de ai mei și rămase în plus de când au schimbat ei parchetul. So, e nevoie de: L-uri sau suporturi de rafturi care se găsesc la Practicker, Dedeman, Baumax (pentru numărul lor, înmulțiți numărul de rafturi cu minim 2) etc, plăci de parchet în funție de câte rafturi vreți și un meșter cu bormașină și… dibluri (dacă așa s-or numi!).
Și e ultra simplu: se prind L-urile (sau ce cumpărați pentru suport) în perete, se așează placa de parchet peste și… gata! :) Pe mine m-a costat cam 20 de lei un raft – doar chestiile de suport le-am plătit. Pe L-uri am dat până în 10 lei pe unul la Practicker (cică sunt și mai ieftine și mai drăguțe în alte magazine, la Practicker tot ce era mai finuț era scump :( ). Evident, nu-s rafturi de ținut greutăți, dar eu zic că-s faine (:D). Și dacă stați în chirie, ca mine, nu are rost să vă luați mobilă aiurea pentru că nu știți unde vă mutați next, deci rafturile astea îs ieftine și utile și drăguțe.
Meșterul la lucru :)
OK, recunosc, m-am trezit cu pozele abia când se lucra deja la raftul nr. 2
Și o poză cu produsul final. Dacă sunteți atenți la detalii o să vedeți că e o eroare la prinderea L-urilor. Tata nu-i (atent la detalii). :D
Eu îs tare mândră de rafturile mele. Și mă bucur că am scăpat ieftin cu ele, după cum spuneam, am plătit doar L-urile (și m-am și fentat cu ele din câte am înțeles, deci se poate și mai ieftin), pe tata l-am plătit cu dulciuri și bere (:D). Toată treaba a durat cam 5 minute, mai mult mi-a luat să decid ce și cum pun pe ele.
Arăta foarte ciudat acel perete, aveam un singur tablou (se vede în poza a doua) pe el și literele, dar toate pe o bucată și un spațiu mare gol. Acum arată mai ok și-s împăcată cu situația și dorm bine noaptea.
Critici? Mă aștept la ele că știu că nu-s cele mai artistice rafturi din lume, dar sunt ale mele și eu le iubesc! :-P
