Oana Kovacs

canicula-teatrul-national-timisoara
2

Canicula la Teatrul Național Timișoara

În mijlocul lui noiembrie am ajuns pentru o oră și jumătate la Teatrul Național Timișoara pentru… Canicula, un spectacol care nu-mi spunea prea multe din descrierea de pe site, însă m-a prins bine de tot chiar din primele 5 minute.

Povestea văzută pe scenă e o schiță a celor mai multe familii din România. Știți voi, oameni descurcăreți, care dau din coate și ies la liman din orice situație, cupluri în care totul e perfect atâta timp cât el n-o bate și nu bea și ea e femeie de casă, gospodină. Au copii, cărora le-au oferit tot ce n-au avut ei, iar când copiii lor ajung la rândul lor să aibă propriile progenituri, revarsă tot greu pe bunicii micilor plozi răsfățați.

Canicula mi s-a părut o radiografie a familiei românești aflată la… (să-i zicem) cotitură. Așa cum probabil aveți deja multe exemple-n jur, în ”celula de la baza societății” țării noastre, toate merg bine atâta timp cât sunt bani. Când nu mai sunt nici bani, nu mai e nici înțelegere între femeie și bărbat, nici pace între părinte și copil. Afecțiunea moare sufocată și toate sentimentele bune se transformă în datorie și obligație.

Prima jumătate din spectacol a fost doar amuzantă, a doua tragi-comică. Mi-a plăcut Canicula și am apreciat jocul actoricesc, mai ales că doi oameni țin spectacolul. L-aș fi făcut doar un pic mai scurt, cu vreo 15-20 de minute, deși mi-a trecut prin cap și că ultimul sfert de oră a avut rolul de a zugrăvi drama în care se poate transforma spoiala de fericire și rutina care înghite orice urmă de bucurie. Nu știu, aș zice să-l vedeți, ca să decideți pe cont propriu dacă e pe gustul vostru.

Am fost în septembrie și la Nopți albe, dar vă mărturisesc că tot spectacolul a fost prea siropos și forțat dramatic pentru gustul meu și nu consider că merită să-i dedic un articol. Totuși, vă reamintesc că părerile mele-s subiective, nu-s critic de teatru și nici n-am studii în domeniu.

nopti-albe-teatrul-national-timisoara

(Nopți albe)

sursă fotografii

Comments

Oana • November 24, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Ioana November 24, 2014 - 11:23 Reply

    Spectacolele de teatru (și în general orice formă de artă) sunt făcute pentru oameni, pentru publicul larg și nu pentru critici sau pentru cei cu ”studii în domeniu”. Așa că eu cred că oricine poate să își exprime punctul de vedere :)

    • Oana November 24, 2014 - 13:10 Reply

      Asa-i, asa-i, dar vreau sa inteleaga cititorii ca nu fac recenzii din perspectiva unui profesionist, ci din cea a unui muritor de rand. :)

Leave a Reply