Oana Kovacs

exemplu
10

Când normalul devine ieșit din comun

exemplusursă foto

Aveți cei 7 ani de acasă, nu?

Din păcate, tot mai puțini din jurul nostru îi au, tocmai de aceea, atunci când cineva dă dovadă de bun-simț, educație sau creștere aleasă e privit ca un extraterestru și studiat la microscop.

În România anului de grație 2014 ești admirat dacă-ți faci meseria și respecți normele impuse. Ești lăudat dacă respecți legea, ți se mulțumește dacă nu furi și ești privit cu mirare dacă mulțumești, dai bună ziua sau vorbești politicos.

Într-un fel, sunt foarte dezamăgită de atitudinea asta – urcăm normalul pe un piedestal și ne închinăm la el. Pe de altă parte, sper din toată inima că asta contribuie la educația noastră, a celor care convețuim acum în țara asta. De asta mi-au și atras atenția campaniile care se fac pentru a o ajuta pe Loredana Neagu, tânăra care a găsit pe stradă un portofel cu bani și l-a dus poliției.

Am auzit vorbindu-se despre asta la Europa FM, Habitat for Humanity are campanie pentru a o ajuta, iar presa vuiește ridicând în slăvi gestul ei. Dar mie cel mai mult mi-a plăcut altă chestie. Loredana Neagu a declarat pentru Observatorul Buzoian (sau cel puțin acolo am citit eu), că i s-a oferit un job.

Oameni buni, fata s-a plâns că nu are de lucru și că nu a ținut pentru ea portofelul ăla pentru că reprezenta bani nemunciți, iar faptul că i s-a oferit un job (nu doar bani) de care ea s-a bucurat mi se pare cel mai tare. Și ideea că a prins ocazia să spună că nu are ce munci mi se pare faină. Putea să tacă și să ia banii ce i se oferă acum dintr-o grămadă de părți.

Concluzia mi se pare simplă: fata asta a făcut ceea ce oricare dintre noi ar fi trebuit să facă, dar pentru că trăim într-o societate bolnavă, a devenit un exemplu. Ceea ce e ok, pentru că ăsta e biletul ei spre o viață mai bună. Sper!

Comments

Oana • April 17, 2014


Previous Post

Next Post

Comments

  1. liliana April 17, 2014 - 07:24 Reply

    nu ştiu dacă eu una aş fi returnat portofelul. cred că nu. din cauza asta gestul acelei fete mi se pare ieşit din comun, mai ales ţinând cont de situaţia ei. bravo ei. merită să aibă o şansă. penibilă mi s-a părut păgubita care a răsplătit fata cu 15 lei. atât. 15 lei nu 150 de lei. mi s-a părut ridicol. practic femeia aceea pierduse aproape 1000 de lei plus carduri, carduri pentru care ar fi alergat ceva ca să le înlocuiască. fata aceea modestă, săracă, a dus portofelul la poliţie iar cel care ar fi trebuit să fie cel mai recunoscător îi oferă 15 lei. sună tare ciudat de parcă totul e cu susul în jos.

    • dam167 (dam ăla) April 17, 2014 - 09:19 Reply

      Și cum ai calculat acei 150 lei? 15% că e un bacșiș mai serios, 150 lei să-și ia o rochie, o șaormă pentru fiecare membru al familiei? sau cum?

      Gândește-te că acei 1000 lei ar putea fi o cheltuială. 1000-150=850 lei, adică mai puțin decât cheltuiala. Nu mi se pare nimic deplasat aici, având în vedere că nu cunoaștem situația.

      Cât despre fata aia, bravo ei! Ar fi siropos să extrapolăm și să o dăm exemplu la nivel de popor, pentru că știm toți partea morală. Eu personal n-aș putea spune că, indiferent de situație, aș fi procedat la fel. Azi da, i-aș fi dus la poliție, pentru că nu am nevoie de acea mie de lei și ar fi fost doar niște bani veniți ușor de care, probabil, mi-aș bate joc cumpărându-mi lucruri de care nu am nevoie.

    • Oana April 17, 2014 - 09:27 Reply

      Liliana, eu n-am idee ce-as fi facut. Cred ca de frica l-as fi returnat. Sorry, nu cred in banii nemunciti. :)))) Din punctul meu de vedere, cum vin, asa se duc.
      Insa nu mi se pare ca i-a dat putin pagubita fetei… poate femeia aia a lucrat toata luna pentru 1000 de lei si are 3 copii acasa, crezi ca si-ar permite sa dea 150 de lei cadou? Eu n-o judec.

      • liliana April 17, 2014 - 19:11 Reply

        dacă îi pierdea de tot cum era? nu e vorba de judecată dar banii ăia erau pierduţi, alături de carduri şi de ce mai avea în portofel, a avut noroc şi l-a găsit acea fată. mi se pare că merita mai mult de 15 lei. că oricum erau trecuţi la pierdere. chiar dacă ăia erau banii câştigaţi într-o lună. sunt un om pentru care 1000 de lei contează iar în situaţia asta dacă nu i-aş fi lăsat pe toţi (că între timp mă împăcasem cu pierderea) i-aş fi dat cel puţin jumătate, mai ales când vedeam ce situaţie are. şi Dam chiar mi-era dor de sarcasmul tău. Pe undeva ai dreptate, am văzut azi pe realitatea că s-au făcut două conturi bancare în care se pot depune bani pentru a i se cumpăra acestei fete o casă. ce zici?

  2. Alina April 17, 2014 - 18:07 Reply

    Fata face parte dintr-o anumita etnie foarte rau vazuta la noi, cumva? Foarte putini mentioneaza etnia respectiva (nu ca ar fi importanta), insa vreau sa subliniez faptul ca daca era vorba de ceva rau, am fi zis majoritatea “e tiganca”, cu un ton de repros. Asa se construiesc prejudecatile.

    • Oana April 17, 2014 - 19:10 Reply

      Da, din cate-mi amintesc e tiganca.

  3. Povestile Mele April 17, 2014 - 22:07 Reply

    Sincer, nici eu nu stiu cum as fi reactionat, intr-un final, cu banii. Trebuie sa „fi acolo” ca sa-ti dai clar cu parerea.
    Cat despre normalul care devine iesit din comun, asta pe mine ma exaspereaza. Mai ales cand vad hartii aruncate pe jos la cativa centimetri de cosul de gunoi (gol), cand vad pe cineva arunca ceva pe jos la doi pasi de cos, care nu duce o tava dupa ce a mancat cand cosul, la fel, se alfa fooooarte aproape de el etc. Multa lume in jurul meu exclama: E normal! Asa e, asta e normalul cu care (scuzati cacofonia) trebuie sa ne obisnuim.
    Asta e, devenim din ce in ce mai nesimtiti, iar ideea de a fi respectuos, politicos, cu cei 7 ani de-acasa – toate o sa ni se para in curand de SF.

    • Oana April 17, 2014 - 22:38 Reply

      La asta cu gunoaiele tin sa te contrazic, desi poate e vorba de geografie.
      Nu stiu in ce oras locuiesti, dar mie mi se pare ca in Timisoara s-au curatat bine de tot strazile fata de cum erau acum 10, ce sa mai zic de acum 15 ani. Cu alte exemple de nesimtire… eu tot sper sa ne educam.

      • Povestile Mele April 17, 2014 - 23:13 Reply

        Din pacate, orasul e Bucuresti. Orasul nesimtirii. Ma refeream la oamenii care arunca gunoaie, din comoditatea de a ajunge la un cos care se afla la doar un pas de ei – nu ma refeream la curatenie.

        • Oana April 18, 2014 - 00:29 Reply

          Da, da, la gunoaiele aruncate de oameni pe jos ma gandeam si eu. Acuma 10-15 ani era mizerie in Tm. Acum e mult mai ok, ceea ce ma bucura nespus.

Leave a Reply