Oana Kovacs

despartire-de-ea
8

Când ne despărțim de ele

Citeam zilele trecute într-un articol că o dată la 7 ani ne reînnoim setul de prieteni. Aproximativ jumătate se pierd pe drum și sunt înlocuiți. Trebuie să spun că nu mă miră cifrele astea, având în vedere că din 2006 și până acum puține persoane au rămas constante în viața mea.

Aleg acum să vorbesc de ele, de prietene. Pentru că eu am nevoie de ele, să fie acolo pentru mine și când sunt fericită, și când sunt tristă și când am nevoie de ajutor. De ce m-am despărțit de ele, cele câteva pe care le-am șters definitiv din viața mea de astăzi?

despartire-de-easursă foto

Dacă e să o iau cronologic, începând cu cea mai veche prietenă, trebuie să spun că am fost părăsită. Ca o iubită de care el crește separat și care nu își mai găsește interese alături de cel drag și ea m-a părăsit pentru oameni mai… interesanți. Poate pentru aventuri mai palpitante, poate pentru cei care nu o trăgeau de urechi când greșea, poate, poate, poate. Nu știu dacă am să deslușesc vreodată misterul care a înghițit o relație care ar fi putut împlini două decenii. Partea proastă e că doare într-un fel ciudat, am fost lăsată fără nici un avertisment, să-mi dau seama că am rămas singură pe drum.

De o altă prietenă m-am despărțit pentru că duceam vieți paralele, unele imaginare, altele prea lipite de realitate. Și când lumile noastre au ajuns să nu mai împartă nimic, cuvintele frumoase, ultimele care ne legau, s-au pierdut.

De o altă ea m-am despărțit oarecum de comun acord. Ca într-un divorț în care soții își sparg farfuriile unul în capul altora, ne-am războit și noi întâi în gesturi, apoi în cuvinte grele și apoi în liniște. Și liniște a rămas în urma noastră. Ne-am reîntâlnit pe stradă la un moment dat, mie îmi venea să râd amintindu-mi actul copilăresc și banal care ne-a separat, ei i se vedeau două linii pe frunte care îi trădau încruntarea. There is no coming back – mi-am spus.

Cea mai dramatică despărțire totuși a fost de cea cu care-am legat o prietenie rapidă și intensă, cu planuri mult prea mari, cu valuri de care ne-am lăsat duse fără a ne gândi cum ne întoarcem pe uscatul sigur. Am semnat, la propriu, decizia de a nu ne mai vedea niciodată într-o toamnă. Ea s-a umplut de nervi, eu am respirat ușurată și m-am scăpat de ei. Dacă nu luam împreună decizii proaste, încă am fi fost minim amice, dar n-a fost să fie.

Oricât de penibil ar suna, și despărțirile de ele sunt triste și dor și nasc întrebări. Nu e ca și cum o ușă s-ar închide și totul ar fi brusc dat uitării, nu?

Comments

Oana • August 28, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. cotos August 28, 2013 - 08:28 Reply

    Eu am 3 prieteni, de care nu ma desparte nimic. Cu unul am fost colegi de banca 12 ani, apoi 3 ani de zile coelgi de camera, iar de 2 ani mi-e nas :)) E ca un frate pentru mine.

    • Oana August 28, 2013 - 08:44 Reply

      Am si eu prietene de care nu ma desparte nimic. Darrrrr, si cele de care scriam.

  2. Savoir Faire August 28, 2013 - 09:50 Reply

    Ciclul asta de 7-10 ani referitor la prieteni mi se pare firesc.
    Ideile noastre nu sunt de tip fixed, ci mai de graba floating.
    Noi ne schimbam, ei se schimba, in mare parte nu-i mai satisfacem, in mare parte nu ne mai satisfac.
    Rasa umana apreciaza diversitatea, tocmai din cauza asta se face ca la inceput anumite persoane ne atrag.
    Apoi caracterul lor devine rutina si daca nu vin destul de des cu niste elemente wow, devine totul boring.
    In alte cazuri unul din cei doi amici “evolueaza” mai repede ca celalalt si intre cei doi se formeaza o variatie de nivel.
    Apoi mai sunt si prieteniile care dureaza o viata, adica sunt fortate sa dureze o viata, ori din cauza ambientului, ori din cauza caracterelor, dar tipul asta de prietenii sunt exceptia de la regula.

    • Oana August 28, 2013 - 10:23 Reply

      Astea care dureaza o viata sunt foarte rare. Si din cate am observat eu, incepute foarte devreme, cu exceptii de la regula, evident.

  3. O Oană August 28, 2013 - 18:14 Reply

    Mi-am adus și eu aminte de unele, altele, citind ce scrii. Dar parcă tot mai bună e o despărțire de care ești sigură decât să nu știi pe ce teren stai.

    • Oana August 28, 2013 - 22:00 Reply

      Exact. Chiar ma gandeam ca si in momentul de fata in is niste situatii tampite cu genul ala de persoane care te si ignora si te si trateaza ciudat in acelasi timp si al naibii daca ar pune cartile pe masa. Macar discutand problemele le-am putea rezolva intr-un fel sau altul.

  4. Ana Q. August 29, 2013 - 10:25 Reply

    Oh, dar de cate prietene nu m-am despartit si eu…de unele m-a despartit distanta, de altele m-au despartit prioritatile si sunt si acele fete cu care la un moment dat am simtit ca nu mai am nimic de impartit.

    • Oana August 29, 2013 - 10:41 Reply

      Asta mi se pare mie cel mai trist, ca la un moment dat nu mai ramane absolut nimic de impartit.

Leave a Reply