Oana Kovacs

1

Business Days Timișoara 2012 – Ziua I – Workshopul I – Comunicare

La primul workshop pe care mi-l doream am intrat greu, dar despre asta, mai multe la sfârșit. Important e că am intrat. Workshopul de Comunicare de la Business Days Timișoara 2012 s-a ținut concomitent cu alte 3 și oricât vroiam să ajung la toate, nu am reușit. În program erau 8 workshopuri pe zi, din care se puteau alege maxim două, era și imposibil altfel pentru că se țineau 4 deodată.

Cel de comunicare a început cu Amada Bălțățeanu, o prezență simpatică, care a vorbit despre comunicarea non-verbală și despre diferențele dintre femei și bărbați pe acest plan.

A continuat Raluca Partenie Vasiu, de la Bosch, care a vorbit despre discuțiile telefonice, dar la un moment dat s-a retras pentru că nu se simțea bine. Din păcate, nu a mai revenit.

Sebastian Bârgău, adică visurât, s-a prezentat… fără prezentare.

 

sursă foto

Adică omul a vorbit la liber. Inițiam mi s-a părut că a fost prea scurt, dar apoi am observat că el era singurul care a interacționat cu cei din sală suficient de mult încât să le răspundă tuturor la întrebări. Deși eu nu îl citesc în mod constant pentru că blogul lui nu e genul meu, în realitate mi-a plăcut foarte mult cum a prezentat și alaltăieri la Business Days Timișoara 2012, și la Social Media Summit, anul trecut, tot în Timișoara. Îl credeam mai agresiv, dar mi-a plăcut foarte mult că a vorbit simplu și fără figuri. A menționat că trăiește din blogging, scrie cam 3 articole pe zi și 1-două advertoriale pe săptămână.

Ionuț Breb, de la Breb Consulting a vorbit despre aplicarea codului bunelor maniere. Și despre cum manierele din public nu se reflectă în privat. Prezentarea lui mi s-a părut empatică, subliniind că într-un business, primii clienți trebuie să testeze, nu să plătească. El a avansat ideea conform căreia nu doar că nu trebuie să îi deranjăm pe alții, ci trebuie și să fim proactivi și implicați.

Alexandru Drăgan, de la Academia de Stil, a vorbit despre vestimentație. Nu pot să spun că nu mi-a plăcut prezentarea lui, dar consider că targetul lui, cel care face diferența între 3 batiste diferite de costum și între un sacou Armani și unul Gucci nu era în sală. Foarte fain tot ce a zis, dar eu una nu judec oamenii după haine, atâta timp cât sunt îngrijiți și aș considera că-s departe de ceea ce-mi doresc să fiu dacă aș trata de sus pe cineva pentru că și-a încheiat 2 nasturi în loc de 3.

Cam ăsta a fost workshopul de comunicare de la Business Days Timișoara 2012. A fost interesant și interactiv. Cel mai mult mi-a plăcut Sebastian Bârgău, pentru că pentru mine personal, el a fost singurul care a venit cu informații și noi și folositoare, restul le cam știam, iar cele legate de îmbrăcăminte nu mă interesau în detaliu, pentru că merg pe principiul că eu fac haina, nu ea mă face pe mine.

P. S. Aici sunt primele două postări legate de Business Days Timișoara 2012:

Business Days Timișoara 2012 – Ziua I – Conferința I – Orașul viitorului 

Business Days Timișoara 2012 – Ziua I – Conferința II – Leadership în vremuri tulburi 

Comments

Oana • March 30, 2012


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Impresii finale legate de Business Days Timișoara 2012 | Oana Kovacs

Leave a Reply