Oana Kovacs

burial-rites-hannah-kent
5

Burial Rites – Hannah Kent

Am căutat pe internet să văd dacă s-a tradus Burial Rites la noi, dar în afară de o recenzie pe blogul Lecturile Emei unde e tradus titlul cu Rituri funerare nu am găsit nici măcar o referință la cartea asta. Probabil chiar nu s-a publicat încă la noi, deși sper să se întâmple asta pentru că e o carte foarte bună.

burial-rites-hannah-kent

sursă foto

Cred că e cel mai dramatic roman citit de mine vreodată (bate Fructele mâniei, acolo măcar există speranță), și m-a impresionat extrem de tare. Personajul principal e Agnes Magnusdottir, ultima femeie care a fost executată în Islanda (cartea e inspirată din realitate), iar povestea prezintă ultimele luni din viața ei. Cumva, deși știam din start cum se va termina cartea, tot am sperat să aflu că Agnes supraviețuiește până la urmă, dar… nu.

Agnes e judecată în procesul asasinării lui Natan Ketilsson, un soi de vraci, care, pentru nivelul secolului 19, știa suficientă medicină și cunoștea foarte bine natura pentru a fi capabil să-i ajute pe semenii lui să se vindece de diverse boli. Inteligent, manipulator și afemeiat, Natan era, la momentul morții sale, într-o relație on and off cu Agnes și nu doar cu ea, ci și cu cealaltă servitoare a sa; în plus, avea și o fiică cu o femeie măritată (cu altul, evident!) din ținut, copil cu care s-a trezit în brațe și pe care servitoarele sale (iubite) îl creșteau alături de el. Natan moare ucis de ele și logodnicul lui Sigridur (cea tânără). Cei trei nu-și ascund crima prea bine, sunt prinși, iar Agnes și bărbatul sunt condamnați la moarte prin decapitare – Sigridur scapă pe motiv că e tânără și a fost prostită de ei să ia parte la crimă.

După sentință, Agnes e trimisă să locuiască cu Jon (un edil… habar nu am cum să îl traduc), Margret (soția sa bolnavă), Steina și Lauga, fiicele lor, în zonă neexistând închisori în care să stea până la execuție. Cred că e indiscutabil că în Islanda anilor 1820-1830 nu exista prea bine întipărită ideea de drepturi ale omului, astfel că Agnes e tratată ca un animal în drumul ei spre casa lui Jon. Evident, soția și fiicele lui sunt tulburate de sosirea unei criminale în casa lor și se comportă ca atare la început, doar că, odată cu sosirea preotului Toti în casa lor – însărcinat să salveze sufletul lui Agnes, familia începe să se înmoaie. Noțiunea de intimitate era ceva străin pe atunci, și toată familia, împreună cu servitorii și inclusiv Agnes, dormea împreună și își petrecea timpul împreună atunci când nu se afla afară, pentru munca câmpului. Astfel, familia lui Jon devine martora poveștilor lui Agnes despre viața ei, narată în timpul dialogurilor cu Toti, singurul care o sprijină de la bun început.

Contrar cu ceea ce se credea despre ea, Agnes nu pare a fi o criminală cu sânge rece, dimpotrivă, este o femeie blândă și harnică, care a avut o viață extrem de dură și tristă, motiv pentru care s-a agățat disperată de dragostea lui Natan. Doar că Natan nu era genul de bărbat care să aparțină unei singure femei, iar relația lor a derapat pe un drum greșit, care a culminat cu moartea lui.

Autoarea prezintă atât de bine zbuciumul interior și suferința lui Agnes că nu ai cum să nu-ți dorești să nu moară și, până la sfârșitul romanului, devine tot mai neclar dacă ea chiar a fost implicată în uciderea lui Natan sau nu. Într-un final !!!SPOILER ALERT!!! Agnes povestește că într-adevăr are o parte din vină, dar că s-a amestecat doar după ce Sigridur și iubitul ei l-au atacat pe Natan, lăsându-l să sufere, iar ea, practic i-a… curmat suferința. Bineînțeles, imediat și-a dat seama că va fi judecată cu amândoi laolaltă, așa că vine cu ideea genială de a da foc fermei pentru a ascunde dovezile asasinatului, doar că teoria nu a funcționat în practică, iar autoritățile i-au prins.  !!!SPOILER ALERT!!!

Datorită felului ei de a fi și ajutorului pe care-l dă în gospodăria lui Jon, Agnes ajunge să fie apreciată de familie, care ajunge inclusiv să-i ia apărarea în fața străinilor. Din păcate, sentința primită de ea nu se schimbă și după câteva luni în care viața ei ia o turnură aproape normală, Agnes este condusă de Toti pe drumul care o va duce la moarte.

Din câte am citit, Agnes Magnusdottir are o imagine extrem de negativă în Islanda, iar Hannah Kent (australiancă!) a dorit să scrie romanul dintr-un alt punct de vedere, un fel de What if? care să-i spele un pic imaginea ultimei criminale decapitate vreodată în Islanda. Nu știu dacă i-a ieșit, însă cartea este extraordinară, extrem de bine documentată și scrisă. N-aș spune că a fost o plăcere să o citesc (e foarte dramatică, violentă, șocantă, dezolantă), însă a fost o experiență intensă și o lectură foarte, foarte bună (nu știu ce-ar putea să o întreacă).

Sper doar că Hannah Kent nu se oprește din scris, e teribil de talentată, dacă mă-ntrebați pe mine. Iar dacă nu era cartea ei, nu aflam repede de viața din Islanda secolului 19, de stilul de trai de acolo, de locuri, de felul în care oamenii își primesc numele și multe, multe altele.

Am să mă opresc aici, cu dorința ca măcar unul din cei care citește recenzia să-și pună cartea asta pe lista de lecturi. (Și cu greu pun punct, credeți-mă.)

Comments

Oana • March 15, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Ana Q. March 15, 2015 - 21:14 Reply

    Hey! pare super interesanta cartea, tu de unde ai downloadat-o/cumparat-o?

  2. Ema Cojocaru March 20, 2015 - 01:25 Reply

    Mulțumesc pentru menționare, Oana! :) Am tradus titlul după cum mi s-a părut mie că sună mai bine, dar cartea nu a apărut la noi, din câte știu eu. Să sperăm că va fi tradusă, e o poveste impresionantă. Are ceva șanse, pentru că romanul va fi ecranizat. La noi cred că va apărea direct cu coperta inspirată de film. :))
    Uite că nu știam că Agnes are așa o imagine proastă în Islanda… Oare s-a tradus și la ei romanul australiencei? Aș fi tare curioasă să aflu cum l-au primit islandezii. Stai, că am căutat, s-a tradus în septembrie 2014, dar nu am găsit informații despre receptarea lui.

    • Oana March 20, 2015 - 09:55 Reply

      Welcome, Ema! Mie mi se pare ca ai tradus foarte bine titlul si mi se pare si titlul in sine foarte potrivit pentru actiune. Din pacate n-am reusit nici eu sa aflu cum au primit cartea islandezii, sunt curioasa de film.

  3. Cărțile din 2015 | Oana Kovacs

Leave a Reply