Oana Kovacs

billy-mincinosul-oana-patita
7

”Billy Mincinosul” la Teatrul Național Timișoara și bonus: Oana pățita

billy-mincinosul-oana-patita

sursă foto

Știu că majoritatea o să dați bir cu fugiții când o să vedeți că e vorba iar de teatru, dar să o luăm în stilul ”Cum am cunoscut-o pe maică-ta” și să încep cu sfârșitul, ca să am parte de compasiune. Să-mi plângem de milă, cum ar veni. Că dacă încep cu teatrul, parcă văd că apăsați direct X roșu. Cred că pentru unii din voi e atâta de plictisitor că eu merg la teatru, de nu-i adevărat. Nici măcar Dam n-a avut încă nimic de zis despre asta și-mi fac griji. Dar adevărul e că pe mine m-a prins microbul și ăia puțini care nu fugiți de pe blog când vedeți subiectul TNT îmi faceți diminețile mai faine. Dar revenind la a mă plânge, vă zic, deși nu vroiam să vă zic, că-s capricorn și țin totul ascuns, că m-am despărțit de RATT și-am început o relație cu un Peugeot. Și-aseară, pam-pam-pană! Și printr-o serie de întâmplări nefericite, care țin de cauciucuri uzate, am ajuns acasă la 4 ore după ce-am terminat cu jobul, după ce-am întrerupt 2 oameni de la lucru, dintre care unul e chiar șeful (altul prietenul, știu că erați curioși), după ce am lăsat-o, la propriu, pe Anca pe drumuri și le-am făcut o vânzare sănătoasă celor de la Dedeman și după ce-am ajuns pe interneți, că de asta vă și spun, altfel țineam totul secret și sufeream în tăcere. Și când am intrat pe ușă, în casă, zgribulită, am constatat că începeam și să mă transform în unicorn. Pentru că am un semn din naștere pe frunte, care se înroșește foarte tare în momentele când sunt emoționată sau stresată. Și aseară, well, parcă scoteam artificii pe-acolo. Și-atâta despre mine, dar dacă ați ajuns până aici, poate citiți și de Billy, ma frend.

billy-mincinosul

sursă foto

Asta-i piesa cu care Cătălin Ursu m-a convins. Omul chiar e un actor talentat. Deși aveam un pic emoții la început și eram neîncrezătoare când Billy a început să bată câmpii despre cum e important să visezi, m-am potolit când a început cu adevărat acțiunea și mi-am dat seama ce se întâmplă. So, Billy e un mincinos notoriu, maică-sa, Alice, o întreținută pasionată de shopping, taică-su, Geoffrey, un om de afaceri obsedat de muncă – ”dracu’ să-l pieptene” – și bunică-sa, o tanti draguță care ar bea cafea, dar i se bagă pe gât ti, pasionată de un dulap. Seamănă, așa, ca din avion, cu o familie normală, nu? :) Dar stați un pic, că Billy e și un iubi, al Barbarei, cu care e logodit. Doar că și Rita se visează logodită cu Billy și încă n-ați aflat de existența lui Liz. Liz e… doar nu credeați că vă povestesc ȘI de Liz?

Mai bine vă povestesc ce mi-a plăcut: costumele (se vede mâna Alinei Lățan, care a făcut o treabă excelentă și cu ”Anna Karenina”), muzica – toată muzica din piesă e faină, începând cu piesele de pe fundal (inclusiv System of a Down!!!) și continuând cu cele cântate de actori, jocul actoricesc – pe Cătălin Ursu l-am menționat deja, dar mi-a plăcut tare mult în spectacolul ăsta și de Ana Maria Cojocaru (Alice).

Ce nu mi-a plăcut? Sincer, m-aș fi bucurat dacă era mai lung spectacolul, pentru că eu îs leșinată după astea în care se cântă. Nu degeaba am mers de 3 ori la ”Operă Țărănească”.

Și ca să fiu drăguță și să mă fac utilă, că am înțeles că așa se face, vă zic așa: se mai joacă ”Billy Mincinosul” sâmbătă, 14 decembrie, la Sala 2 (adică aia din spate de la Bega – da, e sală de teatru și da, era o sală de sport abandonată pe vremuri – bine ați venit în 2013), dar nu știu exact cât costă biletele, presupun că undeva pe la 20 de lei. :)

Întrebări, nelămuriri, bătăi pe umăr? :)

Comments

Oana • November 8, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Roxana November 8, 2013 - 08:57 Reply

    Welcome to the world of people with used cars, Oana! :)

    • Oana November 8, 2013 - 09:09 Reply

      Well, thank you!

  2. Andra C (@AndraC4) November 8, 2013 - 09:34 Reply

    de unde imi pot lua bilet? ca pe mine m-ai convins :D. da scrie-mi pe fb ca o sa uit sa verific aici pt ca plec la munte 😀

  3. crinutza November 8, 2013 - 10:10 Reply

    Suna bine 😀
    Chiar ma intrebam la ce sa mai mergem si noi, ca piesele cu subiecte prea socante nu ma atrag asa mult.

    • Oana November 8, 2013 - 10:51 Reply

      Asta nu e socanta deloc, e faina si amuzanta piesa. Si cu multa muzica. :)

  4. "Romeo și Julieta" la Teatrul Național Timișoara | Oana Kovacs

Leave a Reply