Oana Kovacs

22

Baby, there is nothing like the summertime!

Da, nimic ca vara. Numa’ bună să ieșim în lume și la terase și să căpătăm o culoarea închisă la piele și un bronz sănătos. Chiar așa sănătos să fie?
Hmmm, deschid discuția pentru ca de ceva vreme îs în pragul unei certe pe tema asta cu cineva din familie, o domnișoară de 20 de anișori :). Mai precis, eu îi tot explic că nu-i bine să stea ore întregi în soare puternic fără niciun fel de cremă de protecție, ea nu și nu, că așa a făcut și mama, deh fiecare cu argumentele ei :). 
Eu oricum îs fixată pe problema asta din motive foarte bune, în copilărie am avut niște pete de psoriazis – eram albă pe frunte, spate și pe genunchi și ai mei m-au plimbat la doctori până s-or dus (petele). De asemenea, am o pata mică și perfect rotundă, albă în mijlocul spatelui – vitiligo, ceva ce avem eu și defunctul meu amic Michael Jackson in comun :). Când mă bronzez, ea rămâne acolo pe post de reminder. De parcă n-ar fi destul, am și o tonă de alunițe, efectiv îs plină și am avut și două cu risc de… chestii nașpa pentru care m-am dus la doctoriță și le-am scos frumos, că erau și prost plasate (tot timpul se frecau de bretelele de la sutien) și dacă le rupeam ajungeam la chestiile alea nașpa. Acuma nu mai am nici un stres și nici urmă de ele, muncă de artist a fost pe spatele meu :).
Ideea e că dintotdeauna am avut grijă și am fost conștientă și am încercat să spun și altora că nu-i de joacă treaba cu cancerul de piele și azi m-a lovit din nou când am văzut filmuțul ăsta, numit ”Dear 16 year old me”
făcut în memoria lui David Cornfield care a murit de cancer de piele la 31 de ani, povestea lui se poate citi aici.
Și dacă tot am blog și știu că nu latru la lună, scriu și aici câteva date, sigur la un moment dat vor fi de folos cuiva:
  • cancerul de piele apare din cauza arsurilor severe din copilărie, din cauza expunerii prelungite la soare de-a lungul timpului și din cauza utilizării solarelor, de asemenea poate apărea din cauza expunerii repetate la raze x, diverse chimicale sau substanțe radioactive (sau de la alunițele cu probleme de care ziceam);
  • cancerul de piele este cel mai frecvent tip de cancer; 
  • dacă nu este depistat din timp, șansele de a supraviețui mai mult de 5 ani de la diagnostic sunt sub 10%; 
  • cancerul de piele apare mai degrabă la persoanele cu ten deschis la culoare și sensibil (note to myself);
  • în Statele Unite sunt diagnosticate anual peste 3,5 milioane de cazuri de astfel de cancer;
  • în Europa cei mai afectați sunt copiii de până în 14 ani și adolescenții care au între 15 și 19 ani;
  • în Regatul Unit al Marii Britanii numărul de cazuri de cancer la adolescenți a crescut de 4 ori (!!!) în 1997 față de 1978;
  • cremele cu diverși factori de protecție protejează doar împotriva razelor UVB, nu și împotriva UVA care sunt cele mai periculoase. 
Evident, orice am face, nu putem fi 100% siguri că nu o să facem genul ăsta de cancer (ce morbidă-s azi). Dar putem să nu ne expunem la soare între orele interzise, să folosim creme de protecție, să folosim îmbrăcăminte adecvată, prin care piele să respire. 
Cei cu alunițe care oricum nu se expun la soare au la dispoziție regula ABCDE prin care sunt învățați să recunoască schimbările periculoase:
A symmetry — asimetrie, când marginile aluniței sunt asimetrice;
B order — margine, când e ca o imagine blurată sau se extinde;
C olor — culoare, când își schimbă culoarea;
D iameter — diametru, dacă e mai mare de 0,6 cm;
E levation — se referă la cât de ridicată e alunița în raport cu pielea din jur, mai ales că nu ar trebui să mai crească.
În caz de absolut orice schimbări, trebuie mers urgent la un medic dermatolog. 
Știu că postarea asta e aproape nimic, dar se găsesc tone de informații pe internet și e păcat să nu profităm de ele și să nu ne ferim de ceva atât de periculos. Și o chestie care mi-a plăcut la nebunie din filmuleț – ”Your skin is like an elephant, it never forgets”. 
Voi aveți probleme cu statul la soare? Sau cu alunițele? Sau aveți printre apropiați oameni care se expun fără nicio grijă? Daca da, le spuneți?

Și o rugăminte, daca v-a plăcut postarea și aveți facebook dați like (sub postare, in stânga e butonul), așa poate mai văd și alții postarea și filmulețul și mai trezim interes. Mulțumesc. 

Eu i-am zis de zeci de ori ei și nu i-am zis doar ei. Ea îmi vine cu un singur ”argument”, eu citesc și mă informez. De asta îs curioasă cum procedează și alții. Dacă aș știi măcar că a pus mâna pe mouse și taste și a căutat și știe ce vorbește și totuși își riscă pielea (la propriu) nu aș toca-o la cap, dar îmi fac griji. Și știu că-s enervantă, but I can’t helpt it :D.

Comments

Oana • May 31, 2011


Previous Post

Next Post

Comments

  1. Amiuţa June 1, 2011 - 07:55 Reply

    Eu am pielea sensibila, ma inrosesc repede. Am facut niste si pistrui intr-o vara, de la expunere abuziva. Cu toate astea, nu ma tem de soare; nu stiu de ce. 🙂

  2. Oana June 1, 2011 - 09:02 Reply

    Amiuța, eu îs și albă și blondă și plină de alunițe ca un câine dalmațian de pete, deci am grijă maximă :).

  3. Jo June 1, 2011 - 10:49 Reply

    Sunt foarte periculoase formaţiunile de pe piele. Chiar azi am mers la un medic dermatolog în legătură cu aşa ceva (pe care vreau să înlătur chirurgical) şi chiar m-a speriat puţin denumirea ceva mai ştiinţifică a aluniţelor: Tumori Benigne (deşi ştiu ce înseamnă tot creepy sună). Şi ce mă enervează că atunci când suntem tineri şi proşti şi nu avem grijă de noi, ajungând apoi cu tot felul de probleme.

  4. Oana June 1, 2011 - 10:57 Reply

    Jo, bine că ai mers. Eu îs tare liniștită că mi-am scos alunițele, îmi doream de prin adolescență să fac asta că știam ca e grav dacă se rup.

  5. Diana June 1, 2011 - 12:45 Reply

    Adevărul e că uneori acum 20-30 de ani soarele nu era așa periculos ca acum. Asta e diferența. Da, țăranii stăteau în soare la săpat și se prăjeau și nu aveau nici pe dracu. Dar nu se compară cu pielea de acum și cu soarele de acum; chimicalele pe care le ingerăm ne fac pielea și organismul mai sensibil, soarele dă mai multe radiații, pentru că stratul de protecție anti-radiații e mai slab.

    Mătușa mea a făcut cancer de piele, dar l-a descoperit într-o fază incipientă. Face parte dintr-o generație mai actuală. Ei mergeau la mare 3 săptămâni pe an. Stătea la plajă foarte mult, așa că protecția solară nu a prea contat.

    Eu sunt blestemată cu piele foto-sensibilă. Cum se face peste 25 de grade, nu pot ieși fără spf 30+ nici la pâine.

  6. Oana June 1, 2011 - 12:54 Reply

    Uf, sper să fie ok pentru mătușa ta, multă sănătate.
    Îs și eu conștientă că nu mai e situația de acuma 20-30 de ani când stratul de ozon era mai ”grăsuț” și noi nu ingeram atâtea porcării prin pori și nici nu mâncam atâtea tâmpenii. Asta e, trebuie să ne protejăm. Și te înțeleg perfect cu pielea sensibilă, eu la mare mă dau cu 50+ și ma dau frecvent și tot mă ard, ce să fac dacă-s Albă ca Zăpada în varianta blondă? :))
    Și acum mă dau cu cremă când ies afară și am de umblat.

  7. Alle. June 1, 2011 - 14:53 Reply

    Ai dreptate. Multe fete mai ales, nu isi dau seama de consecintele expunerii la soare si a unor procedee chimice sau fizice facute pe pielea lor.
    Nu pot sa inteleg cum unele se duc la solar inainte sa mearga la mare, tocmai pentru ,cica, a nu fii albe pe plaja. Cu pielea deja arsa de la solar, cum te mai duci la soare si stai pe sezlong toata ziua cu cocktail-ul langa tine? E oribil!
    Cu totii ar trebui mai ales acum in sezonul fierbinte sa folosim crema de protectie solara si sa nu ne expunem ostentativ la soare.
    Eu nu am probleme cu alunitele sau semne, ori pete, dar mama are. Are o buba mare in indoitura cotului si nimeni nu a stiut sa-i zica ce are. Inca nu stie, dar incearca sa si-o protejeze de soare si produse chimice periculoase. Daca va vedea ca evolueaza urat (desi o are de vreo 20 de ani) se va duce la spital. Oricum ea mai are datorita varstei si multe semne, si acele alunito-bubite in relief iesite pe piele, pe care incearca cat poate sa le protejeze. In urmatoarele luni doreste sa le scoata, pt orice eventualitate. Si bunica mea avea o bubita d'aia maro tare urata dar si-a inlaturat-o pentru ca prezenta un risc mare de a se transforma intr-un punct de inceput de boala de piele.
    Asa ca toate si toti cei care au asa ceva ar trebui sa mearga sa se consulte cu un dermatolog caci nu e de glumit!
    Ahh si de curand am vazut parca pe Romantica o emisiune cu o baba la 50 de ani care toata viata frecventase solarul si care la o scanare a observat cum toata fata ii era distrusa in parti, iar de la nas in jos toata pielea era ca si moarta. Ingrozitor!

  8. Oana June 1, 2011 - 15:01 Reply

    Alle, nici eu nu înțeleg faza cu ”să nu fiu albă pe plajă” dar na… de gustibus non disputandum.
    Și pe mine m-a șocat o tipă în tren, era cu mine în compartiment și a intrat în vorbă cu restul vecinilor. Nu prea am ascultat-o până nu a zis că are aproape 40 de ani și ea arăta de 50. Toată pielea îi era uscată și deshidratată și arăta groaznic. Zicea că din adolescență a stat în soare puternic la mare fără nicio cremă că s-a bazat că nu se întamplă nimic și acum nu avea ce să mai facă, nu era doar un rid mic care trece cu botox…

  9. ioanamiroiu June 1, 2011 - 16:56 Reply

    Eu ştiam aşa că nu e de joacă deloc cu pielea şi melanomul, dar filmuleţul ăsta m-a pus pe gânduri. De mult vorbeam cu mama să merg la un dermatolog fiindcă am multe aluniţe şi vreo două sunt plasate prost, deseori le deranjez şi poate n-ar fi rău să le scot. Cum termin cu bacul îmi fac o programare la un dermatolog bun că m-am neliniştit!
    Cât despre protecţie, şi eu sunt albă şi mereu mă înroşesc în loc să mă bronzez, aşa că vara îmi dau cu cremă chiar şi dacă merg doar o juma' de oră prin soare.
    Ştii de ce mi-am amintit când am auzit că melanomul se poate extinde foarte repede? De Izzie din GA, evident :))

  10. Oana June 1, 2011 - 17:12 Reply

    Ioana, să mergi să verifici alunițele, eu îs așaaaaaaaaa mulțumită că am făcut asta. Plus că toată procedura prin care mi le-a scos a durat 15 minute (pentru două) cu tot cu dezbrăcat, anestezie locală, small talk și îmbracat la loc :). Acum, la 7 luni și ceva după, nu se mai vede nimic.
    Eu uitasem de Izzie, nu știu cum am putut! 😀

  11. dojo June 1, 2011 - 17:21 Reply

    Un prieten drag tocmai a descoperit acum 2 saptamani ca are "skin melanoma", adicatele cancer de piele. Din fericire pentru el era localizat doar la o mica alunita pe mana, s-a taiat in jurul locului si este OK. E atat de incipient, ca nici chimio nu face. Dar te pune serios pe ganduri.

    Soarele a incetat sa mai fie "prietenul" nostru de ani buni, chiar nu vad de ce ne-am baga in rahat din proprie initiativa. Nu zic sa nu stai la plaja, ca si io stau, dar exista niste limite de bun simt pe care le respecti daca nu vrei sa mori prea repede.

  12. Oana June 1, 2011 - 17:57 Reply

    Dojo, bine ca a descoperit din timp prietenul tau, chiar a scapat super ok daca nu face chimioterapie.

  13. hapi2233 June 1, 2011 - 18:05 Reply

    Buna seara Oana 🙂
    Locuiesc in apropierea unui MEGA salon de bronzat si bulbuc ochii de fiecare data cand trec pe acolo -si ma mir ca e mereu plin! De adolescente- dar si baieti merg. E soare afara si ma mir de ce le e greu sa se dea cu crema de protectie si sa obtina un bronz sanatos in weekend….Ale tineretii valuri
    Imi verific frecvent alunitele si de multa vreme "port" la soare minim 50% protectie.Am vazut cateva cancere de piele "live" si pot spune ca nu exista o categorie de varsta vizata…poate aparea la oricine.

  14. Oana June 1, 2011 - 18:39 Reply

    Buna seara, hapi! 🙂
    Și eu folosesc cremă cu factor 50 în prezent, mă bucur să văd că nu-s singura :D.
    Eu am o terasă în zonă la care ies tot timpul cu fetele, fix lângă e un solar și îs și eu șocată de ce rulaj de clienți e acolo…

  15. miscellaneous11 June 1, 2011 - 22:15 Reply

    Din păcate, am relativ multe alunițe pe mâini și mereu le studiez când văd că mă colorez un pic. N-am probleme așa cu pielea, mă bronzez destul de repede, deși în general sunt albă-galbenă, dar să știi că și mie mi-e puțin frică de chestia asta. Tocmai de-aceea încerc să mă protejez cât pot, mă dau cu cremă, adică, nu chiar evit să merg sau să stau în soare.

  16. Oana June 1, 2011 - 23:38 Reply

    Mis, eu am peste tot :)). Noroc că îs micuțe și îs pete, că alea ieșite în relief le-am căsăpit :D.

  17. Iasi June 2, 2011 - 03:51 Reply

    Buna
    Numele meu este Constantin Iacob si as dori sa facem un schimb de linkuri – 3 way link exchange – in sensul ca eu voi pune linkul dumneavoastra pe http://anunturi-iasi.blogspot.com/ iar dumneavoastra imi adaugati un link catre http://iasi365.com cu titlul Iasi (fara diacritice)
    Astept raspuns de la dumneavoastra indiferent daca acesta este pozitiv sau negativ
    Va multumesc anticipat si va doresc multa sanatate si toate cele bune.

  18. Oana June 2, 2011 - 10:16 Reply

    Bună, Constantin! Sorry, dar nu fac schimb de linkuri, am în blogroll exclusiv recomandări.
    O zi frumoasă!

  19. Mihaela June 6, 2011 - 20:51 Reply

    Ma bucur mult ca mi-ai lasat link de la aceasta postare. Am sa pun si eu filmuletul pe blog, sper sa-l vada cat mai multe persoane si sa constientizeze pericolul la care se expun zi de zi…

  20. Oana June 6, 2011 - 21:34 Reply

    Cu cea mai mare plăcere, Mihaela. Te susțin în inițiativa ta.

  21. Anunturi August 10, 2011 - 17:11 Reply

    Buna ziua,

    As dorii sa stiu daca sunteti interesat de un schimb de link/post.

    Indiferent de raspuns astept email la office@online-anunturi.com .

    ( In cazul in care sunteti de acord va rog sa treceti link-ul: http://www.online-anunturi.com cu numele Anunturi

    O zi buna.

  22. Dă-l naibii de SPF | Oana Kovacs

Leave a Reply