Oana Kovacs

avon-gama-sun-creme-fps
2

Avem o piele. Ce facem cu ea?

Îngrijirea pielii e unul din piticii mei de pe creier. E acolo unul, pare gingaș și duios, cât să mă facă să uit ce obsedant e, dar când se trezește la viață mă face să-mi pun întrebări legate de îngrijirea pielii mele. Și-atunci citesc. Mă documentez. Mă informez. Îmi doresc să aflu cât mai multe lucruri noi.

avon-gama-sun-creme-fpsMi-a plăcut foarte mult ceea ce e scris pe acest tablou care practic promovează o gamă de produse care apără pielea de efectele nocive ale soarelui. :)

Well, datorită doamnei doctor Oana Spânu, medic dermatolog, care a început un parteneriat de bun augur cu Avon România, am avut ocazia să pun și eu mâna pe un studiu făcut la noi în țară. Recent – în luna aprilie a acestui an. Vă dați seama că atunci când am primit mailul, am sărit peste tot ce scrie în conținut și-am descărcat direct documentul pentru a-l citi. Dar înainte să vă povestesc și vouă ce am aflat nou, legat de obiceiurile noastre, ale româncelor, în ceea ce privește îngrijirea pielii feței, vă spun că 7000 de femei au fost chestionate, toate având vârsta de peste 15 ani, 48% chiar peste 30.

Avem deci următoarele cifre: 7000 de femei > 15 ani, luna a 4-a a anului 2013, România, care au dus la o serie de procente, destul de îngrijorătoare, după mine:

  • 15% își îngrijesc pielea doar când simt că nu e ceva în regulă cu ea;
  • 20% folosesc produse pentru hidratarea pielii de două ori pe săptămână;
  • 10% consideră că au riduri, deci dau o mai mare atenție pielii;
  • 60% folosesc cremă antirid doar în cazuri de urgență;
  • 20% își aleg cremele după ureche;
  • 25% ascultă sfatul medicului când e vorba de alegerea unor produse.

Evident, Avon a folosit datele studiului pentru a recomanda mai ușor produsele din cele 4 game de îngrijire a pielii pe care le deține: Anew – produse antiîmbătrânire (eu am din gama asta un ser – Anew Reversalist, face o piele ca de bebeluș), Solutions (o gamă pentru toate tipurile de ten), Sun (cu protecția UVA și UVB) și Clearskin (produsele astea anti puncte negre le iubesc – loțiunea tonică și masca).

Dacă tot am vorbit despre teorie, ar trebui să menționez și cum stau eu în practică, nu? Că n-ar fi frumos să dau lecții fără să zic ce fac și ce nu fac eu.

Eu am început pe la 14 ani, parcă, să folosesc produse pentru față. Mama mea nu s-a machiat niciodată și nici creme nu a folosit până recent, doar măști naturale, așa că nu mi-a dat lecții în privința asta. Dar fiind la o vârstă la care acneea apare ca florile primăvara, bunică-mea se ocupa să îmi facă stocuri. Așa am tot încercat produse până am văzut care mi se potrivesc. Și pe parcursul anilor am mai adăugat produse de îngrijire la portofoliul meu: demachiant, loțiune tonică, măști de față etc. Abia pe la 20 și-un pic de ani am ajuns la dermatolog datorită unor alunițe și spre bucuria mea am aflat că-s în regulă cu tenul și nu am stricat nimic. :) În prezent am un milion de chestii pentru îngrijirea pielii, testez și altele noi și dacă nu-s bune renunț. Am diverse branduri și de la fiecare folosesc ce-mi priește, restul le fac cadou.

E foarte important să folosim produsele potrivite, trebuie să menționez și asta. Nu e vorba doar de a folosi un anumit brand, ci chiar de a găsi ceva potrivit pielii noastre, indiferent sub ce nume se ascunde. Îngrijirea tenului e foarte importantă și se observă (din ceea ce am remarcat eu la persoanele din jurul meu) mai ales după 35 de ani.

Așa că mare grijă ce faceți cu pielea voastră acum, pentru că se va observa mai târziu.

Comments

Oana • May 13, 2013


Previous Post

Next Post

Comments

  1. cotos May 13, 2013 - 09:09 Reply

    Are grija nevasta :)) Creme si creme. Sincer, eu folosesc doar atunci cand e vreo problema :)

    • Oana May 13, 2013 - 09:25 Reply

      Ha, ha, nici prietenul meu nu se inghesuie la creme, dar eu da. 😀

Leave a Reply