Oana Kovacs

vulpea-vanatorul-nobel-herta-muller

Încă de pe atunci vulpea era vânătorul – Herta Muller

vulpea-vanatorul-nobel-herta-muller

sursă foto

Am să încep prin a vă spune că nu prea înțeleg cum a luat Muller premiul Nobel, și n-o zic ca să mă dau deșteaptă, că nici critic literar nu-s, nici premii Nobel n-am la activ. Zic asta pentru că, deși i-am dat 5 stele cărții, dacă nu știam contextul nu pricepeam NIMIC. Ca să nu mai zic că stilul în care e scrisă cartea mi se pare comparabil doar cu focurile de mitralieră. Propoziții scurte, vagi, abstracte – genul care te fac să te întrebi WTF cu patimă tot la fiecare capitol care decurge lăsându-te tot mai în ceață.

Noroc, norooooooooooc că m-am prins la timp ce, unde și când. Tot textul e extrem de vag, plin simboluri și subînțelesuri. Sincer, nici nu știu cum aș putea povesti acțiunea, cred că niște cuvinte cheie vor funcționa mai bine: spionaj, pierderea încrederii, fugă, Timișoara, Securitate (aia cu S mare, da), ajutor, pe sub mână, amenințare, omniprezență, foame, frig, vânătoare de oameni, frică, liniște, frică, frică, frică, moarte, libertate, uimire.

Am vrut să dau cu cartea de pereți, s-o las deoparte, dar tot am sperat că o să aflu și o să înțeleg – dacă acțiunea are loc în Timișoara, dacă se întâmplă ceea ce cred eu, dacă finalul e fericit.

Asta cu finalul e vagă, că finalul îl trăim cu toții și azi și nu știu cât de fericit e.

Romanul e bun, dacă treceți peste lipsurile sale (lipsuri pentru mine, care tot nu m-au împiedicat să-i dau notă maximă) și aveți suficientă răbdare să-l rumegați și să vă gândiți bine la tot ce ascunde.

Ah, și nu, nu mai citesc în viața mea vreo carte scrisă de Herta Muller. :))

Comments

Oana • March 14, 2015


Previous Post

Next Post

Leave a Reply