Oana Kovacs

printesa-mireasa-sotie-mama
5

Atenție, se mărită fata!

Se ia o fată care se visează prințesă de mică, simte de la 4 ani că menirea ei e să fie mamă, iar la 7 știe cum îi va arăta rochia de mireasă. La 12 ani se gândește serios că mai are câțiva ani până va deveni soție, iar la 17 se închipuie deja gravidă. La 18 nu așteaptă decât să apară prințul pe cal alb, să-i ceară mâna, s-o ducă la palat și să toarne împreună o hoardă de copii perfecți, blonzi, cu zulufi și ochi albaștri.

printesa-mireasa-sotie-mama

sursă foto

Doar că realitatea o lovește în moalele capului. Își pierde virginitatea prostește, ajunge să o streseze gândul unei sarcini și schimbă iubiții ca pe șosete. Realizează că are daddy issues și că o atrag doar persoanele nepotrivite, își mănâncă sentimentele și devine obsedată de gândul că visul din copilărie s-a pierdut undeva pe drum. Mai schimbă minim doi iubiți și la al treilea din serie răsuflă liniștită. El o vrea, mama lui o vrea, tat-su nu comentează nimica, gata, e măritabilă și ca luată.

Dar staaaați un pic! Distracția abia începe. Fata logodită nu va ezita să-și arate inelul peste tot; își va aranja bretonul cu mâna AIA încontinuu, va mai face o poză, două – 100, în care se va vedea întâmplător the little sparkler, va povesti oricui e dispus să asculte cum iubi a căutat/găsit/cumpărat/strâmtat inelul și cum a planificat/anticipat perfect totul. Fata de măritat se va face rapid nevastă cu acte-n regulă (ce-i în mână nu-i minciună!) și va purcede la planificat o nuntă pe care și prințesa Kate ar fi invidioasă. Își va amenința subtil prietenele că nu e cazul să încalce vreun cod de conduită din ultimele 5 secole la nunta ei și, din nou, vorbește oricui are nervi să o asculte, despre cea mai importantă zi din viața ei, ziua în care va deveni soție și-n fața lui Dumnezeu, motiv numa’ bun să înceapă din timp și-o listă cu numele celor 3 copii, să se documenteze despre școlile din cartier și să facă stocuri de scutece, că doar azi-mâine o fi viitoare mămică cu burta la gură, nu e vreme de pierdut.

Și după ce naște, începe să fie una cu copilul și să vorbească numai cu diminutive, pentru că universul micului om proaspăt aterizat în viața ei va deveni definitoriu pentru persoana ei.


Sigur cunoașteți și voi minim o femeie de genul ăsta (pe care eu o invidiez de crăp, ia ziceți!). :)

Aș zice The End, doar că încă nu știu ce face femeia cu vocație (strict) de familistă când pruncul ajuns adolescent vine acasă pe 7 cărări, duhnind a marijuana și cu pete dubioase pe haine.

Comments

Oana • April 3, 2015


Previous Post

Next Post

Comments

  1. lala April 3, 2015 - 17:43 Reply

    Esti simpatica foc! As vrea sa lucrezi o zi cu mine in birou sa vezi acolo discutii interminabile despre nasteri, copii, scutece, lapte cu tot cu diminutive si plural, mai ales plural.
    Le stiu la fiecare povestile pe care le-am auzit de 1000 de ori fara sa vreau, doar stam in acelasi birou.
    Cand incerci sa iti spui parerea, ti se spune: Tu sa taci ca nu ai copii, eu pot sa ma pronunt ca am trecut prin aceasta experienta.
    SAU mai rau, discuti cu o colega aiurea si ii spui ca nu prea porti blugi, se baga alta si zice :”De aia ca nu ai copii”, sau ii zici ca nu iti plac gentile mari si auzi iar:” De aia ca nu ai copii” si alta care m-a scos din pepeni, ii ziceam la o tipa din birou cu care ma inteleg mai bine ca nu imi place sa dorm cu lumina aprinsa in baie sau pe hol, ea zicea ca ei ii place si se baga aceeasi colega peste noi si zice catre persoana cu care povesteam:” Da-i pace ca nu are copii, o sa vada ea atunci cum e”….WTF??? Dar ce legatura are??
    Evident ca m-am luat de ea si replica ei a fost:”Ce sunt eu vinovata ca am ramas insarcinata repede??”, era un fel de apropo la alte colege printre care si eu care avem ceva probleme.
    Si uite asa ma lovesc toata ziua de specimene cu diploma de licenta care alte povesti nu au in afara de nasteri, copii, scutece, lapte cu tot cu diminutive si plural, mai ales plural.

    • Oana April 3, 2015 - 22:19 Reply

      Lala, eu in locul tau le-as persifla. Bine, s-ar putea sa fie asa toante incat sa nu isi dea seama, ca par, din ce povestesti tu.

  2. Petruta April 3, 2015 - 20:18 Reply

    Sfinte Sisoie, ce femei groaznice ai la birou! Cum supravietuiesti? M-a ferit norocul de astfel de specimene in ultimul an.. ca le-as bate direct!

  3. lala April 3, 2015 - 23:35 Reply

    Si eu ma mir cum supravietuiesc. Au o rautate in sange de neimaginat si se bucura nespus de raul altora. Nu sunt toate asa , doar 99 % :))))
    Eu incerc sa le dau IGNORE, dar nu tot timpul imi iese. Ma dispera ca tot repeta povestile. Povestesc ele intre ele aceleasi subiecte si se prefac tot timpul ca sunt curioase.

  4. Madame Giulia April 15, 2015 - 15:17 Reply

    De cate ori vad copii pe strada, in magazine ma gandesc `I do NOT want kids, I do NOT want kids`…poate ca sunt selfish ( na ca o dau in romengleza) dar nu vreau copii si motivele sunt multe pentru asta, probabil o sa scriu un articol.
    Felicitari, ma bucur pentru oricine face pasul asta, este extrem de curajos. eu n-am ajuns acolo inca

Leave a Reply